“Adoptată” de Pașcani, o femeie a reușit să aducă bucurie și mai ales să stârnească pasiuni în rândul elevilor. Este vorba despre un profesor de arte plastice care predă la o școală din Pașcani. Ioana Penelea Luca este născută și crescută în Iași. Pasiunea pentru arte i-a urmat pașii spre studii de specialitate, iar în ultimii ani a reușit să coopteze sute de elevi în proiectele sale. Amintim doar trupa de teatru de păpuși, expoziții cu lucrările elevilor și mai ales un proiect de a picta zidurile gri ale școlii. Printre pasiunile sale se mai află călătoriile dar și muzica clasică.
Pentru a cunoaște mai bine despre cine vorbesc, vă invit să citiți următorul interviu acordat pentru BIT TV.
Să începem cu anii copilăriei. Cum erau? Ce amintiri vă vin acum în minte?
Sunt născută la Iași in anul 1971, fiind o fire veselă, spontană, un copil sprinten, jucăuș, petreceam vacanțele la bunici unde era de vis, copilăria însă a fost complexă și dificilă mai ales pentru că am învățat la liceu vocațional din clasa a I-a, pe atunci se numea Liceul de Artă „Octav Băncilă”, astăzi fiind Colegiu. Am studiat vioara inițial, mai târziu și pianul ca instrument auxiliar.
Talentul a ieșit la iveală destul de devreme, imi amintesc ca și cum lucrurile s-ar fi întâmplat ieri, că aveam patru-cinci ani și deja jucam într-o scenetă despre șoimii patriei care se ocupau de ecologizare, care plantau pomi, flori, iar eu jucam rolul principal spunând în versuri ceea ce noi exprimam și prin mișcare scenică, interpretare, etc. Am ajuns să joc pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, fiind filmați de către Televiziunea Națională(TVR) și apărând pe micul ecran într-un reportaj chiar când erau doar două ore de emisie tv. Părinții mei erau tare mândri de apariția mea, erau felicitați de toți cunoscuții.
Artă, școală. Mai sunt elevii din ziua de astăzi pasionați de pictură, desene etc?
Pasiunea se dezvoltă atunci când descoperi, cunoști, explorezi. Elevii sunt talentați și se îndreaptă timid către artele vizuale, secretul este dorința de a cunoaște, iar cu un profesor pasionat pot descoperi lumea artelor vizuale și să exerseze talentul. Spun că pornesc timid pentru că nu au încredere în ceea ce pot să realizeze.
Elevii care au înclinații artistice cum îi încurajați să meargă pe această cale?
Deja am pus bazele la Cercul de Arte Vizuale „Suflet și mască” în cadrul Liceului Teoretic „Miron Costin” din Pașcani, unde elevii studiază pictura, fotografia, designul vestimentar, teatrul de păpuși, într-un sincretism al artelor.
Îndrumați elevi către Universitatea de Arte, cum vă dați seama că ei sunt “de acolo”?
Hm… da, scopul final al unui dascăl care predă artele vizuale este de a îndruma și forma viitoarele generații de artiști care să contribuie la cultura românească. Cu mândrie spun că anul acesta am patru studenți la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, două studente la grafică, una dintre ele a luat prima cu nota zece, un student la murală și unul la master, studenți pe care i-am pregătit încă din clasele mici și care au învățat în liceul teoretic, nu vocațional.
Nu de puține ori ați pregătit suplimentar elevi pentru admitere la universitate sau chiar i-ați susținut pentru a face lucrări de expoziție. Menționați și spuneți povestea unora dintre ei.
Atât ca profesor la clasă, cât și ca profesor mentor pentru preșcolarii, elevii, studenții care fac practica pedagogică, am încercat să șlefuiesc diamante, păstrând maniera personală de lucru a fiecăruia.
Devenind tineri, depășind copilăria, se întorc la liceu și nu odată spunându-mi că le-am schimbat sensul vieții îndrumându-i către o altă perspectivă, care le-a schimbat părerea și modul în care ei își vedeau viitorul. Am pregătit foarte mulți elevi care au mers la Colegiul Național de Artă, fiind după un timp profesor acolo am avut chiar o clasă întreagă care au ajuns studenți, dar satisfacția cea mai mare a fost atunci când am avut rezultate cu elevii din învățământul de masă, care au trebuit să depună un efort mai mare pentru a studia, a se afirma și dezvolta în domeniul artistic. Exemplul cel mai elocvent este al elevei Andreea Zabulic, actualmente studentă la grafică în anul I, a fost premiantă la fiecare Olimpiadă, a luat toate premiile I la concursurile la care a participat și la admiterea la facultate a luat nota zece. O altă studentă la grafică cu talent nativ și care se exprimă prin imagini lucrate electronic este Eliza Luca, am avut-o elevă chiar la clasa unde eram dirigintă. Studentul pe care am pus amprenta și căruia i-am fost alături toți anii de liceu cu sfaturi de dascăl și părintești este Radu Mănălăchioaie care este student la artă murală în anul I. A fost copil de trupă din clasa a noua la „Suflet și mască” și mai apoi talentul l-a determinat să urmeze studii artistice. Este fostul elev care spunea într-o postare pe facebook ca remarcă la o fotografie în care apăream amândoi, că sunt persoana de la care a învățat tot ce știe despre desen.
Pe lângă toate acestea, vă ocupați și de trupa de teatru a școlii unde predați (nr. Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani). De unde această idee și câteva amintiri ce vă vin în minte pe această temă.
E o poveste mai veche, încă din anii de dinainte de facultate, când voiam să studiez scenografia, nefiind secție la Iași, am hotârât să merg la secția de design vestimentar, unde în anul I profesorul de sculptură Ilie Bostan (pășcănean), mi-a propus să merg la secția de sculptură, dumnealui descoperise la mine veleități pentru desen. A fost o luptă duală pentru că îmi plăceau ambele dar eram nevoită să aleg. Spre sfârșitul facultății a revenit dorința de a face scenografie și s-a ivit oportunitatea de a face costume pentru licența colegilor din anul V, de la secția de Teatru de păpuși a Univesității de Arte. Așa a început totul pentru mine legat de lumea magică a poveștilor cu păpuși, care ne învăluie încă din copilărie.
Ce lucrări aveți, care este tema lor, despre expozițiile la care ați participat câteva cuvinte.
Lucrările mele sunt tapiserii împletite sau înodate, pasiune pe care o am tot din copilărie, inspirându-mă din artele tradiționale și a călătoriilor prin Bucovina. Despre expozițiile mele… au fost de grup, deoarece lucrările de acest gen sunt mai greu de realizat și necesită foarte mult timp. Am participat la expoziții în țară și în străinătate, am participat la concursuri internaționale la care am primit și premii. Am lucrări în Franța, Republica Moldova, am participat la expoziție în țări ca Cehia, Egipt și Japonia, orașe precum Praga, Chișinău, București, Iași, Suceava, Galați și multe altele.
Daca nu erați/lucrați în domeniul artelor, ce alte gânduri ați fi avut pentru viitor?
Medic sau pilot, zborul a fost un vis încă de mică și paradoxal nu am zburat încă.
În ce proiecte sunteți implicată?
Mereu tot mai multe și câte năvălesc în idei. Este vorba despre Suflet și mască, Anotimpurile, Gardienii curățeniei etc.
Despre oraşul Pașcani câteva cuvinte.
Locul unde de fiecare dată mă întorc cu bucurie, creativitate, cu încărcătura necesară elevilor mei de a se dezvolta, de a face activități extrașcolare, având o alternativă nouă mereu, de a petrece timpul liber și altfel, decât într-un mod plictisitor.
Ce cuvinte vă descriu cel mai bine?
Perfecțiune, muncă, orgoliu, ambiție, critică.
Testul fulger. Răspundeți cu ce cuvânt vă vine în minte atunci când auziți cuvântul meu
Pașcani – Spontaneitate
Copilărie – Fericire
Familie – Liniște
Scenă – Zbor
Frumos – Autentic
Elevi – Mlădițe
Navetă – Transpunere
Tablouri – Călătorie
Ziduri – Orizonturi
O altă rubrică a interviului este – întrebări esențiale!
Ce lucuri vă fac să fiți mândră? Mărunte, care îți oferă fericire, împlinire, unicitate.
Care este rolul dv. în această lume? De a modela caractere.
Ce este luxul pentru dv.? Timpul
Pentru ce ați face orice sacrificiu? Copilul meu
Ce înseamnă succes pentru dv? Desăvârșire
Care este cartea/filmul preferat de tine? Teatrul de animație între magie și artă – Anca Doina Ciobotaru
Un cuvânt de final – „Cu cât cunoști mai mult, cu atât iubești mai mult” Leonardo da Vinci.