Cercetătorii au descoperit băutura care îmbunătăţeşte memoria

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pe lângă abilitatea de a asigură o bună funcţionare a inimii, se pare că ceaiul verde ajută şi la dezvoltarea memoriei. Descoperirea a fost făcută în China şi arată că proprietăţile chimice ale ceaiului verde promovează generarea de celule cerebrale, lucru care oferă beneficii pentru memorarea spaţială.
“Au existat nenumărate studii care analizau capacitatea sa de a ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare, dar acum am descoperit dovezi care arată că proprietăţile sale ar avea un impact la nivelul mecanismelor celulare din creier”, a declarat coordonatorul studiului, Yun Bai de la Universitatea Medicală Militară din Chongqing.

Studiile profesorului Bai s-au concentrat asupra substanţei chimice organice EGCG, care se găseşte în ceaiul verde. Cercetarea a plecat de la idea conform căreia EGCG poate îmbunătăţi funcţia cognitivă prin stimularea producţiei de neuroni, proces cunoscut sub numele de neurogeneză, iar cercetarea s-a focusat asupra hipocampului, partea din creier care procesează informaţii pe termen scurt şi lung.

Astfel, oamenii de ştiinţă au descoperit că EGCG creşte producţia de celule neuronale progenitoare care, la fel ca celulele stem, se pot adapta în diferite tipuri de celule. Pentru a observa dacă acest fenomen aduce beneficii la nivelul memoriei, oamenii de ştiinţă au realizat un studiu pe şoareci de laborator.

Animalele au fost împărţite în două grupuri: unul format din şoareci care au primit EGCG şi un altul de control. În timpul studiului, şoarecii au fost antrenaţi timp de 3 zile să găsească o platformă vizibilă din cuşcă, pentru ca apoi, timp de 7 zile, să fie instruiţi pentru descoperirea unei platforme ascunse.

În urma studiului s-a descoperit că şoarecii care au fost trataţi cu EGCG au găsit platforma ascunsă într-un timp mai scurt decât restul indivizilor. Astfel, oamenii de ştiinţă au putut să concluzioneze că EGCG îmbunătăţeşte memoria şi procesul de învăţare prin dezvoltarea capacităţii de a recunoaşte obiecte şi a memoriei spaţiale.

“Am reuşit să demonstrăm că substanţa chimică organică EGCG din ceaiul verde creşte producţia de celule neuronale progenitale. Aceste descoperiri ne-ar putea ajuta în combaterea bolilor degenerative”, a concluzionat Bai.

 

Sursa: Descopera.ro

PULSUL ZILEI

Activități de prevenire a corupției la Secția de Pompieri Pașcani

Comunicat: În perioada 6–10 august 2026, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Iași au desfășurat mai multe activități de prevenire a corupției în municipiile Pașcani și Iași, adresate atât personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât...

Tichetele sociale, disponibile din această lună. Luna trecută, parțial fără hrană

Tichetele sociale în locul meselor calde vor fi disponibile pentru unii dintre pășcănenii cu venituri mici abia din a doua jumătate a lunii august a.c. Pe 10 august a.c., primarul municipiului, Marius Pintilie, a emis o dispoziție „privind stabilirea...

Atelier de pictură pe vase ceramice

Invitație la un atelier de pictură pe vase ceramice. Acțiunea este dedicată mai ales copiilor și tinerilor la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” Pașcani. „În zilele de 25 august (orele 11:00-13:00 și 17:00-19:00) și 26 august 2026 (orele 10:00-12:00), vă...

A7 înaintează spre Bacău, dar întârzie drumul spre Pașcani

Autostrada A7 avansează spre Bacău, însă legătura cu județul Iași se îndepărtează tot mai mult. Autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, șoferii să poată circula pe A7 cel puțin până în zona Bacău. Loturile dintre Adjud și...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de un Guvern care să livreze, nu de un Guvern care doar să împartă funcții

Pentru Partidul Naţional Liberal, reformele nu sunt negociabile. Stabilitatea economică, disciplina fiscală și respectarea angajamentelor României trebuie să fie priorități clare ale viitorului Executiv. Nu funcțiile sunt criteriul nostru. Reformele și rezultatele sunt. Vom susține un Guvern care își asumă modernizarea...

Cursuri gratuite de AutoCAD și matematică la Biblioteca Pașcani

Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani face înscrieri pentru două cursuri gratuite care se adresează elevilor. Este vorba de un curs de pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională și un curs de învățare a programului AutoCAD. Ambele vor fi...

Se schimbă regulile pentru românii care vin din alte țări ale UE cu țigări sau alcool în portbagaj

ANAF și Autoritatea Vamală Română au introdus, pentru prima dată, limite clare nu doar de cantitate, ci și de frecvență, pentru a face diferența dintre cumpărăturile pentru uz propriu și cele făcute, de fapt, pentru revânzare. Concret, un român nu...

Este prima zi de școală zi liberă pentru părinți în 2026? Cursurile încep în data de 7 septembrie Citeşte întreaga ştire:  Este prima zi de școală...

Prima zi de școală vine anul acesta cu o întrebare importantă pentru părinții care vor să-și însoțească copiii la festivitatea de deschidere: pot lipsi legal de la serviciu în prima zi de școală, pe 7 septembrie? În Parlament există...

Urmează patru săptămâni cu temperaturi peste valorile normale și secetă prelungită

eteorologii anunță patru săptămâni cu temperaturi în general peste valorile normale pentru această perioadă, în special în regiunile vestice și centrale ale țării. În același timp, precipitațiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului, urmând să revină treptat...

SRI a instruit 1.180 de profesori din școli să identifice elevi cu risc de radicalizare. Autoritățile refuză să spună ce au învățat concret cadrele...

Serviciul Român de Informații a derulat, între iunie 2024 și iunie 2026, proiectul Previsio, prin care a instruit cadre didactice, inspectori și consilieri școlari din toată țara să identifice elevi cu potențial de radicalizare sau risc de a comite...
Paşcani
cer senin
35.3 ° C
35.3 °
35.3 °
26%
3.9m/s
0%
mar
35 °
mie
29 °
J
27 °
vin
28 °
S
32 °

Niciun articol afișat