2500 de copii ieşeni vor fi singuri acasă de sărbatorile de Crăciun. Din păcate nu e un film de Crăciun, cu happy-end

Lăsaţi de părinţii plecaţi să muncească în străinătate în grija rudelor, în special bunici, mulţi dintre copii ajung să aibă „tulburări anxioase, cu atacuri de panică şi chiar cu tendinţe de suicid”. În actualul context pandemic, un sondaj arată că doar 40% dintre cei plecaţi din ţară se vor întoarce de Sărbători acasă.

Judeţul Iaşi se află pe locul al III-lea la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de copii lăsaţi în ţară de părinţii plecaţi la muncă, conform unui raport publicat de organizaţia Salvaţi Copiii. Mai mult, aproximativ 60% dintre aceştia vor petrece Crăciunul singuri acasă sau cu rudele. Efectele pe termen lung al acestui fenomen sunt îngrijorătoare, având în vedere că sunt numeroase cazurile în care copiii locuiesc singuri sau cu unul dintre bunici.

În ceea ce priveşte numărul de copii în această situaţie, în judeţul Iaşi sunt raportate 4.448 de astfel de situaţii, după Botoşani (5421 de cazuri) şi Suceava (7.216 de cazuri). Pe locul 4 se află Bacău (3.569 de cazuri) şi pe locul 5 Neamţ (3.527 de cazuri). „Peste 75.800 de copii sunt în grija rudelor sau a unui părinte, în ţară, în urma migraţiei economice a părinţilor, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială”, explică reprezentanţii Salvaţi Copiii, deci numărul real ar putea fi chiar mai mare.

Luând în considerare doar cifrele oficiale la care fac apel cei de la organizaţia Salvaţi Copiii, putem spune că în jur de 2.500 de copii din judeţul Iaşi nu îşi vor vedea părinţii de Crăciun. O partea dintre aceştia vor fi singuri acasă, fiind vorba de copii de vârstă şcolară mai mare, iar cei mai mici vor petrece Crăciunul alături de bunici sau de rude. Statisticile prezentate de către Salvaţi Copiii sunt cu atât mai îngrijorătoare deoarece arată că acelaşi procent de părinţi plecaţi în străinătate nu intenţionează să se întoarcă în ţară definitiv.

„Mai puţin de jumătate dintre copiii rămaşi singuri în ţară (41%) se vor bucura de sărbători petrecute împreună cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, care vor veni acasă de Crăciun. Deşi procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate, alături de părinţi, este redus (doar 7%), foarte mulţi dintre părinţii plecaţi nu intenţionează nici să se întoarcă definitiv în România (41%)”, explică reprezentanţii Salvaţi Copiii în cadrul unui comunicat oficial. Ancheta a fost realizată de Salvaţi Copiii în rândul persoanelor în grija cărora au rămas copiii, beneficiari ai programelor organizaţiei.

Doar 7% dintre părinţi îşi vor copiii cu ei peste hotare

În cadrul anchetei realizate de Salvaţi Copiii, o componentă importantă a reprezentat-o reunirea familiilor şi cât de accentuată este problema pe termen lung. Astfel, doar 7% dintre părinţii plecaţi în străinătate au perspectiva de a lua şi copiii alături de ei. Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferenţa fiind reprezentată de situaţiile în care părinţii nu au luat încă o decizie în acest sens.

Mai mult, procentul nu este unul îmbucurător nici atunci când este vorba de întoarcerea în ţară a părinţilor cu copiii lăsaţi în grija rudelor. Foarte mulţi dintre părinţii plecaţi nu intenţionează să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce doar 38% au o astfel de intenţie, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

Care sunt efectele asupra copiilor

Efectele pe care le are plecarea părinţilor peste hotare asupra copiilor lăsaţi în ţară pot fi extrem de periculoase, iar psihologii avertizează că se poate ajunge inclusiv la cazuri extreme precum sinuciderea. Psihologul ieşean Monica Dobrea explică faptul că, din experienţa cazurilor întâlnite, copiii se simt abandonaţi, iar mulţi nu pot înţelege de ce nevoile materiale sunt mai importante decât nevoile emoţionale.

„Din păcate, astfel de situaţii, de copii cu părinţi plecaţi în afară care petrec sărbătorile departe de părinţi, sunt tot mai dese. Chiar la cabinet am cazuri în care părinţii nu mai reuşesc să vină acasă nici măcar de sărbători. Aceşti copii, de obicei, vor dezvolta tulburări anxioase, cu atacuri de panică şi chiar cu tendinţe de suicid în cele mai extreme cazuri pentru că se simt abandonaţi, se simt neimportanţi, neiubiţi şi tot răul care va veni peste ei de acum încolo vor simţi că îl merită pentru că asta este ceea ce li s-a transmis din partea familiei. Neglijenţa aceasta îşi va spune cuvântul chiar şi ulterior, în viaţa adultă”, explică psihologul Monica Dobrea.

Plecarea părinţilor peste hotare aduce însă şi efecte care se văd imediat sau la puţin timp după ce tinerii rămân singuri acasă. Potrivit psihologului Monica Dobrea, absenteismul este cel mai întâlnit fenomen în rândul copiilor rămaşi acasă. „De asemenea, notele scad la şcoală, chiar şi în cazul elevilor care erau premianţi. Am avut cazuri de copii de 10 care ulterior au ajuns să aibă corijenţe. Lucrurile scapă de sub control mai ales când adultul nu este prezent să managerieze toate aceste emoţii”, explică psihologul.

Bunicii, depăşiţi de situaţie

În cele mai multe cazuri, copiii cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare rămân în grija bunicilor, însă lipsa de autoritate şi diferenţa mare de vârstă creează probleme atât pentru copii, dar şi pentru bunici. „Nimeni nu reuşeşte să suplinească lipsa părinţilor. Bunicii sunt cei mai importanţi după părinţi pentru copii, dar nu pot înlocui absolut deloc aceste nevoi ale celor mici. Iar ei nu reuşesc să ţină pasul cu copiii. Tehnologia avansează foarte repede, totul se desfăşoară cu o viteză foarte mare, iar bunicii nu pot să ţină pasul şi apar frustrări şi de o parte şi de cealaltă. Bunicii ajung să se simtă foarte obosiţi, epuizaţi, nu pot intra în lumea adolescenţilor şi atunci iau naştere conflicte”, afirmă Monica Dobrea.

În plus, psihologul avertizează faptul că fenomenul este unul periculos indiferent de vârsta copiilor. „Lipsa părinţilor la copiii mici se va resimţi undeva în perioada preadolescenţei, la 10-11 ani. Dacă părinţii pleacă în perioada în care copilul este adolescent, copilul va înţelege mai bine motivele plecării, însă nu va înţelege de ce este nevoie de anumite lucruri materiale în locul nevoilor legate de afecţiune. Şi atunci, adolescenţa va fi marcată de lipsa unor astfel de sentimente”, mai explică Monica Dobrea, care subliniază că efectele se vor vedea şi în viaţa adultă a acestor copii.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...
Paşcani
cer senin
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
76 %
1.9kmh
2 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °

Niciun articol afișat