900 de cadre didactice, pregătite pentru a preveni abandonul şcolar în Iași

Un proiect privind prevenirea abandonului şcolar a fost terminat cu succes la Iaşi.

„Împreună pentru copii!“, derulat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Fundaţia Holt Iaşi s-a desfăşurat pe durata a 20 de luni. Astfel, prin desfăşurarea de activităţi educative, extraşcolare, în care au fost implicaţi direct preşcolari şi şcolari din mediul rural, dar şi părinţii acestora şi profesorii din cele 80 de şcoli selectate, s-a încercat realizarea unei creşteri a participării şcolare în cazul a 1.445 de copii, consideraţi a fi în situaţii de risc, încercând în acelaşi timp şi o educare a părinţilor acestora.

„Acest proiect a fost o mare provocare pentru noi. Am reuşit să facem educaţie parentală în toate şcolile din Iaşi. În cadrul acestor cursuri de educaţie parentală au fost pregătite 900 de cadre didactice, pe două teme foarte sensibile legate de participarea copilului şi de abordarea pozitivă a comportamentelor acestuia. Am organizat „Grădiniţa de familie“ în 25 de grădiniţe din mediul rural, iar în acest proiect am urmărit mai curând dorinţele de schimbare ale cadrelor didactice şi ale copiilor“, a declarat profesorul Ştefan Cojocaru, Directorul Holt Romania, filiala Iaşi.

De asemenea, în cadrul proiectului s-au implicat 990 de cadre didactice din mediul rural din judeţul Iaşi, cadre care au devenit educatori parentali, meniţi să sprijine copii cu probleme familiale sau de integrare, să desfăşoare activităţi cu părinţii şi să se implice atât în procesul de integrare socială, pe lângă cel şcolar.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
88%
2.8m/s
100%
S
12 °
D
15 °
lun
15 °
mar
17 °
mie
17 °

Niciun articol afișat