0.6 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Cercetătorii au descoperit băutura care îmbunătăţeşte memoria

Pe lângă abilitatea de a asigură o bună funcţionare a inimii, se pare că ceaiul verde ajută şi la dezvoltarea memoriei. Descoperirea a fost făcută în China şi arată că proprietăţile chimice ale ceaiului verde promovează generarea de celule cerebrale, lucru care oferă beneficii pentru memorarea spaţială.
“Au existat nenumărate studii care analizau capacitatea sa de a ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare, dar acum am descoperit dovezi care arată că proprietăţile sale ar avea un impact la nivelul mecanismelor celulare din creier”, a declarat coordonatorul studiului, Yun Bai de la Universitatea Medicală Militară din Chongqing.

Studiile profesorului Bai s-au concentrat asupra substanţei chimice organice EGCG, care se găseşte în ceaiul verde. Cercetarea a plecat de la idea conform căreia EGCG poate îmbunătăţi funcţia cognitivă prin stimularea producţiei de neuroni, proces cunoscut sub numele de neurogeneză, iar cercetarea s-a focusat asupra hipocampului, partea din creier care procesează informaţii pe termen scurt şi lung.

Astfel, oamenii de ştiinţă au descoperit că EGCG creşte producţia de celule neuronale progenitoare care, la fel ca celulele stem, se pot adapta în diferite tipuri de celule. Pentru a observa dacă acest fenomen aduce beneficii la nivelul memoriei, oamenii de ştiinţă au realizat un studiu pe şoareci de laborator.

Animalele au fost împărţite în două grupuri: unul format din şoareci care au primit EGCG şi un altul de control. În timpul studiului, şoarecii au fost antrenaţi timp de 3 zile să găsească o platformă vizibilă din cuşcă, pentru ca apoi, timp de 7 zile, să fie instruiţi pentru descoperirea unei platforme ascunse.

În urma studiului s-a descoperit că şoarecii care au fost trataţi cu EGCG au găsit platforma ascunsă într-un timp mai scurt decât restul indivizilor. Astfel, oamenii de ştiinţă au putut să concluzioneze că EGCG îmbunătăţeşte memoria şi procesul de învăţare prin dezvoltarea capacităţii de a recunoaşte obiecte şi a memoriei spaţiale.

“Am reuşit să demonstrăm că substanţa chimică organică EGCG din ceaiul verde creşte producţia de celule neuronale progenitale. Aceste descoperiri ne-ar putea ajuta în combaterea bolilor degenerative”, a concluzionat Bai.

 

Sursa: Descopera.ro

Recomandări