28 februarie – „Ziua Portilor Deschise”, la subunitatile de pompieri din Pascani, Targu Frumos si Hirlau

Comunicat: 28 FEBRUARIE – ZIUA PROTECŢIEI CIVILE DIN ROMÂNIA

În data de 28 februarie sărbătorim Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal din 1930, publicat la 23 martie 1933, în Monitorul Oficial al României, ca Regulamentul Apărării Pasive contra Atacurilor Aeriene. Momentul este considerat drept actul de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial, purta denumirea de “Apărare Pasivă”.

De-a lungul timpului, specialiştii „Armei Vieţii” au participat, cu profesionalism şi devotament, la numeroase misiuni de salvare în zone de risc, pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a fenomenelor meteorologice severe, a alunecărilor de teren sau pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. Mereu pregătiţi de intervenţie şi preocupaţi în permanenţă de creşterea nivelului profesional, componenţii săi s-au raliat cerinţelor timpului şi au dezvoltat o structură flexibilă, care astăzi face cinste mecanismului contemporan de gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptat standardelor U.E şi N.A.T.O.

Din anul 2004 activitatea de protecţie civilă se desfăşoară la nivel naţional, în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului nostru în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi.

Cu prilejul acestei aniversări, inspectoratul organizează o serie de activităţi, astfel:

–   „Ziua Porţilor Deschise” ce va avea loc la sediul inspectoratului și în subunităţile proprii din municipiile Iaşi, Paşcani şi din oraşele Târgu Frumos şi Hîrlău.

–  activități de informare preventivă cu împărțire de pliante cu reguli de comportare la cutremur în incinta Ansamblului Palas. Alături de salvatori, la această activitate vor participa și studenții Facultății de Pompieri și voluntarii din cadrul inspectoratului;

–     expoziţii cu tehnica de protecţie civilă din dotarea inspectoratului şi exerciţii demonstrative de intervenţie la urgenţă radiologică şi la accident, in care sunt implicate substanţe chimice periculoase. De asemenea, vor avea loc şi demonstrații privind acordarea primului ajutor medical de urgență. Activităţile se vor desfăşura pe Esplanada Palas Iaşi.

Invităm ieșenii să ni se alăture în această zi de sărbătoare și să cunoască tehnica de intervenţie folosită de echipajele serviciilor profesioniste  la misiunile de salvare.

 

PULSUL ZILEI

România, Bulgaria și Grecia, țările cu cel mai mare risc de sărăcie din UE în 2025, arată datele Eurostat

Unul din cinci europeni a fost expus riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2025, iar România se numără printre statele cu cele mai ridicate niveluri, alături de Bulgaria și Grecia, potrivit datelor Eurostat. Anul trecut, 92,7 milioane de persoane...

Impact puternic între două mașini, la Pașcani. Două victime – VIDEO

Accident rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă în municipiul Pașcani. Două mașini s-au ciocnit în jurul orei 23:00, la intersecția străzilor Crinilor și Grădiniței. Potrivit primelor informații, unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate de trecere, iar impactul...

Detalii despre tronsonul Pașcani-Suceava

Guvernul României a oferit mai multe detalii despre construcția tronsonului Pașcani-Suceava, parte a Autostrăzii A7, în contextul în care au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția tronsonului de 62 de kilometri. „Este primul contract pentru România finanțat prin...

ZERO lei pentru asfaltări la Pașcani. Administrația PNL condusă de Marius Pintilie eșuează în promisiuni făcute cetățenilor

    Comunicat: Organizația PSD Pașcani atrage atenția asupra unei realități grave și greu de justificat: în anul 2025, administrația locală condusă de primarul Marius Pintilie și viceprimarul Claudiu Bodoașcă nu a alocat niciun leu pentru asfaltarea străzilor din municipiu. Acest fapt...

Lucian RUSU: Legea prosumatorilor validată de CCR schimbă regulile jocului în energie

Decizia Curții Constituționale validează importanța acestei legi într-un moment în care producția descentralizată de energie capătă o pondere tot mai importantă în România, spune Lucian Rusu, Membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat. Acesta a...

Tradiția micilor de 1 Mai: Cum a devenit un preparat urban simbolul Zilei Internaționale a Muncii

Consumul de mici în ziua de 1 Mai s-a impus, în ultimele decenii, drept unul dintre cele mai populare obiceiuri din România. Dincolo de imaginea familiară a grătarelor în aer liber, tradiția reflectă o evoluție complexă, în care influențele...

Proiect pentru reducerea alocației de la 292 la 100 de lei și introducerea unei „burse de prezență”

Alocația copiilor ar putea fi redusă de la 292 la 100 de lei. Diferenţa și fonduri suplimentare ar urma să fie direcționate către o "bursă de prezență" condiționată de frecventarea cursurilor și de rezultate bune la purtare, potrivit unui proiect legislativ depus...

Val de aer tropical peste România, cu temperaturi de peste 25°C. Cum va fi vremea în luna mai

Un transport de aer tropical, care a influențat în zilele trecute vestul și sud-vestul Europei, aduce temperaturi specifice sezonului cald în mai multe regiuni ale țării. În vest, nord-vest, centru și sud, valorile termice vor depăși 25°C, marcând o...

Dosar de trafic de droguri la țară: membrii grupării operau în Hârlău și Deleni. Marfa din Spania se vindea „ca pâinea caldă”

Magistrații Curții de Apel au dat dreptate și procurorilor, și avocatului apărării în cazul unui tânăr condamnat pentru implicarea într-o rețea de trafic de droguri. Liviu Ilaș luase un an și jumătate de închisoare pentru tentativă la trafic de...

Anna Balcan și Andrei Amariei, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Unirea Pașcani

Atmosferă de sărbătoare pentru liceenii de la Colegiul „Unirea” din Pașcani. Balul Bobocilor 2026, organizat joi, 30 aprilie, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, și-a desemnat câștigătorii, în aplauzele colegilor și profesorilor. Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
71 %
4.7kmh
100 %
S
13 °
D
14 °
lun
20 °
mar
22 °
mie
22 °

Niciun articol afișat