Gheorghe Nichita, fostul primar din Iași, a fost condamnat definitiv miercuri la 5 ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel București, potrivit deciziei instanței.
„Daca in dosarele penale s-ar pronunta solutii doar pe baza probelor administrate – lasand deoparte presiunile extrajudiciare – sistemul judiciar isi va recapata increderea iar noi, ca natie, vom ajunge departe. Atata vreme cat judecatorii asculta doar vocea celor insetati de sange si orbiti de ura, vom ramane ancorati in Evul Mediu, punand semnul egal intre Justitie si Inchizitie. Daca solutiile de condamnare, ca si in speta de fata, vor fi apreciate ca legale si temeinice, atunci va dispare din procedura penala judecata pe dreptul comun si vor ramane doar acordul de recunoastere a vinovatiei si procedura abreviata, iar noi, avocatii, vom fi niste marionete intr-un sistem confuz”, a declarat Ionel Nechita, avocatul fostului primar.
Fostul edil este acuzat de luare de mită de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, a cărui firmă a implementat sistemul de semaforizare din Iași. Nichita a fost inculpat de DNA pentru pretinderea unei mite de 10% din valoarea proiectului.