A început acţiunea de balastare a drumurilor neasfaltate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Şi în acest an străzile neasfaltate din municipiul Paşcani vor fi balastate. Acţiunea a început de luni cu strada Mihail Viteazu din suburbia Lunca Paşcani şi va continua pe toate străzile din suburbiile şi cartierele municipiului, acolo unde nu a fost turnat covor asfaltic. Lucrările sunt efectuate de muncitorii de la Gospodăria Comunală iar prundişul este luat de la o balastieră din apropiere. În acest sens vor fi cheltuiţi cca 150 000 lei de la bugetul local.

Chiar dacă străzile sunt nivelate iar gropile acoperite cu prundiş unii dintre locuitori sunt nemulţumiţi din cauza prafului care se ridică când maşinile circulă cu viteză. Primarul municipiului, Dumitru Pantazi a explicat că deocamdată străzile respective, nu pot fi asfaltate, până când nu sunt făcute reţelele de apă, canalizare şi gaz metan. În acest an urmează să fie finalizate extinderile de gaz în suburbii şi se aşteaptă începerea lucrărilor de extindere a reţelelor de apă şi canalizare prin proiectul european derulat de ApaVital unde Pascaniul este prins cu investiţii de peste 25 de milioane de euro.

Municipiul Paşcani are peste 70 de km de drumuri, din care aproape jumătate sunt cu asfalt iar restul balastate mai ales în suburbii şi cartierul Aerodrom. Di cele asfaltate aproape 30 de km drumuri au fost reabilitate în ultimii 8 ani de zile spune primarul Dumitru Pantazi. Suma cheltuită de la bugetul local pentru lucrări de asfaltare este de peste 5,4 milioane de lei.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...

Măsuri speciale pentru ca ecoinsulele să nu fie transformate în toalete

Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și dotate cu camere de supraveghere. Ecoinsulele pentru colectare selectivă din Pașcani ar urma să fie îngrădite cu garduri, să fie iluminate și...
Paşcani
cer senin
20.5 ° C
20.5 °
20.5 °
78%
1.4m/s
0%
S
20 °
D
29 °
lun
30 °
mar
27 °
mie
25 °

Niciun articol afișat