back to top
sâmbătă, februarie 28, 2026
3.9 C
Paşcani

31 mai – Ziua Mondială fără tutun (ONU)

În fiecare an, la data de 31 mai este marcată Ziua mondială fără tutun, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Cu acest prilej, OMS, alături de parteneri, desfăşoară la nivel mondial ample campanii de informare, pentru a atrage atenţia asupra riscurilor consumului de tutun şi asupra deceselor şi bolilor care pot fi prevenite, după cum aminteşte Agenţia Naţională Antidrog, într-un comunicat de presă din 29 mai 2020.

Ziua mondială fără tutun a fost instituită printr-o Rezoluţie adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în 1987, urmând a fi marcată la 7 aprilie 1988, dată la care se împlineau 40 de ani de la fondarea OMS, notează site-urile https://www.who.int şi www.dspb.ro. În 1988, însă, OMS a adoptat o nouă rezoluţie, prin care marcarea acestei zile avea să aibă loc la 31 mai.

Tema campaniei OMS din 2021 este intitulată „Commit to Quit”, potrivit site-ului https://www.who.int/, şi face referire la angajamentul de a renunţa la fumat. Pandemia COVID-19 a determinat milioane de consumatori de tutun să afirme că vor să renunţe la fumat.

Vestea că fumătorii sunt mai predispuşi la a dezvolta forme severe ale bolii COVID-19 comparativ cu nefumătorii a declanşat pentru milioane de fumători dorinţa de a renunţa la fumat. Dar fără un sprijin adecvat, renunţarea la fumat poate fi provocatoare. Nicotina care se găseşte în tutun creează dependenţă. Consumul de tutun este adesea legat de comportamente şi emoţii, precum fumarea unei ţigări la o cafea, dorinţa de a fuma, sentimente de tristeţe, stress, ceea ce îngreunează renunţarea la această obişnuinţă.

Cu sprijin specializat, consumatorii de tutun îşi pot dubla şansele de a renunţa cu succes la această practică. În prezent, peste 70% din cei 1,3 miliarde consumatori de tutun la nivel mondial nu au acces la instrumentele de care au nevoie pentru a renunţa cu succes la fumat, mai indică, între altele, https://www.who.int.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) s-a alăturat şi în 2020 Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru marcarea Zilei mondiale fără tutun, prin desfăşurarea, în mediul online, de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la pericolele consumului de tutun şi practicile comerciale ale companiilor de tutun. În 2020 tema campaniei globale a fost #TobaccoExposed, aceasta fiind menită să prevină consumul de tutun şi nicotină, prin protejarea tinerilor de influenţa industriei tutunului.

Consumul de tutun este responsabil pentru 25% din numărul de decese cauzate de cancer de la nivel global. Consumul de nicotină şi produse pe bază de tutun creşte semnificativ riscul apariţiei cancerului, bolilor cardiovasculare şi pulmonare. Totodată, mai mult de 1 milion de oameni mor în fiecare an din cauza expunerii la fum de ţigară (fumat pasiv), amintea Agenţia Naţională Antidrog, în comunicatul citat.

Tutunul ucide peste 8 milioane de oameni în lume în fiecare an. Mai mult de 7 milioane dintre aceste decese sunt cauzate de consumul direct de tutun şi aproximativ 1,2 milioane reprezintă cazuri de fumători pasivi, potrivit https://www.who.int. Fumatul este un factor de risc cunoscut pentru multe infecţii respiratorii şi creşte severitatea bolilor respiratorii. O recenzie a studiilor efectuate de experţi în sănătate publică convocaţi de OMS la 29 aprilie 2020 a relevat că fumătorii sunt mai expuşi riscului de a dezvolta o formă severă de COVID-19, comparativ cu nefumătorii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii evaluează în mod constant noi cercetări, inclusiv cercetările care examinează legătura dintre consumul de tutun, consumul de nicotină şi COVID-19.

Sursa Agerpres

PULSUL ZILEI

Care sunt noile impozite la locuinţe, după ce Guvernul a mai tăiat din majorări

După majorările de impozite care au stârnit revoltă, guvernanţii schimbă din nou regulile. Clădirile vechi vor avea reduceri de până la 25%. În plus, persoanele cu dizabilităţi vor plăti şi cu 50% mai puţin la impozitul pentru locuinţe şi...

