Despre conflictul sovieto-german din 1941-1945, probabil cel mai distrugător din toate timpurile (atât prin volumul pierderilor umane, cât şi prin efectele politico-sociale), s-a scris şi se scrie enorm. În ultimii ani, în Occident au apărut numeroase lucrări de specialitate, bazate îndeosebi pe surse germane (fie de arhivă, fie memorialistice), care sugerează că multe dintre bătăliile purtate de-a lungul celor patru ani de război ar trebui reevaluate şi reanalizate. Timp de decenii, istoria Frontului de Est s-a scris folosindu-se aproape exclusiv documentele sovietice şi lucrările de mari dimensiuni editate la Moscova, „istorii oficiale”, a căror lectură trebuie făcută cu mult spirit critic. Analize recente, realizate pe măsură ce arhivele germane au ajuns în atenţia specialiştilor, demonstrează că istoriografia sovietică a interpretat într-un mod subiectiv campaniile militare, trecând sub tăcere eşecurile, diminuând pierderile proprii şi exagerându-le pe cele ale inamicului. Una dintre aceste bătălii este cea de la Târgu Frumos, din primăvara anului 1944.
Într-o lucrare apărută în 2007 şi intitulată sugestiv Red Storm over the Balkans. The Failed Soviet Invasion of Romania, spring 1944, istoricul american David M. Glanz sugerează că în iarna şi primăvara anului 1944, Armata Roşie a condus o ofensivă pe scară largă pe întreg frontul din nordul Moldovei, cu obiective extrem de îndrăzneţe, inclusiv cucerirea regiunii petrolifere de lângă Ploiești şi, pe cale de consecinţă, a unei părţi însemnate din teritoriul românesc.
Glanz respinge ideea adoptată de decenii de istoriografia sovietică şi apoi rusă, conform căreia ar fi existat două direcţii principale de efort militar, nord-est şi sud-vest (Leningrad şi Ucraina), iar după atingerea obiectivelor acestora, în aprilie 1944, Stalin ar fi ordonat schimbarea priorităţii strategice în Bielorusia, pe direcţia Minsk-Varşovia. Ofensiva spre România, purtată de forţa a două fronturi sovietice, a fost oprită prin efortul concentrat al trupelor germano-române, care au stabilizat frontul, aducând inamicului pierderi grele în oameni şi mai ales unităţi blindate. În consecinţă, istoricul american (autor a numeroase lucrări de referinţă despre Frontul de Est) sugerează că eşecul a fost ascuns de sovietici, din motive evidente de propagandă. După ce frontul germano-român s-a prăbuşit în vara anului 1944, această ofensivă de mari proporţii, eşuată, a fost trecută sub tăcere, ca şi sacrificiul făcut de soldaţii români şi germani în primăvara anului 1944.
Şi istoricul german Klaus Schönher, într-o lucrare dedicată luptelor purtate de Wehrmacht pe teritoriul României în 1944, subliniază faptul că Înaltul Comandament al Armatei de Uscat germane ajunsese la concluzia că ofensiva sovietică pentru primăvara anului 1944 viza tot flancul sudic al frontului de răsărit, determinată înainte de toate de factorul politic, primul obiectiv al Uniunii Sovietice fiind scoaterea din război a României, ceea ce ar fi pus capăt dominaţiei germane în sud-estul Europei.
Dacă în Occident bătălia pentru Moldova din aprilie-iunie 1944 este destul de cunoscută, cea de-a doua bătălie de la Târgu Frumos fiind obiect de studiu în academiile militare americane în timpul „războiului rece”, în România ea reprezintă un mister pentru opinia publică. După 1990, specialiştii s-au concentrat asupra evenimentelor derulate în jurul Actului de la 23 august 1944, trecând sub tăcere evenimentele din primăvara aceluiaşi an, cu excepţia, notabilă, a istoricului Petre Otu.
Frontul sovieto-german în primele luni ale anului 1944
Declanşată la sfârşitul lui decembrie 1943, ofensiva de iarnă a Armatei Roşii s-a desfăşurat pe întreaga lungime a frontului, reuşind să-l străpungă şi să se apropie de graniţele României. Glanz sugerează că Stalin cerea această presiune pe întregul front având convingerea că apărarea trebuia să cedeze în anumite sectoare.După o scurtă acalmie, ofensiva sovietică a fost reluată în martie 1944. Frontul 1 Ucrainean, comandat de mareşalulGheorghi Jukov, a desfăşurat operaţiunea Proskurov-Cernăuţi; Frontul 2 Ucrainean (mareșalul Ivan Konev), operaţiunea Uman-Botoşani, iar Frontul 3 Ucrainean (generalul de armată Rodion Malinovski), operaţiunea Odessa.
La sfârşitul lui martie 1944, unităţi aflate în subordinea lui Jukov au realizat câteva capete de pod la vest de Nistru. La 29 martie, Cernăuţiul a fost ocupat de Corpul 11 tancuri şi Divizia 11 infanterie, trupele sovietice atingând ulterior un aliniament de 100 km între Kolomeea şi localitatea Margina, la poalele Carpaţilor Orientali.Concomitent, Frontul 2 Ucrainean a străpuns apărarea germană, forţând Nistrul la 18 martie 1944 şi intrând pe teritoriul românesc; din capul de pod realizat, unităţile sovietice au continuat atacul, depăşind Prutul şi Siretul şi cucerind succesiv Soroca, Bălţi, Botoşani şi Rădăuţi. Frontul 3 ucrainean şi-a dirijat o parte din forţe spre Tiraspol şi Odessa. Pentru a nu fi încercuite, armatele 6 germană şi 3 română s-au retras pe Nistru. La mijlocul lunii aprilie, sovieticii au cucerit Tiraspolul, au forţat Nistrul şi au realizat un cap de pod la sud de Tighina.