130 ani de învăţămant în Heleşteni

Eveniment important în comuna Heleşteni. Şcoala Gimnazială din localitate a împlinit 130 ani de la înfiinţare, iar pentru a sărbători cum se cuvine, elevii şi cadrele didactice au pregătit scurte momente artistice dar şi mesaje de mulţumire pentru profesori. Spre sfârşitul serbării, invitaţii au avut parte şi de o provocare.

Sărbătoare la Şcoala Gimnazială din Heleşteni. Începând cu ora 10.00 profesori, elevi, consilieri locali dar şi foşti dascăli s-au reunit într-o sală a unităţii de învăţământ pentru a rememora istoria instituţiei şi a împărtăşi experienţe din cei 130 ani de învăţământ în comună. Evenimentul a debutat cu imnul naţional al României interpretat de elevii şcolii.

Momentele artistice au continuat cu cântece de voie bună din folclorul românesc interpretate de corul şcolii, iar două eleve talentate au prezentat portretul literal al colegei de bancă într-o scenetă care le-a reamintit invitaţilor de perioada în care se aflau pe băncile şcolii.

Nu au fost uitaţi nici profesorii. Elevii au pregătit câteva versuri în care şi-au arătat recunoştinţa şi le-au mulţumit dascălilor pentru răbdarea şi dăruirea de care dau dovadă în actul educaţional.

Spre sfârşitul serbării, invitaţii au avut parte de o provocare. Fiecare participant a răspuns la întrebarea ce înseamnă Şcoala din Heleşteni pentru el. Primul care şi-a expus gândurile a fost edilul comunei, Constantin Hîra, urmat de cel mai longeviv director, Vasile Zaur.

Sărbătoarea în comuna Heleşteni s-a încheiat cu o vizită a reprezentanţilor Primăriei, preşedintele şi vicepreşedintele CJ, cadre didactice şi consilieri locali la noua Şcoală din Oboroceni, recent modernizată şi utilată la standarde europene.

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la Iași ia amploare! Anchetatorii verifică telefoane și calculatoare

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la două spitale din Iași ia amploare. Zeci de persoane, printre care medici, alte cadre medicale, dar și pacienți sau foști pacienți din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” și Spitalului Municipal de Urgență...

Cine ar putea primi pensii mai mari în România. Casa de Pensii Iași are sute de cereri de recalculare în lucru

Posibilitatea ca unii pensionari să primească bani în plus, în urma recalculării drepturilor de pensie, rămâne un subiect de interes pentru milioane de români. La Iași, Casa Județeană de Pensii (CJP) continuă să proceseze cereri de recalculare depuse în...

Cifre oficiale: A scăzut numărul de salariați din județ, dar salariul mediu nominal brut a ajuns la 9.076 lei

Conform unui raport al Direcției Județene de Statistică Iași, pe ultima lună raportată erau înregistrate peste 200.000 persoane în câmpul muncii în județ, cifră în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. În același raport se arată...

Peste 70 de posturi scoase la concurs în spitalele și centrele sociale din Iași. Se caută medici, asistenți medicali, educatori și infirmieri

Spitalele din Iași și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au scos la concurs zeci de posturi vacante, pe perioadă nedeterminată, în mai multe specialități și domenii de activitate. Sunt disponibile locuri de muncă pentru medici,...

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...
Paşcani
nori împrăștiați
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
67%
3m/s
0%
J
10 °
vin
11 °
S
7 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat