34 de apartamente şi sediile de partid, scoase la vânzare. RAGCL intra în faliment

Probleme serioase cu spaţiile aflate în administrarea regiei păşcănene de termoficare, aflată în procedura de insolventa. Lichidatorii desemnaţi au făcut inventarul şi vor să le scoată la vânzare prin licitaţie pentru a acoperi măcar o parte din datoriile către stat şi furnizori. Printre ele se afla 30 de apartamente locuite de chiriaşi, 4 locuinţe sociale şi 4 sedii de partid.

Subiectul a fost adus în discuţie chiar de consilierul Marius Pintilie, preşedintele PNL Paşcani, organizaţie care deţine atât sediul liberalilor cât şi cel al fostului PDL. Alesul local a întrebat dacă RAGCL are sau nu dreptul de a vinde aceste spaţii. Primarul municipiului a cerut juriştilor să clarifice acesta situaţie.
Administratorul special al RAGCL a explicat pentru BIT TV ca cei care au fost desemnaţi să se ocupe de insolventa regiei au făcut inventarul şi vor să valorifice toate bunurile. Locatarii apartamentelor vor avea dreptul de a le cumpăra chiar şi cu plata în rate, aşa cum au fost achiziţionate şi celelalte locuite aflate în gestiune, dacă judecătorul sindic va fi de acord.

La fel s-a întâmplat şi în alte localităţi din ţară. Până acum au fost înregistrate deja câteva zeci de cereri.
Şi cele patru spaţii închiriate partidelor politice urmează să fie scoase la vânzare, Ele pot fi cumpărate de actualii chiriaşi, la preţul pieţei, spune administratorul regiei. În aceasta situaţie se afla PSD, PNL şi PMP. În momentul de faţă organizaţiile de partid plătesc chirii modice.

RAGCL Paşcani are dreptul să vândă spaţiile locaţie deţinute, chiar dacă nu nu sunt proprietari direcţi, în calitate de administrator al fostului fond locativ de stat. De-a lungul timpului a încheiat mii de contracte de vânzare cumpărare cu foştii chiriaşi.

Administratorul special crede că regia va intra în procedura simplificata de faliment la sfârşitul acestei luni. Asta deoarece a rămas fără principala sursă de venit după ce a anunţat că nu mai poate furniza căldură şi apă caldă şi a reziliat contractele cu abonaţii, şi inregistreaza datorii de peste 40 milioane de lei, către stat şi furnizori.

PULSUL ZILEI

Carnea de miel se poate vinde în piata Vale din Pașcani. Ce condiții trebuie să îndeplinească fermierii

Primăria Municipiului Pașcani anunță că vânzarea cărnii de miel, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, este permisă exclusiv în Piața Vale, în spațiul special amenajat din hala nouă. Autoritățile locale precizează că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot vinde...

Pașcaniul are doar trei adăposturi de urgență și acestea nefuncționale

Municipiul Pașcani a doua aglomerație urbană din județ are doar trei adăposturi pentru situații de urgență (ALA - apărare locală antiaeriană) și acestea nefuncționale sau parțial funcționale. Este vorba despre subsolul unui bloc ANL, G2A din zona Deal, adăpostul de...

Iașiul si Bacăul interzic păcănelele. Primarul Pașcaniului le protejează!

  Deși suntem in Postul Paștelui la distanță de câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, principală tema de dezbatere din municipiul Pascani este despre soarta „păcănelelor„. Primarul Marius Pintilie a ințiatiat un proiect de hotarare prin care propune...

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani, a fost arestat

Bărbatul care a încercat să violeze două femei în sălile de jocuri din Pașcani a fost arestat preventiv. Procurorii Parchetului din municipiu l-au dus în fața judecatorilor care au admis propunerea de a-l trimite după gratii pe indivi. "La data...

Rezultate afișate la Spitalul Pașcani: nota 9,69 pentru Ion Câmpeanu, actualul manager interimar

A fost afișat rezultatul probei de susținere a proiectului de management,  la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Ion Câmpeanu, singurul candidat rămas în cursa pentru conducerea instituției, a obținut punctajul final de 9,69. Rezultatul este public pe site-ul unității...

Scriitorul Leonard Gavriliu – 99 ani de la naștere. Patronul spiritual al Bibliotecii Municipale Pașcani

Miercuri, 1 aprilie, se împlinesc 99 de ani de la nașterea scriitorului păşcănean, Leonard Gavriliu. Biblioteca Municipala din Pașcani îi poartă numele și îl omagiază pe scriitorul, psihologul, publicistul și traducătorul Leonard Gavriliu (1 aprilie 1927 – d. 30...

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea interzisă prin votul Consiliului Local

Bacăul scoate păcănelele din oraș. Activitatea a fost interzisă prin votul Consiliului Local, în ultima ședință a legislativului. "Am reușit! Activitatea de jocuri de noroc este interzisă în locații fizice pe raza municipiului Bacău.Este un pas uriaș pentru comunitatea noastră,...

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Filme și serbare cu tematica sărbătorilor pascale. Intrarea gratuită

Program special în zilele următoare la Casa de Cultură Târgu Frumos. Vineri, 3 aprilie, de la ora 16.30, la instituția de cultură va rula filmul "Patimile lui Hristos", iar intrarea este gratuită. Apoi, sâmbătă, 4 aprilie, de la ora...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Inflație, prețuri enorme la combustibili, disponibilizări atât la stat, dar mai ales la privat, majorări de taxe și impozite – acestea sunt efectele așa-ziselor reforme ale lui Ilie Bolojan Românii au nevoie de măsuri urgente, nu de...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.4 ° C
8.4 °
8.4 °
84 %
4.6kmh
100 %
mie
8 °
J
12 °
vin
9 °
S
13 °
D
15 °

Niciun articol afișat