Testarea bebeluşilor cu boli rare, mai rapidă. Pas important făcut de România pentru sănătatea nou-născuților

România face un pas important pentru sănătatea nou-născuților. Registrul Național de Screening Neonatal a fost lansat. Vorbim despre un sistem digital, care va permite depistarea bolilor rare mult mai devreme, înainte de apariţia simptomelor. Testarea bebeluşilor se va face...

Când sunt Rusaliile în 2026: Weekend prelungit pentru angajații din România. Ce trebuie să știe salariații

Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, celebrată la 50 de zile după Paște. În anul 2026, evenimentul va fi marcat la începutul lunii iunie, oferind credincioșilor prilejul de a participa la slujbe religioase, dar și...

Alertă de fraudă. Metoda nouă prin care hoții te conving la telefon să le dai acces la datele personale

Fraudele online și telefonice devin tot mai sofisticate, iar tot mai mulți români povestesc experiențe în care escrocii folosesc identități false, pagini clonă și aplicații de mesagerie pentru a obține date personale sau bani. Cazurile recente arată cât de...

Ce se întâmplă cu cei care au plătit deja impozitele mărite, după reducerea anunțată de Guvern

Veşti bune pentru proprietarii de case şi apartamente vechi. Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi ordonanţa care prevede mai multe reduceri de impozite, deşi iniţial ea nu mai apărea pe ordinea de zi. Spre exemplu, clădirile mai vechi...

Analize gratuite pentru persoane vulnerabile pentru cancer colorectal, de sân și col uterin

𝗚𝗿𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗲 𝘃𝘂𝗹𝗻𝗲𝗿𝗮𝗯𝗶𝗹𝗲: 𝘀𝗰𝗿𝗲𝗲𝗻𝗶𝗻𝗴 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮𝗻𝗰𝗲𝗿 𝗰𝗼𝗹𝗼𝗿𝗲𝗰𝘁𝗮𝗹, 𝗱𝗲 𝘀𝗮̂𝗻 𝘀̗𝗶 𝗰𝗼𝗹 𝘂𝘁𝗲𝗿𝗶𝗻 Institutul Regional de Oncologie Iași implementează din acest an, în județele din nord estul țării (Iași, Suceava, Botoșani, Bacău, Neamț și Vaslui), trei proiecte de screening cu...

Când începe înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027. Ministerul Educației a aprobat calendarul

Ministerul Educaţiei a anunţat că, joi, a fost aprobat calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul şcolar 2026-2027. Astfel, în prima etapă, cererile se vor depune la unitatea de învățământ sau se vor transmite online, începând cu...

REFORMA ADMINISTRATIVĂ LA IAȘI | Reportaj din cea mai mică comună a județului, aflată în apropiere de Târgu Frumos: 1.100 locuitori, nici cât o...

Continuăm seria „DOSARELE ZDI” dedicată dezbaterii privind o posibilă reorganizare administrativ-teritorială cu o analiză asupra celei mai mici comune din județul Iași după numărul de locuitori: Cucuteni. Este o localitate celebră pentru ceramica ce a dat numele uneia dintre...

Slujbă de pomenire a mitropolitului, Visarion Puiu, la Pașcani – VIDEO

Vineri, 27 februarie 2026, a avut loc o slujbă de pomenire a mitropolitului Visarion Puiu, născut în această zi în urmă cu 147 de ani la Pașcani. Evenimentul religios a avut loc troița din intersecția străzilor Dragoș Vodă cu...

ARTIȘTI LA MICROFON – TEODORA BALCAN– FETIȚA DIN PAȘCANI CARE ADUCE PRIMĂVARA PRIN CÂNTEC – VIDEO

Primăvara aceasta începe cu un glas curat și sincer, la Pașcani. Teodora Balcan, o mică artistă din municipiu, ne arată că atunci când pui suflet în ceea ce faci, rezultatele nu întârzie să apară. Cântă de la 6 ani, iar...
Paşcani
cer fragmentat
3.9 ° C
3.9 °
3.9 °
60 %
4.9kmh
58 %
S
4 °
D
12 °
lun
11 °
mar
11 °
mie
11 °

Niciun articol afișat