A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei lui Hristos și de a oferi un prilej de reflecție și introspecție credincioșilor. Preotul Dan Damaschin a explicat pentru Digi24.ro principalele tradiții și obiceiuri care sunt respectate în această zi. Lunea Mare marchează începutul pregătirilor pentru Paște, atât în plan spiritual, cât și în gospodărie, deschizând una dintre cele mai intense perioade ale anului pentru credincioși.

Ce simbolizează Lunea Mare din Săptămâna Patimilor 2026

În Lunea Mare, biserica aduce în atenția credincioșilor pilde și figuri cu o profundă semnificație spirituală, care marchează începutul pregătirii pentru Învierea Domnului. Una dintre acestea este figura Patriarhului Iosif, fiul lui Iacob, vândut de frații săi în Egipt. Suferința sa este interpretată ca o prefigurare a trădării și jertfei lui Hristos, vândut de Iuda pentru mântuirea lumii. Episodul transmite ideea că nedreptatea poate fi transformată, prin voința divină, într-un act de iubire și răscumpărare. Tot în această zi, în cadrul Deniei de Luni, este evocată și imaginea smochinului neroditor, blestemat de Mântuitor pentru lipsa de rod. Simbolul are o puternică încărcătură morală, sugerând că întotdeauna credința trebuie dovedită prin fapte. În același timp, subliniază ideea de dreptate divină, potrivit căreia fiecare va fi judecat în funcție de roadele spirituale pe care le-a adus.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...

Noi reguli pentru bicicliști și motocicliști. Camera Deputaților a adoptat legea pentru a încuraja mobilitatea pe două roți

amera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică legislația rutieră pentru a încuraja mobilitatea pe două roți. Actul normativ a fost aprobat cu 238 de voturi pentru, trei împotrivă și 15 abțineri...

De ce creșterile bruște ale glicemiei nu sunt neapărat dăunătoare pentru sănătate

Glicemia care crește după o masă nu este neapărat un motiv de alarmă, arată un articol din BBC. Odată cu popularizarea monitoarelor continue de glucoză și a influencerilor din zona wellness, tot mai mulți oameni sănătoși evită carbohidrații rafinați și își...

Cine își va putea păstra buletinul și permisul pe telefon. Condiția obligatorie pentru românii care vor acces primii la aplicație

Românii vor putea păstra și prezenta documente oficiale direct de pe telefon prin RO Wallet, aplicația de identitate digitală dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne. Accesul publicului este programat în etape, din ianuarie 2027, începând cu titularii cărții electronice de...
Paşcani
cer senin
22.4 ° C
22.4 °
22.4 °
41%
1.7m/s
0%
J
26 °
vin
26 °
S
21 °
D
23 °
lun
13 °

Niciun articol afișat