Lecţii de muzică şi showbiz pentru 6 elevi păşcăneni, în Letonia

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

sadoveanu

În perioada 23 august-2 septembrie un grup de 6 elevi ai Colegiului National “Mihail Sadoveanu” din Pascani a participat la un proiect/schimb de experienţă în Letonia, cu denumirea „Cetăţeanul muzical”, proiect care a avut ca obiectiv iniţierea tinerilor talentaţi în muzică și showbiz.
Directorul școlii, prof. Dimitriu Carmen a colaborat în acest sens cu organizaţia non guvernamentală „Support for Youth Development” şi a reuşit să îndeplineasca visul a 6 tineri pasionaţi de muzică. Școala a mai încheiat un parteneriat cu aceasta organizație. Proiectul a fost realizat cu finanțare europeană.
Timp de 10 zile, cei șase elevi au participat la activităţile programate în cadrul şcolii de muzică din Yelgava – Letonia. Alături de ei s-au aflat și alte 3 grupuri de tineri din Italia, Bulgaria şi Letonia.
Printre activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect se număra un concert la o casă de copii din Yelgava, un concert în aer liber în centrul oraşului Yelgava, un concert de tip jamming, o vizită în capitala Letoniei – Riga, o drumeţie prin parcul naţional al Letoniei plus multe alte activităţi din categoria educaţiei non-formale.
„Grupul din România a fost la înălțime pe tot parcursul proiectului; participanții au apreciat melodiile specific româneşti cântate de tinerii noştri la acordeon şi la chitară şi, grație lor, oraşul Paşcani a fost din nou evidenţiat pe harta Europei. Ei au fost însoțiți și coordonați de către Harhată Oana, profesor de limba engleză” ne-a spus directorul liceului, prof Carmen Dimitriu.. ziarulorizont.info

PULSUL ZILEI

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 25 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 25 SEPTEMBRIE 2026 Vezi subiectele discutate in cadrul sedintei în direct aici: https://www.youtube.com/watch?v=MZXA7cBiDOY

Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia. În Parlament sunt discutate soluții legislative prin care asociațiile de proprietari să poată instala panouri fotovoltaice...

Cum va fi vremea în luna octombrie. Meteorologii anunță temperaturi peste mediile normale

Administraţia Naţională de Meteorologie a reactualizat prognoza meteo pentru următoarele patru spotpmâni, în intervalul 28 septembrie-26 octombrie. Vremea se va schimba treptat în România în următoarea perioadă. După un început de interval cu temperaturi apropiate de normal, valorile termice...

Prețurile la gaze ar putea creşte cu 20%. Ce s-ar întâmpla cu facturile românilor de la 1 noiembrie

Vorbim de scumpiri în val, nu doar la motorină şi benzină, nu doar la alimente. Practic, vom da mai mult pe tot ce putem da bani. Bani să fie şi mai ales pentru facturi. Furnizorii au început deja să trimită...

Trei tâlhari au șterpelit clopotul unei biserici, l-au tăiat în bucăți și l-au vândut unui centru de recuperare materiale. Parohul și-a dat seama de...

Trei hoți au furat din mers clopotul unei biserici. Parohul a constatat furtul abia după câteva zile, clopotul fiind deja tăiat în bucăți și vândut la un centru de recuperare a materialelor de pe Drumul Hoților. Polițiștii i-au avut...

Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, aduse la Iași de hramul Sfintei Parascheva. Programul complet al slujbelor

Credincioșii care vor ajunge la Iași în perioada hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea participa, între 8 și 15 octombrie 2026, la un program amplu de slujbe și procesiuni religioase. În acest an, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva,...

O mașină în care erau șapte persoane a fost lovită de trenul Iași-Hârlău – FOTO

ISU Iasi: Accident feroviar la Ceplenița – șapte persoane aflate într-un autoturism implicat în coliziune În data de 24 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în...

Subiecte grele, unele cu repetiție. Consilierii pașcăneni, convocați pe 30 septembrie

Legislativul local este convocat în ședință ordinară pe 30 septembrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 17 proiecte de hotărâre. Ședința va începe cu două rectificări bugetare, la Spitalul de Urgență Pașcani și la Primărie, aprobarea...

CSM Pașcani, ciuruită cu șapte goluri la Putna! Directorul „s-a ascuns”, antrenorii nu își dau demisia!

Echipa de fotbal CSM Pașcani a pierdut un nou meci. Al cincilea din acest sezon, în deplasare la Putna. De această dată cu scorul de 7 - 2, după 1-1 la pauză. Unul dintre antrenorii echipei, Cătălin Damian, spune...

Primarul Pașcaniului, despre săpunul și hârtia igienică de la o grădiniță

Dacă aveți copii la școală sau grădiniță, iar cadrele didactice vă solicită bani pentru săpun și hârtie igienică, ar trebui să nu achitați niciun leu. Este sfatul primarului Pașcaniului, Marius Pintilie. În prima sa postare după o săptămână de...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.5 ° C
16.5 °
16.5 °
57%
0.9m/s
0%
vin
18 °
S
20 °
D
19 °
lun
18 °
mar
17 °

Niciun articol afișat