2.677 de posturi în învățământ scoase la titularizare. Unde sunt catedre libere în municipiul Iași

Sunt 2.677 de posturi disponibile în învățământul preuniversitar ieșean pentru anul școlar 2024-2025 care pot fi ocupate prin examenul de Titularizare. Însă, mai puțin de 10% dintre acestea pot fi ocupate pe o perioadă nedeterminată, iar mai bine de jumătate dintre posturile cu statut rezervat sunt la unitățile de învățământ din municipiul Iași.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași despre posturile valabile în anul școlar 2024-2025, la data de 29 aprilie 2024, erau 2.677 de locuri scoase la concurs, după etapele anterioare, precum pretransferul, la nivelul județului Iași. Doar 244 de posturi dintre acestea corespund angajării pe o perioadă nedeterminată, în timp ce 2.433 sunt pentru perioadă determinată.

Din 2.433 de locuri scoase la concurs pentru perioadă determinată, 418 sunt cu statut rezervat, în timp ce 2.015 sunt vacante. Trebuie menționat că, din cele 418, mai bine de jumătate, adică 220 de posturi, sunt cu statut rezervat la nivelul municipiului Iași.

Mai multe locuri în învățământul din mediul rural

Pentru anul școlar următor, 1.397 de posturi în învățământul preuniversitar din județul Iași sunt în mediul rural, iar restul 1.280 sunt în mediul urban, după cum urmează:

  • Municipiul Iași – 887 posturi;
  • Municipiul Pașcani – 141 posturi;
  • Orașul Târgu Frumos – 132 posturi;
  • Orașul Hârlău – 75 posturi;
  • Orașul Podu Iloaiei – 45 posturi.

Mai puțin de 1.000 de locuri în municipiul Iași

Din cele 887 de posturi titularizabile din municipiul Iași, doar 12,29%, adică 109, sunt pentru perioadă nedeterminată. Restul sunt împărțite în 220 rezervate (perioadă determinată) și 558 vacante (perioadă determinată).

Am verificat în documentul publicat de ISJ Iași numărul posturilor disponibile în anul școlar 2024-2025 la colegiile din municipiul Iași. Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” din Iași este singurul care oferă posturi pe perioadă nedeterminată.

  • Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași – 2 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut rezervat (Fizică și Limba franceză);
  • Colegiul Național Iași – 18 posturi, dintre care 4 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut vacant (Educație fizică și sport; Fizică; Limba franceză; Limba și literatura română) și 14 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut rezervat (Biologie; Chimie; Economie și educație antreprenorială x2; Educație economico-financiară; Educație muzicală; Filosofie, logică, argumentare și comunicare; Fizică; Gândire critică și drepturile copilului – educație interculturală – educație pentru cetățenie democratică; Informatică – tehnologia informației și a comunicațiilor; Limba engleză; Limba și literatura română; Matematică; Sociologie) și
  • Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași – 11 locuri, dintre care 7 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut vacant (Economie și educație antreprenorială; Filosofie, logică argumentare și comunicare; Fizică; Gândire critică și drepturile copilului – educație interculturală – educație pentru cetățenie democratică; Informatică – tehnologia informației și a comunicațiilor x2; Sociologie) și 4 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut rezervat (Educație fizică și sport; Limba engleză; Limba și literatura română x2);
  • Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași – 13 posturi, dintre care 10 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut vacant (Chimie; Fizică; Geografie; Informatică – tehnologia informației și a comunicațiilor; Istorie; Limba engleză x2; Limba franceză; Psihologie; Religie ortodoxă) și 3 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut rezervat (Geografie; Limba germană; Matematică);
  • Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași – 12 posturi, dintre care 7 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut vacant (Biologie; Fizică, Fizică – științe, Geografie, Limba germană, Matematică, Istorie) și 5 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut rezervat (Educație plastică – educație vizuală, Informatică – tehnologia informației și a comunicațiilor, Matematică x2, Limba engleză);
  • Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” Iași – 100 posturi, dintre care 13 posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată și 87 de posturi pentru angajare pe perioadă determinată (75 cu statut vacant, 12 cu statut rezervat);
  • Colegiul Nțaional „Garabet Ibrăileanu” Iași – 5 posturi, dintre care un post pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut vacant (Limba italiană) și 4 posturi pentru angajare pe perioadă determinată, cu statut rezervat (Biologie, Fizică, Matematică, Religie ortodoxă).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Când trecem la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când ceasurile vor fi date înapoi cu 60 de minute, iar ora 4:00 va deveni 3:00. Revenirea la timpul standard are loc cu o zi...

