Spectacole de teatru și muzică, la Casa de Cultură din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Casa de Cultură din Pașcani continuă seria evenimentelor planificate pentru această lună, atât cu premiera unei piese de teatru, cât și cu un spectacol aniversar. Se anunță așadar zile cu voie bună dedicate atât copiilor, cât și adulților din municipiu.

Cea mai apropiată manifestare culturală este programată duminică,  pe 19 septembrie. Este vorba despre premiera piesei de teatru pentru copii Împăratul îmbrobodit”, după Gheorghe Calamanciuc.

Cei interesați să-și rezerve un loc în sală trebuie să știe că prețul unui bilet este de 15 lei și vor putea fi achiziționate în ziua evenimentului, chiar înainte de începerea spectacolului de teatru.

Cel de-al doilea eveniment de amploare care urmează să aibă loc în această lună își propune să sărbătorească împlinirea a 20 de ani de la începerea activității Fanfarei Trubadurii. În cadrul evenimentului vor fi și câțiva invitați speciali din rândul foștilor elevi instrumentiști. Se anunță un program presărat cu muzică de promenadă, vals, polka și folclor, care va răsuna în muncipiu, vineri, 24 septembrie, începând cu ora 18.

Precizăm că în ultima zi a lunii septembrie, tot la casa de cultură din Pașcani artiștii trupei de teatru din Botoșani vor pune în scenă piesa de teatru Angajare de clovn, iar cei interesați să-și rezerve un loc în sală pot apela la numărul de telefon 0726 040 408.

 

 

PULSUL ZILEI

Bărbat arestat preventiv la Pașcani după ce a incendiat mașina fostei soții

Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest preventiv după ce ar fi incendiat autoturismul fostei sale soții. Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, acesta ar fi amenințat-o pe femeie. "La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din...

Premii pentru performanță. Șapte șefi de promoție din Hârlău au primit câte 1.500 de lei

Rezultatele bune la învățătură au fost răsplătite la Hârlău. Șapte tineri care au încheiat anul școlar trecut ca șefi de promoție au fost premiați de administrația locală, în cadrul unei festivități organizate la Muzeul Viei și Vinului, vineri, 11...

Două ambulanțe noi au ajuns la substația din Pașcani – VIDEO

Moment important pentru personalul de la Substația de Ambulanță Pașcani. Două autospeciale noi, de tip B, au ajuns vineri, 11 septembrie, la substație și urmează să intre în serviciul echipajelor care intervin zilnic la urgențele medicale din zonă. Noile ambulanțe...

Bătrân lovit pe trotuar de un cărucior electric, la Pașcani

Accident produs pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Un bătrân de 79 de ani, care circula pe trotuar, a fost lovit din spate de un cărucior electric și trântit la pământ. Din cauza rănilor suferite, bărbatul a fost transportat...

Cinci ani de amânări și două contracte de proiectare ratate: Pașcaniul rămâne fără banii din „Anghel Saligny”.

Comunicat: PSD Pașcani cere demisia viceprimarului Claudiu Bodoașcă și asumarea publică a eșecului de către primarul Marius Pintilie Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”...

Ședință pentru modificarea bugetului și finanțarea activităților culturale toamnă-iarnă

Legislativul pașcănean este convocat în ședință extraordinară, luni, 14 septembrie, de la ora 11:00. Pe ordinea de zi sunt trei proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul Marius Pintilie. Este vorba de o rectificare bugetară de cca 20 mil....

Pașcaniul pierde 14 mil lei pentru asfaltare?  Programului Anghel Saligny a fost blocat

Municipiul Pașcani este în pericol de a pierde o finanțare de peste 14 mil. de lei, bani prealocați de Guvernul României pentru asfaltarea unor străzi, în cadrul Programului Anghel Saligny. În cursul zilei de joi, 10 septembrie a.c., Ministerul...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: Semnalele pe care femeile nu trebuie să le ignore. Sfaturile dr. Ingrid Andrada Vasilache, medic specialist obstetrică-ginecologie – VIDEO

Cât de bine ne cunoaștem propriul corp și cât de atente suntem la semnalele lui? În această ediție „Sănătate pentru toți”, vorbim despre sănătatea femeii, despre lucrurile pe care nu ar trebui să le ignorăm și despre cât de important...

BIT TV LIVE – DESCHIDEREA TARGULUI MESTERILOR POPULARI LA TARGU FRUMOS

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI ȘI-A DESCHIS PORȚILE LA TÂRGU FRUMOS Esplanada din Târgu Frumos a devenit, de vineri, locul în care tradiția, meșteșugul și poveștile oamenilor care duc mai departe aceste îndeletniciri se întâlnesc. Târgul Meșterilor Populari s-a deschis oficial astăzi,...

ANUNT

Anunt cu privire la autorizația de construire / desființare cu nr 4/12.08.2026 cu titlul demolare construcții existente C1 C2 C3 C4 în comuna Stolniceni-Prăjescu, sat Brătesti, str Trandafirilor, nr 98 Construire locuințe parter și anexe gospodărești, împrejmuire si racorduri utilități.Limita de...
Paşcani
ploaie moderată
18.7 ° C
18.7 °
18.7 °
83%
1.3m/s
97%
S
23 °
D
21 °
lun
22 °
mar
19 °
mie
25 °

Niciun articol afișat