Mâine creștinii ortodocși sărbătoresc una dintre cele mai mari sărbători creștine, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 24 iunie. Sfântul Ioan Botezătorul este un personaj marcant din primele veacuri creștine și din istoria mântuirii, fiind cel care a pregătit și vestit venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume, motiv pentru care mai este numit și Înaintemergătorul Domnului.
Sfantul Ioan Botezatorul are un nume de proveniență iudaică ce înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”, deoarece tatăl său, preotul Zaharia nu a crezut pe Arhanghelul Gavriil care i-a vestit în timp ce acesta slujea la templu că va avea un fiu și a rămas mut, până când i-a pus acest nume pruncului ce avea să ajungă unul dintre cei mai cunoscuți sfinți. Mama sa, Elisabeta, era descendentă din neamul lui Aaron și verișoară cu Sfânta Fecioară Maria.
Numit „cel mai mare între cei născuți din femei”, el a mișcat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta s-a întâlnit cu Fecioara Maria ce Îl purta în pântece pe Iisus, așa cum relatează Sfânta Scriptură, apoi mai târziu a viețuit în pustie precum un înger, fiind cel care L-a botezat pe Însuși Mântuitorul Hristos în râul Iordan,sfârșind prin tăierea capului, în urma unei promisiuni făcute de împăratul Irod, la o petrecere, Irodiadei, care trăia cu Irod deși fusese căsătorită cu fratele lui.
Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii pe Iisus drept Mesia cel așteptat și Fiul lui Dumnezeu. El este cel care a inițiat botezul pocăinței pentru iertarea și spălarea de păcate, încercând să-i ajute pe oameni să nu mai greșească și să se apropie de Dumnezeu.
Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul a avut o viață modestă, trăind în pustie, umblând îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele si hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică.
Aceasta sărbatoare are și alte conotații spirituale decât cele creștine, fiind cunoscută în popor și sub denumiri diverse precum Sânzienele,Drăgaica, „Cap de vară” sau „Amuţitul cucului” deoarece această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară până la solstiţiul de vară, cel târziu de 24 iunie.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar și potrivit imaginației populare sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc mai ales prin păduri sau pe câmpii, iar în mitologia folclorică românească,sânzienele sau drăgaicele, sunt personaje mitice nocturne. Faţă de iele şi rusalii, acestea sunt binevoitoare însă faţă de om, ajutând la rodirea plantelor şi copacilor, a vieţuitoarelor în general, favorizând mai ales ritualuri legate de dragoste.
Potrivit etnologului Marcel Lutic „sub numele Sânziene se ascund trei elemente strâns legate între ele. Primul se referă la zânele, de obicei bune, zâne extrem de harnice în noaptea de 23 spre 24 iunie, adică noaptea Sânzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori având importante calități, fiind substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume. Ultimul element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie, sărbătoare numită, mai ales în sudul României, şi Drăgaica”.
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli,însă conform tradiției ea trebuie culeasă doar în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea ”frigurilor”, în vechime.
Așadar, această frumoasă sărbătoare de vară îmbină tradiția unei mari sărbători a Bisericii creștine cu obiceiurile neamului românesc, plasând țara noastră într-un context unic, încărcat de valori spirituale incomensurabile.