Primarul Pașcaniului: „Am împărțit somații la piața vale”

Comercianții de la chioșcurile din apropierea Pieței Agroalimentare din zona Vale a municipiului Pașcani au fost somați să își închidă sau să își mute afacerile în alte locații. Terenurile care fac parte din domeniul public sau privat al municipiului...

O parte din Primăria Pașcani a fost închisă

Sala de spectacole din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani a fost închisă din nou, pe perioada nedeterminată.  Primarul muncipiului Marius Pintilie a emis o dispoziție in acest sens in cursul zilei de 13 octombrie a.c. la solcitarea inspectorilor de la ISU,...

Când va fi scos la concurs postul de șef al Poliției Locale 

Au trecut aproape trei luni de zile de când șeful Poliției Locale Pașcani s-a pensionat iar funcția este ocupată de un interimar. De atunci si pana acum, administrația locală nu a făcut demersurile necesare pentru scoaterea la concurs a...

Scutece pentru adulți, compensate cu 80% pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Proiectul, adoptat de Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede compensarea scutecelor pentru adulți în proporție de 80% din prețul de referință, pentru pacienții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Produsele vor putea fi acordate pe...

Biserica Sfânta Vineri plină de oameni la hramul Sfintei Parascheva – VIDEO

Sute de oameni s-au adunat miercuri, 14 octombrie, pentru a o cinsti și sărbători pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, nu doar la Iași ci si la Pașcani.  Biserica Sfânta Vineri din zona Vale a municipiului are hramul Cuvioasei, iar programul...

O personalitate a științei internaționale revine la rădăcini: profesorul Vania Atudorei, oaspetele Colegiului Tehnic „Unirea” din Pașcani

Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani va găzdui vineri, 16 octombrie 2026, începând cu ora 9:45, o întâlnire deosebită cu profesorul universitar doctor Vania Atudorei, reputat specialist în microbiologie, cercetător, inventator și cadru didactic cu o remarcabilă...

 Întrerupere temporară a furnizării apei în municipiul Pașcani (parțial) pentru remedierea unei avarii

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, pentru remedierea unei avarii apărute la conducta de distribuție a apei din strada Vasile Alecsandri, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 14 octombrie 2026, până la ora estimată 16.00, pentru utilizatorii din municipiul Pașcani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐒𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚𝐫ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐫𝐞𝐜𝐭𝐞 ș𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞!

Am adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prin care solicit explicații privind noile prevederi introduse prin OUG nr. 17/2026, referitoare la sancționarea celor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. 𝐀𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜𝐮𝐩𝐫𝐢𝐧𝐬𝐞 î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟐𝟎.𝟎𝟎𝟎 ș𝐢 𝟓𝟎.𝟎𝟎𝟎...

Pensii 2027 și scenariile care pot schimba veniturile pensionarilor

După doi ani fără creșteri, pensionarii ar putea primi majorări în 2027. În discuție sunt procente de 5%, 7% sau 10%, însă nicio decizie oficială nu a fost luată până acum. Pensiile din România ar putea fi majorate în 2027,...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.1 ° C
5.1 °
5.1 °
85%
2.1m/s
33%
J
14 °
vin
12 °
S
10 °
D
10 °
lun
10 °

Niciun articol afișat