6,3 km asfalt în Scobinți cu fonduri europene

Mai multe drumuri din comuna Scobinți vor intra în proces de modernizare. Anunţul a fost făcut de edilul, Gheorghe Hrițcu în şedinţa ordinară de ieri ce a avut loc la sediul administraţiei locale începând cu ora 15.00.

La începutul şedinţei, primarul comunei i-a informat pe aleşii locali că a fost semnat contractul de finanţare, din fonduri europene pentru modernizarea a 6,3 km drum. Valoarea investiţiei este de peste 1 milion lei.

În perioada următoare administraţia locală va scoate lucrarea la licitaţie, iar din primăvara anului viitor se va turna asfalt pe mai multe porţiuni de drum din cele cinci sate componente.

Astfel vor fi modernizate două segmente de stradă în Bădeni: de la intersecţia cu DJ 281 către Haltă şi DC 151 de la intersecţia cu DJ 281 până la fostul sector zootehnic. Două drumuri în Scobinți : de la intersecţia cu DN 28D până la DC 145 şi de la intersecţia DC 145 până la Biserica din sat. De asemenea, în Feteşti se vor moderniza două drumuri: de la DJ 281 până la imaşul unde se sărbătoreşte Ziua comunei şi DJ 281 spre Mănăstirea Sângeap Basaraba. În Sticlăria şi Zagavia se va asfalta câte un drum în fiecare sat: de la DJ 281 către Cotnari şi de la DC 145 spre școala din localitate.

Menţionăm că în şedinţa de ieri, aleşii locali au avut pe ordinea de zi 8 proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante s-au aflat aprobarea PUZ ului, închirierea unei suprafeţe de 500 mp şi darea în administraţie şi întreţinere a reţelei de gaze naturale Societăţii Gaz Nordest.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
11.9 °
11.9 °
85%
4.2m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat