„Lotul Hârlău“: lista celor 16 martori în frunte cu protopopul şi cu doi afacerişti cu greutate

 

Printre cei acuzaţi de DNA sunt primarul şi vicele oraşului, precum şi şeful ocolului silvic din zonă u faptele de care sunt aceştia acuzaţii merg de la numeroase găinării până la chestiuni foarte grave. Nu mai puţin de 16 persoane sunt martori chemaţi la bară la sfârşitul săptămânii trecute, de către judecători, în cazul dosarului penal instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi ce priveşte edilii din Hârlău.

Este vorba despre 16 hârlăuani cu care instanţa a decis ca primarul suspendat Constantin Cernescu (PSD), fostul viceprimar Florin Ţăpuşă şi şeful Ocolului Silvic Hârlău, Ioan Amariei, nu au voie să intre în contact.

Protopopul a fost primul la audieri

Primul pe lista acestor martori este Nicolae Crăciun, protopopul Protopopiatului Hârlău. El a fost chemat primul la audieri, în dimineaţa descinderilor făcute în Hârlău de către procurorii DNA. Al doilea martor a fost Constantin Formagiu, unchiul fostului viceprimar PSD Florin Ţăpuşă. Formagiu este pădurar în cadrul cantonului silvic Pârcovaci. Următoarea pe lista judecătorilor este Elena Gîlcă, care, din primele informaţii, ar fi o învăţătoare din localitatea Deleni.

Un alt martor este Ioan Alupei, şofer pe un autoturism „papuc“ al Primăriei Hârlău. Acesta este suspectat de procurori că a transportat flori, la indicaţiile viceprimarului Ţăpuşă, de la florăria acestuia.

Pe listă apar şi doi oameni de afaceri din Botoşani, dintre care unul controlează complexul Lebăda de la intrarea în Botoşani dinspre Iaşi. Este vorba despre Aurel Fediuc. Presa din Botoşani susţine că Fediuc a fost condamnat într-un dosar unde trebuie să înapoieze 37.000 de euro, iar pentru acest motiv a trecut toate bunurile pe numele fiicei sale. Se mai vehiculează că acesta este beneficiarul unor transporturi de lemne trimise de Ioan Amariei în Botoşani, pentru acesta ei fiind răsplătiţi cu petreceri la restaurantul Lebăda.

Un foarte bun prieten cu Fediuc este adjunctul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Viorel Şerbănoniu. De exemplu, poliţiştii din Botoşani au 30% reducere la tratamentele SPA din complexul Lebăda controlat de Aurel Fediuc. Al doilea „afacerist“ din Botoşani, şi prieten la cataramă cu Fediuc, martor în dosar, este Constantin Cuciureanu.

Acesta este „proaspăt“ ieşit din închisoare. El a fost băgat la puşcărie în 2012, fiind prins într-o vilă din Bacău încercând să fugă de pedeapsa de şapte ani închisoare. Dosarul în care a fost judecat privea o afacere ilegală cu cupoane agricole, şi trebuia să achite statului un prejudiciu de 120.000 lei. El a ieşit din închisoare în aprilie 2012.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Noi nu avem prompter – cumpărat din banii ieșenilor – ca Alexe – de unde să citim tot felul de minciuni

Noi nu avem prompter - cumpărat din banii ieșenilor - ca Alexe - de unde să citim tot felul de minciuni, însă avem lista cu investiții directe de la Ministerul Sănătății facute inclusiv în spitalele pe care teoretic le...

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...
Paşcani
cer fragmentat
9 ° C
9 °
9 °
79%
1.6m/s
0%
D
9 °
lun
12 °
mar
10 °
mie
8 °
J
9 °

Niciun articol afișat