În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary. Astăzi, UPU este un organism aparținând Organizației Națiunilor Unite, la care sunt afiliate administrații poștale din 190 de țări. În anul 1969, Congresului UPU, desfășurat la Tokyo, a declarat 9 octombrie Ziua Mondială a Poștei.
Din cele mai vechi timpuri, “serviciile poştale” au existat sub forma solilor sau mesagerilor care străbăteau distanţe lungi călare sau pe jos. În anii 1600 şi 1700, multe ţări aveau sisteme poştale naţionale şi intrau în acorduri bilaterale între naţiuni, care prevedeau schimburi de corespondenţă. Primul oficiu poştal din lume a fost înfiinţat în 1712, în Sanquhar, un mic oraş din sudul Scoţiei, care funcţionează şi astăzi. Iniţial, poştaşii duceau corespondenţa călare, iar mai târziu au apelat la trăsuri. Au urmat oficiile poştale din Stockholm (Suedia) şi Santiago (Chile), în 1772.
Ce ar fi fost poşta fără scrisori?
Timp de sute de ani, oamenii care doreau să comunice între ei, dar se aflau la distanţe considerabile unii de alţii, aveau o singură soluţie – scrisoarea.
În secolul 18, scrisorile scrise de mână erau atât de populare, încât a fost publicat şi un roman epistolar, primul din literatura engleză (1740) – “Pamela sau Virtutea răsplătită”, scris de Samuel Richardson, format în întregime din scrosorile unei fete către părinţii săi.
Scrisorile au făcut subiectul şi multor melodii la modă – „A Soldier’s Last Letter,” „Please, Mr. Postman,” „I’m Gonna Sit Right Down and Write Myself a Letter,” „P.S. I Love You”.
Fără corespondenţă, am fi putut doar să ghicim. Acum există e-mail-ul, dar aceasta este, spun istoricii, o scriere care astăzi este şi mâine poate să dispară. Există şi o enormă şi preţioasă colecţie de informaţii despre viaţa de zi cu zi, în arhivele de televiziune, galeriile foto ale telefoanelor, pe Youtube şi chat-uri. Problema este nu că nu există suficientă informaţie despre cum gândim şi cum trăim. Dar citirea unei scrisori, oferă o imagine despre cel care a scris-o, o imagine pe care altfel nu am avea cum să o dezvoltăm. Mai mult, corespondenţa dovedeşte că atunci când scrii, eşti mai relaxat şi îţi poţi exprima mult mai uşor gândurile şi emoţiile. Nicio altă formă de comunicare nu pare să încurajeze suficient această formă de intimitate.