Fără Facebook și TikTok la serviciu. Se întâmplă într-o companie de stat din România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Conducerea unei companii naționale a decis să le interzică angajaților să mai stea pe rețelele de socializare în timpul programului de muncă.

CFR SA a adoptat un plan de măsuri în 11 puncte. Foto: Arhiva
CFR SA a adoptat un plan de măsuri în 11 puncte. Foto: Arhiva

Conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a adoptat un plan de măsuri în 11 puncte după ce un tren de călători și un tren privat de marfă au fost la un pas de coliziune, pe 31 iulie, în județul Olt.

După evenimentul feroviar de la Fărcașele, când două trenuri au fost cât pe ce să se ciocnească frontal, conducerea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a trimis la subunitățile sale din teritoriu un plan de măsuri, scrie clubferoviar.ro.

Una dintre cele 11 măsuri propuse interzice folosirea de către operatorii și impiegații de mișcare a telefoanelor și altor dispozitive audio video în timpul programului de lucru, în alte scopuri decât cele destinate efectuării serviciului, referirea fiind făcută direct la Facebook sau Tik-Tok.

Planul de măsuri, consultat de Club Feroviar, a fost întocmit de Revizoratul General pentru Siguranța Circulației Feroviare din centralul companiei de infrastructură și a fost distribuit azi structurilor din subordine.

Plan de măsuri în 11 puncte

Încă din capul locului se precizează că aceste măsuri au fost impuse în urma incidentului feroviar produs în data de 31 iulie 2024 pe raza SRCF Craiova, între Hm. Fărcașele și Hm. Drăgănești ”în vederea preîntâmpinării unor evenimente similare”.

Iată cele 11 puncte ale planului:

  1. Se interzice acordatea închiderilor de linie programate în stațiile/hm unde se efectuează lucrări la infrastructura feroviară publică și care determină închideri de circulație, fără existența prescripțiilor de lucru împreună cu dovada prelucrării acestora de către întreg personalul interesat.
  2. Șefii stațiilor vor supraveghea în timpul programului de lucru activitatea desfășurată de către personalul de serviciu în stațiile/hm unde sunt deranjamente la instalațiile SC sau se desfășoară lucruri la infrastructura feroviară publică, ce determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  3. Șefii RRC/RC/înlocuitori și PAC vor monitoriza modul de desfășurare a activității operatorilor de circuiatie pe secțiile/stațiile/hm unde se desfășoară lucrări la infrastrucţura feroviară publică, ce determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  4. Diviziile Trafic vor întocmi programele lunare de control pentru personalul cu atribuții de control astfel încât să acopere cu precădere secțiile/stațiile/hm unde se desfășoară lucrări la infrastructura feroviara publică, ce determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  5. RRSCF va urmări prin activitatea de control respectarea modulului de desfășurare a activității atât la nivelul Diviziilior Trafic, cât și la nivelul RRC/RC/stații, a modului de întocmire a prescripțiilor de lucru pe secțiile/stațiile/hm după caz, a existentei prescripțiilor de lucru, a prelucrării și respectării acestora de către întreg personalul interesat.
  6. La nivelul Diviziilor Trafic, Linii, lnstalații și RRSCF se vor realiza lunar analize cu privire la modul de desfășurare a activității din punct de vedere al siguranței feroviare în secțiile/stațiile/hm unde se desfășoara lucrări la infrastructura feroviară publică și care determină închideri de circulație și activitatea se desfășoară în baza prescripțiilor de lucru.
  7. Lunar, până la data de 5 ale lunii următoare, revizorii regionali SC de specialitate trafic vor verifica modul de punere în aplicare a programului de măsuri și vor raporta la RGSCF rezultatul analizei efectuate.
  8. Testarea într-o stație pilot a unor sigilii moderne cu serie și număr, urmând ca în funcție de rezultate să fie extinsă la întreaga rețea cf.
  9. Se interzice folosirea de către Operatorii RC și IDM a telefoanelor și altor dispozitive audio video în timpul programului de lucru, în alte scopuri decât ceie destinate efectuării serviciului.
  10. Trimestrial, Sectorul Exploatare prin Direcțiile Trafic, Linii și Instalații va face analiza activității Diviziilor Trafic, Linii și Instalații, a modului de desfășurare a activității în raport cu închiderile de linii cauzate de lucrări la infrastructura feroviară publică.
  11. Prezentul Plan de măsuri se va prelucra cu întreg personalul din ramura trafic, linii și instalații, urmărindu-se realizarea sarcinilor reiesite din el. Revizoratul General de Siguranța Circulației Feroviare, Direcțiile Trafic, Linii, Instalații și SRCF, respectiv serviciile Regionale de Siguranța Circulației Feroviare, urmăresc și pun în aplicare Planul de măsuri.

 

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
nori împrăștiați
29.3 ° C
29.3 °
29.3 °
38%
3.6m/s
100%
mar
28 °
mie
20 °
J
22 °
vin
25 °
S
30 °

Niciun articol afișat