20 de lucruri pe care poți să le faci în viața de zi cu zi pentru a salva planeta

Evenimentele meteo extreme din ultima perioadă, precum inundațiile, valurile de căldură și incendiile de vegetație care s-au propagat din China până în Europa și America de Nord sugerează că lumea se confruntă cu un moment de cumpănă în ceea ce privește combaterea problemelor de mediu. Raportul privind starea climei, publicat luni de grupul interguvernamental de experți al ONU însărcinat cu evaluarea riscurilor asupra încălzirii globale, evidențiază faptul că din cauza efectelor activității umane, temperaturile globale cresc la un nivel care nu mai este durabil pentru supraviețuirea mediului, potrivit BBC News. 

Raportul experților climatici ai ONU care fac parte din IPCC a fost descris ca un „cod roșu pentru umanitate”, întrucât detaliază realități sumbre, cum ar fi creșterea nivelului mării și valuri de căldură mai intense și frecvente care se vor intensifica și vor fi din ce în ce mai prezente.

Un sondaj realizat la începutul anului de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare alături de Universitatea Oxford, care a inclus peste jumătate de milion de tineri cu vârste între 14 și 18 ani, sugerează că aceștia au opinii în favoarea schimbărilor de politici publice pentru a stimula energia regenerabilă și a locurilor de muncă sustenabile.

Ce putem face pentru a face diferența atunci când se pare că totul are un impact negativ asupra climei

Primul pas constă în depășirea anxietății ecologice, chiar dacă uităm să folosim pungi biodegradabile sau un recipient de băut reutilizabil.

„Nu am trăit niciodată cu impresia că trebuie să fiu perfectă”, a declarat Shia Su pentru BBC, o bloggeriță care administrează platforma Wasteland Rebel, care îndeamnă oamenii spre economia circulară și lipsa deșeurilor.

„Nu aveam nicio intenție de a adopta un comportament ecologic, pentru că citisem despre asta și mi se părea nerealist. Însă, într-o zi, am decis să îmi iau un recipient alimentar la cafeneaua locală, în loc să cer unul acolo. Din acel moment am simțit că devin mai verde”, a declarat Shia Su.

Transformarea bunelor intenții în obiceiuri

„Fă tot ce poți și după un timp va deveni un obicei. În mod normal, când ieși din casă ești atent să îți iei telefonul, portofelul și cheile. După o vreme ve deveni un obicei să îți iei sticla și recipientul pentru alimente”, a mai spus activista Shia Su.

De asemenea, aceasta mai subliniază că e util să renunțăm la cumpărăturile inutile. „A trăi un stil de viață durabil înseamnă, în general, a consuma mai puțin. Eu, spre exemplu, cumpăr o piesă vestimentară nouă numai dacă trebuie înlocuită alta”, a mai spus Shia.

În privința modei, Tolmeia Gregory, o bloggeriță care scrie despre moda etică sub numele Tolly Dolly Posh, susține că e important, pentru a ne ajuta să ducem o viață mai verde, să facem cumpărături la la mâna a doua.

De altfel, aceasta mai spune că un lucru pe care îl putem face e să căutăm să cumpărăm obiecte vestimentare din materiale ecologice. „Căutați mai multe haine din fibre naturale și alegeți bumbacul în detrimentul poliesterului. Nu numai că induc o stare mult mai plăcută atunci când le purtați, dar nu conțin microfibre care pătrund în apă”, a precizat Tolmeia Gregory, subliniind și că trebuie să învățăm să improvizăm ecologic în ceea ce privește hainele.

„Nu este foarte greu să învățăm să coasem manual. Dacă aveți o pereche de blugi rupți care nu mai sunt atractivi pentru a-i purta, i-ați putea tăia și modifica, transformându-i în pantaloni scurti”, a mai spus Gregory.

Continuarea pe Digi 24

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
87%
2.5m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat