400 de vaccinări la chiuvetă pe zi. Detalii uluitoare din ancheta procurorilor în cazul Ciohorăni

„Ziarul de Iaşi” a reuşit să obţină motivarea Tribunalului Neamţ, care a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul „vaccinării la chiuvetă” în care este implicată şi dr. Daniela Bejan, medic de familie în comuna Ciohorăni. Procurorii descriu în referatul de arestare înaintat instanţei mecanismul ce a creat o adevărată reţea prin care erau solicitate sume de bani cuprinse între 120 şi 250 de euro pentru a obţine un certificat de vaccinare, fără ca persoanele respective să se fi imunizat. Multe, fără măcar să vină la cabinet. Procurorii susţin că solicitările erau transmise doar prin WhatsApp, prin mesaje criptate, către cei trei medici care introduceau datele pacienţilor în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV). Sumele de bani erau preluate de intermediari, care ar fi mai mulţi, conform procurorilor, dar în arest preventiv se află în momentul de faţă doar Dragoş Archir şi Aida Zabulic. Aceştia îşi opreau partea lor, între 20 şi 50 de euro, iar medicilor le dădeau apoi partea lor, între 100 şi 200 de euro. Se lucra atât de intens încât s-a ajuns, în cazul de la Iaşi, şi la 400 de vaccinări false pe zi. Erau chiar şi campanii de reduceri.

Potrivit motivării Tribunalului Neamţ, care a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul „vaccinării la chiuvetă” din Iaşi şi Neamţ, banii erau solicitaţi în euro, dar adesea se primea şi o plată în lei din partea unor persoane. Astfel, din documentele instanţei se deduce faptul că medicii nu se întâlneau niciodată cu pacienţii care ofereau bani pentru eliberarea de certificate fictive de vaccinare. Însă serul pentru care se opta era întotdeauna acelaşi: Johnson&Johnson, „dată fiind posibilitatea imunizării cu o singură doză şi autorizarea cabinetelor medicilor de familie pentru a administra acest tip de vaccin”.

Vaccinaţii fictiv nici nu călcau în cabinete

Conform unui martor, care a fost şi denunţător în dosar, una dintre asistentele medicale ce intermedia legătura dintre „potenţiali clienţi” şi medicii de familie i-a spus că doctoriţa Daniela Bejan, din Ciohorăni – Iaşi, a eliberat într-o singură zi 400 de certificate de vaccinare fictive.„Întrucât şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modalitatea de obţinere a adeverinţei / certificatului de vaccinare, a fost asigurat de numita (…) că nu este nicio problemă, deoarece medicul în cauză eliberase doar în acea zi 400 de astfel de certificate de vaccinare fictive şi nimeni nu poate dovedi nimic”, se precizează în motivarea instanţei.

Ancheta procurorilor a început în noiembrie 2021, când mai multe informaţii arătau că se formase o adevărată reţea care furniza certificate de imunizare anti-COVID-19, deşi nicio persoană nu intra în cabinetele medicale. Totul ar fi început, spun procurorii, de la un grup de asistenţi medicali care lucrau la un centru pentru persoane cu dizabilităţi din judeţul Neamţ care s-au înscris la mai multe centre de vaccinare din oraşul Piatra Neamţ. În mai multe locuri, în documentele depuse la instanţă, procurorii lasă de înţeles că reţeaua este una mult mai extinsă decât cele cinci persoane care au fost arestate preventiv. „Există indicii serioase provenind din spaţiul public că astfel de manopere se desfăşoară şi în prezent de către aceeaşi făptuitori preponderent la centrul de vaccinare situat (…), fiind de notorietate în rândul persoanelor cu opinii anti-vaccinare că din acest loc se pot obţine certificate fără efectuarea propriu zisă a actului medical”, se precizează în documentele din instanţă.

„Black Friday” la certificate verzi: doar 120 de euro, în loc de 250

Activitatea procurorilor s-a intensificat chiar în ajunul Crăciunului, când un martor a venit să denunţe întreaga reţea. De aici au aflat şi toate sumele pretinse în cadrul reţelei: până la 500 de euro pe certificat. Însă, din toate mărturiile obţinute ulterior, după demararea cercetărilor, sumele plătite pentru certificatele verzi fictive variau de la 250 de euro la 120 de euro. Activitatea lanţului de furnizare a fost demarată în august 2021, iar sumele pretinse iniţial erau de fix 250 de euro, fiind o „reducere” în septembrie – 120 de euro. Martorul le-a descris procurorilor şi procesul pas cu pas: a început transmiterea prin WhatsApp a fotografiilor cărţilor de identitate pentru care a vrut să obţină certificate false. „În ziua în care au fost emise documentele, martorul s-a întâlnit cu Z.A., care i-a furnizat adeverinţele de vaccinare şi certificatele de vaccinare pentru cele două persoane, iar martorul a oferit suma de 240 de euro. Cele două figurează cu certificate emise de Centrul de Vaccinare sau cabinetul individual A.A. din Neamţ”, au menţionat procurorii. Z.A. este asistenta arestată preventiv pentru 30 de zile – Aida Zabulic, iar A.A. este medicul de familie Adina Alungulesei, arestată la rândul ei preventiv pentru 30 de zile.

Medicii implicaţi în dosar riscă, în funcţie de infracţiunile care se vor dovedi a fi adevărate, închisoare de la 2 la 7 ani, respectiv de la 1 la 5 ani. Împotriva Danielei Bejan judecătorii au consemnat depunerea la dosar a probelor că ar fi încasat cel puţin 100 de euro pe 16 şi 17 noiembrie pentru a introduce datele unor persoane în RENV, un alt caz similar fiind înregistrat şi în septembrie 2021.

Medicii le-au spus judecătorilor că au eliberat certificatele false „din milă”

În faţa judecătorilor, medicii au recunoscut că au introdus datele persoanelor respective în RENV, dar nu şi că au luat bani ca să facă asta. Asistenta medicală Aida Zabulic le-ar fi spus judecătorilor că a acceptat să facă asta din „lipsuri materiale”, în timp ce medicii au spus că au făcut-o din milă sau din dorinţa de a ajuta alte persoane. „Declarativ, toţi inculpaţii recunosc comiterea infracţiunilor, dar din declaraţiile acestora reiese însă că este vorba despre o recunoaştere formală, legată strict şi nuanţat de situaţia certificatelor de vaccinare eliberate. Fiecare dintre inculpaţi susţine că eliberarea acestor certificate a fost o situaţie singulară, fiind negată primirea vreunei sume de bani. Or, din amplul material probator administrat în faza de urmărire penală reiese că activitatea inculpaţilor apare a fi mult mai amplă, urmând a fi stabilite prin cercetările ce se vor efectua amplitudinea activităţilor cu posibil caracter ilicit desfăşurate”, se mai precizează în motivarea instanţei.

Reamintim faptul că au fost arestaţi preventiv trei medici în reţeaua de „vaccinare la chiuvetă” din judeţele Iaşi şi Neamţ: Cristina Macovei (Neamţ), Adina Alungulesei (Neamţ) şi Daniela Bejan (Iaşi). Alături de aceştia au fost arestaţi preventiv doi intermediari, Dragoş Archir şi Aida Zabulic, care este asistentă medicală. Cu toţii sunt acuzaţi de luare de mită, fals informatic, complicitate la dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la fals informatic.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
13 ° C
13 °
13 °
85%
4.3m/s
31%
lun
15 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat