back to top
marți, ianuarie 13, 2026
-4.8 C
Paşcani
Login

Cât vor plăti românii pentru gaze naturale la iarnă. Analist: De unde va lua statul 100 – 300 mil. € pentru a compensa facturile

Gazele ne-ar putea costa cu până la 26% mai mult din aprilie anul viitor, atunci când piaţa se va liberaliza, arată o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă. Asta pentru că preţul gazelor pe pieţele internaţionale este deja în creştere, iar piaţa din România preia şi ea trendurile de afară. Ceea ce ne-ar putea afecta inclusiv iarna aceasta. Analiştii estimează că preţul gazelor furnizate la consumatorul final în iarnă ar putea creşte până la 391 de lei pe megawatt-oră, din care noi vom achita 310 lei, iar statul va compensa diferenţa. Dar de la 1 aprilie, când piaţa se va liberaliza, în lipa unor măsuri clare, toate aceste potenţiale creşteri vor fi suportate direct de consumatori.

”Evoluţiile bursiere arată tendinţe de creştere a preţului la gaze, care se vor transpune în creşteri de preţ la consumatorul final, care va achita faţă de preţul plătit acum cu până la 0,5% preţuri mai mari până la data de 31 martie 2025 şi cu până la 26% mai mari după 1 aprilie 2025”, arată Asociaţia. În ultimele două săptămâni, preţul gazelor naturale pe fondul evoluţiei conflinctului dintre Rusia şi Ucraina a crescut de la:

  • 32,637 euro/MWh la 40,396 euro/MWh pe bursa din Olanda – o creştere cu 23,7%
  • 33,727 euro/MWh la 41,306 euro/MWh pe bursa din Viena – o creştere cu 22,4%
  • 29,17 euro/MWh (145 lei/MWh) la 36,21 euro/MWh (180,024 lei/MWh)– o creştere cu 24%

Cotaţiile pentru trimestrul IV sunt de 42 euro/MWh pe bursa de gaze din Olanda şi de 200 lei/MWh (40,24 euro/MWh) pe Bursa Română de Mărfuri. În acelaşi timp există analişti care vorbesc ca preţul gazelor în iarnă să reatingă pe bursa din Olanda, preţul din iarna 2023-2024, respectiv 50-55 euro/MWh. Având în vedere că preţul gazelor de pe piaţa din România urmăreşte evoluţia preţului de pe bursa din Olanda, un preţ de tranzacţionare în iarnă în România este posibil să fie la un nivel de 250 – 275 lei/MWh. Astfel având în vedere următoarele:

  • Tariful de transport gaze naturale este de circa 18 lei/MWh,
  • Tariful de distribuţie gaze naturale pentru Bucureşti este de 60,92 lei/MWh,
  • 15-20% din gazele consumate într un an sunt din depozitele de înmagazinare, care au costuri cu circa 10% mai mari.

Estimăm că preţul gazelor naturale furnizate la consumatorul final în iarnă va fi de cca 331,91 – 391,41 lei/MWh, din care consumatorul casnic va achita efectiv preţul plafonat de 310 lei/MWh cu TVA, urmând ca statul să compenseze diferenţa de 21,91 – 81,41 lei/MWh către furnizor”, mai arată Asociaţia.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu despre traficul din Podu Iloaiei

Traficul din Podu Iloaiei reprezintă, de ani de zile, una dintre cele mai mari probleme de mobilitate rutieră din județul Iași. Astăzi, Ministerul Finanţelor a acordat avizul necesar proiectului de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai centurii ocolitoare...

Preselecții pentru o nouă grupă de dansatori în cadrul Ansamblului Rapsozii Siretului Pașcani

Începând cu data de 16 ianuarie 2026, conducerea Casei Municipale de Cultură "Mihail Sadoveanu" anunță preselecția pentru o nouă grupă de membri dansatori în cadrul Ansamblului de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului". Înscrierile se fac prin completarea fișei de înscriere...

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate!

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate! "Vă invităm să completați Formularul 230 - cererea pentru direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în vederea sprijinirii activității...

Primele achiziții publice din acest an, la Primăria Pașcani

Primele achiziții publice din acest an la Primăria Pașcani. Municipalitatea va cheltui aproape 190 000 (158 400 lei fără TVA) pentru mentenanță unor sisteme de supraveghere video din municipiu. Conform anunțului ar fi vorba de 59 de camere video...

Anul nou pe vechi în seara de 13 spre 14 ianuarie. Festival de datini și obiceiuri la Drăgușeni – VIDEO

Este mare sărbătoare în această seară pentru creștinii ortodocși pe rit vechi din comunele apropiate municipiului Pașcani, din oraș, dar și din Târgu Frumos. În seara de 13 spre 14 ianuarie, este marcată trecerea dintre ani, pe vechi. În zona...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat radiologic de ultimă generație. "📢 ANUNȚ IMPORTANT Vă informăm că, începând de luni, 19.01.2026, laboratorul de radiologie...

Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii, la Târgu Frumos

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, 24 ianuarie, la Târgu Frumos, printr-un eveniment festiv organizat de administrația locală. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 167 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă...

Concurs dedicat lui Mihai Eminescu, la Clubul Copiilor Pașcani. Copiii și tinerii sunt invitați să se înscrie – DOC

Clubul Copiilor Pașcani organizează la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Concursului de Teatru și Arte Vizuale „În amintirea Luceafărului”, un eveniment cultural dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu. Concursul aduce în prim-plan opera eminesciană și încurajează tânăra...

Încă o licitație pentru parcările rezidențiale din Pașcani

Situație ciudată la Pașcani. Deși sunt înmatriculate peste 13.000 de mașini, doar 46 de locuri de parcare rezidențiale din cele 624 amenajate de Primărie au fost închiriate. Până acum au fost organizate patru ședințe de licitații: trei în anul...

Niciun articol afișat