PLUS si USR, alianţa la Paşcani pentru alegerile locale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

USR şi PLUS vor avea liste comune, la Paşcani, pentru alegerile locale din 27 septembrie a.c. Protocolul de colaborare a fost semnat miercuri seara, în urma negocierilor purtate la vârf intre reprezentanţii celor două formaţiuni. S-a stabilit ca USR să aibă candidaţi pe primele două locuri iar PLUS pe locul trei, considerate eligibile, pe lista de consilieri. De asemenea PLUS va sprijini candidatura doamnei Mioara Petrescu pentru Primăria Paşcani.

“Ieri, 5 august, împreună cu colegii de la Plus Pașcani am finalizat discuțiile în vederea găsirii unei soluții optime de colaborare și așa cum era normal, discuțiile au avut un rezultat pozitiv.
Am decis împreună că vom merge pe liste comune la alegerile locale din 27 septembrie 2020 susținând totodată candidatul unic al Alianței USR PLUS, doamna Mioara Petrescu.
Suntem două forțe politice noi, curate și care avem aceleași idealuri, principii și obiective pentru oraș, așadar această alianța o considerăm ca fiind un lucru firesc și o dovadă de maturitate!
Totodată la nivel central, între Uniunea Salvați România – USR și PLUS, se fac pași repezi și fermi către o fuziune, astfel că vom deveni o singură formațiune politică menită să ofere păşcănenilor șansa reală de a scăpa orașul de sub influența grupurilor de interese ce l-au ținut captiv în ultimii 30 de ani!
Ne-am înscris în USR și PLUS tocmai pentru că nu ne simțeam reprezentați de vechea clasă politică și totodată pentru că direcția în care orașul nostru merge este una greșită.
Pașcaniul are nevoie de o reîmprospătare totală în ce privește modul de a face politică, iar noi suntem pregătiți să facem această schimbare! Împreună suntem mai puternici și mai buni! Împreună schimbăm orașul! Hai alături de noi!” se arăta într-un comunicat de presă postat pe Facebook.

PULSUL ZILEI

De la ce valori devine periculoasă tensiunea arterială. Alimentele recomandate de cardiolog pentru reducerea riscului de hipertensiune

Hipertensiunea arterială se numără printre cele mai frecvente afecțiuni, dar poate rămâne neobservată ani întregi, timp în care deteriorează inima, vasele de sânge, creierul și rinichii. Cunoscută drept „ucigașul tăcut”, boala poate fi prevenită sau ținută sub control inclusiv...

Ce primești la pensie dacă nu ai lucrat niciodată. Condiția pe care mulți români nu o cunosc

Românii care nu au lucrat niciodată și nu au realizat stagiu de cotizare nu pot primi, în mod automat, o pensie pentru limită de vârstă. Sistemul public de pensii se bazează pe contribuții, iar pentru deschiderea dreptului la pensie...

Deputatul Sorin Năcuță: Parlamentul a adoptat proiectul de Lege privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Parlamentul a adoptat proiectul de Lege privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul cuprinde: - dispozițiile privind termenele de depunere și de plată; - modificările aduse la listelor de proiecte aprobate prin memorandum; - preluarea la...

Strategia de dezvoltare a județului Iași, actualizată pentru noi proiecte

Iașul își pregătește următoarea etapă de dezvoltare. Printre cele mai importante se numără trenul metropolitan, un Complex Olimpic Metropolitan și un parc industrial la Holboca. Trenul metropolitan este una dintre cele mai așteptate inițiative. Proiectul ar urma să lege...

Vaccinarea anti-HPV poate începe de la 11 ani. „Să nu uităm că pubertatea este mult mai precoce acum”

Vaccinarea împotriva HPV poate începe de la vârsta de 11 ani, atât în cazul fetelor, cât și al băieților, iar medicii subliniază că este important ca aceasta să fie făcută înainte de expunerea la virus. Prof. dr. Maria Stamatin,...

Autostrada A8, la un an de la bilanț: aproape contractată, dar cu puține șantiere active

Unde se află A8 la sfârșitul verii 2026? Câte dintre estimările de acum un an s-au confirmat, ce s-a schimbat între timp și care sunt deciziile ce pot accelera sau întârzia proiectul în lunile următoare? În august 2025 publicam în...

Când este echinocțiul de toamnă 2026: De la ce dată nopțile devin mai lungi decât zilele

Echinocțiul de toamnă din 2026 va avea loc pe 23 septembrie, la ora 03:05, ora României, și va marca începutul toamnei astronomice în emisfera nordică. Din această perioadă, durata zilelor va continua să scadă, iar nopțile vor deveni treptat...

Preţurile porumbului şi grâului au urcat la cele mai ridicate niveluri din ultimii peste trei ani. Creşterile au, însă, cauze diferite

Preţurile porumbului şi grâului au ajuns la maximele ultimilor peste trei ani, însă creşterile au cauze diferite: porumbul este susţinut în principal de temerile privind oferta din SUA, iar grâul de perturbarea exporturilor din regiunea Mării Negre, potrivit CNBC....

Revoluție în cardiologie. Infarctul ar putea fi diagnosticat diferit la femei și la bărbați. Explicațiile medicilor

Medicii au convenit asupra primei definiții universale a infarctului, deschizând calea pentru ca milioane de femei să beneficieze, în sfârșit, de un tratament mai bun, după decenii în care au fost „trecute pe plan secund”.În cadrul uneia dintre cele...

Universitatea care oferă 2.300 de euro pe lună studenților ca să joace jocuri video. Ce condiţie trebuie să îndeplinească

Studenții pasionați de jocuri video pot primi bani pentru facultate. O universitate britanică oferă burse de până la 2.000 de lire sterline (2.300 de euro), cu o condiție: performanța academică trebuie să țină pasul cu cea din gaming.Pe măsură...
Paşcani
cer senin
23.1 ° C
23.1 °
23.1 °
70%
2m/s
100%
lun
33 °
mar
28 °
mie
28 °
J
28 °
vin
29 °

Niciun articol afișat