back to top
marți, decembrie 30, 2025
0.5 C
Paşcani
Login

48 de elevi ieşeni nu merg ei la şcoală, ci vine şcoala la ei. Aceştia sunt elevii şcolarizaţi la domiciliu

Populaţia învăţământului special se află în ultimii patru ani într-o uşoară creştere, ajungând de la 1.372 de elevi, câţi erau în anul şcolar 2013-2014, la un număr de 1.450 de elevi, câţi sunt în acest an şcolar. Anul trecut s-au înregistrat 1.423 de elevi. Implicit, a crescut şi numărul de elevi care sunt şcolarizaţi la domiciliu, cu profesor specializat.

Este vorba de elevii cu grad de handicap grav, anul acesta fiind înscrişi la şcoală 48 de copii, faţă de 39, câţi erau anul trecut.

„Dintre aceştia, 29 aparţin de Liceul Holban, iar 19 de alte unităţi, din mediul rural. Dintre cei 1.450 de elevi din învăţământul special, 974 sunt cu deficienţă mintală şi asociată, 119 cu deficienţă de auz, 127 cu deficienţă de văz, iar 230 cu deficienţă neuro/locomotorie“, a declarat Gabriela Raus, inspector pentru Învăţământul Special în cadrul ISJ Iaşi.

Astfel,  la Liceul Special „Moldova“ din Târgu Frumos învaţă 127 de elevi, la Colegiul Tehnic „Ion Holban“ din Iaşi învaţă 265 de elevi, la Liceul Trinitas – 317 elevi, la Şcoala Gimnazială Paşcani – 148 de copii, la Şcoala „C. Păunescu“ – 303 copii, iar la Liceul „V. Pavelcu“ – 119 copii fără auz, alţi 138 cu deficienţă mintală,  12 copii cu deficienţe asociate severe şi alţi 12 cu DSM (deficienţe senzoriale multiple).

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Noul primar al comunei Vânători, Bogdan Lupu, a depus jurământul

Bogdan Lupu, inginer constructor, în vârstă de 37 de ani, a depus marți, 30 decembrie, jurământul de investitură în funcția de primar al comunei Vânători. Ceremonia a avut loc la sediul Judecătoriei Pașcani. Noul primar a preluat oficial mandatul...

O familie din Deleni a rămas fără locuința în urma unui incendiu. Orice ajutor contează! – FOTO

Clipe cumplite pentru o familie din Deleni. Părinții și un copil mic au rămas fără locuință în prag de Anul Nou, în urma unui incendiu. Flăcările au mistuit toată agoniseala, iar familia cere ajutorul celor cu suflet mare. "AJUTOR DUPĂ...

Rețete de tort pentru Anul Nou. Deserturi recomandate de specialiști pentru masa festivă

Seara de Revelion înseamnă mai mult decât artificii și voie bună: este și o sărbătoare a gusturilor, în care mesele festive devin adevărate experiențe culinare. Prăjiturile și torturile atent pregătite, cu texturi rafinate și arome memorabile, transformă noaptea dintre...

Programul magazinelor de Anul Nou 2026: Supermarketurile sunt închise pe 1 ianuarie. Când se redeschid

În această perioadă festivă, marile lanțuri de magazine din România funcționează după programe speciale: orar redus în Ajunul Revelionului, închideri în prima zi a anului și revenirea treptată la programul normal, astfel încât românii să își poată organiza cumpărăturile...

Zile libere 2026. Când se pot face minivacanţe şi care sunt cele mai bune perioade pentru concedii

Anul 2026 aduce mai multe zile libere pentru români, incluzând sărbători religioase importante, dar și zile naționale și laice. O parte dintre acestea cad aproape de începutul sau sfârșitul săptămânii, creând condiții ideale pentru mini-vacanțe. Lista completă a zilelor libere legale...

Prognoza meteo 30 decembrie-26 ianuarie. Cum va fi vremea de Revelion şi în primele zile din 2026

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 - 26 ianuarie 2026. Potrivit specialiștilor, ultimele zile ale anului vine cu un val de aer rece și ninsori în unele zone. Începutul de...

Preparatul ideal pentru masa de Revelion, potrivit Mihaelei Bilic: „Îmbucătura perfectă care vă scoate din impas”

În mijlocul meselor copioase de sărbători, friptura poate fi aliatul neașteptat al siluetei. Nutriționista Mihaela Bilic spune că proteinele din carne nu se transformă în grăsime și oferă reguli simple pentru a mânca pe săturate fără kilograme în plus. Friptură...

Angajații plătiți cu minimul pe economie primesc beneficii fiscale în 2026. Care sunt condițiile

Angajații cu salariul minim pe economie vor beneficia în 2026 de o serie de facilități fiscale, aprobate de Guvern prin așa numita „Ordonanță trenuleț”. Facilitățile vor fi acordate pe întreg anul, dar numai dacă salariatul îndeplinește anumite condiții. Angajații cu...

Bătaia de Anul Nou de la Ruginoasa, în vizorul autorităților

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun”, alături de IPJ Iași, ISU Iași și Inspectoratul de Jandarm Iași, va asigura si in acest an măsurile de ordine și siguranță publică în cadrul tradiționalei petreceri de Anul Nou din comuna...

Tratamente stomatologice decontate în spitalele de stat. Rogobete: „nu mai vorbim despre un privilegiu”

Serviciile stomatologice vor putea fi decontate în spitalele de stat, promite Alexandru Rogobete. Ministerul Sănătății a publicat, luni, în transparență decizională, un ordin pentru înființarea programului AP-Stoma (Acțiuni Prioritare Stoma), prin care urmează să fie finanțate aceste servicii, transmite...

Niciun articol afișat