A început campania de primire a cererilor de subvenţii la APIA

Ieşenii care doresc să primească subvenţii de la stat îşi pot depune de azi cererile unice de plată pentru anul 2017. Campania durează până pe 15 mai, iar de pe 1 iunie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) va demara controlul administrativ privind modalitatea de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a ajutoarelor naţionale tranzitorii din agricultură.

Ieşenii au fost programaţi prin poştă, aceştia fiind anunţaţi în ce zi anume să vină şi la ce oră. „Din experienţa anilor trecuţi, vin toţi pe final de campanie şi e dificil. Dacă nu pot veni în ziua respectivă, din anumite motive personale, îi rugăm să anunţe ca să-i putem reprograma. Recomandăm fermierilor ca înainte de a veni la APIA să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situaţia terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploataţie şi animale să verifice situaţia acestora în registrul Naţional al Exploataţiilor cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociaţiei sau propriilor evidenţe”, au menţionat reprezentanţii APIA.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Tinerii profesori, descurajați de salarii și de lipsa de sprijin la început de carieră: „Cadrele cu experiență nu lasă loc tinerilor să se afirme”

Sistemul de învățământ de stat se confruntă cu un decalaj generațional și cu o lipsă de sprijin instituționalizat pentru profesorii debutanți, arată mărturiile din sistem. Salariile neatractive, în special la început de drum, și dificultatea de a găsi posturi,...

A murit Constantin Dram, critic literar și profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Lumea culturală ieșeană este în doliu după moartea lui Constantin Dram, critic literar, prozator și profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași. Născut pe 20 octombrie 1958, la Războieni, Constantin Dram și-a dedicat întreaga carieră literaturii și...

Alocațiile și ajutoarele sociale se plătesc începând cu 8 octombrie

Încep plățile pentru alocațiile și ajutoarele sociale aferente lunii septembrie. Potrivit calendarului ANPIS, alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentele de inserție intră în conturile bancare pe 8 octombrie. Pentru cei care primesc banii prin...

Cât de pregătit este Iașul dacă ne lovește ciuma, vezi situația din Rusia? 

Iașul ar fi pregătit pentru un scenariu în care un caz de ciumă ar ajunge aici. Cel puțin așa dau asigurări medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”. În contextul situației din Rusia, unde o persoană a decedat,...

Bacalaureat 2027: probele de evaluare a competențelor au loc în aprilie, iar cele scrise în iunie. Calendarul complet al examenului

Examenul de Bacalaureat din anul 2027 va fi organizat mai devreme decât în anul precedent. Prima sesiune a examenului național începe în luna aprilie, cu evaluarea competențelor, în timp ce probele scrise sunt programate în perioada 14-18 iunie. Simularea...

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei "Mai mult verde. Mai multă sănătate pentru Târgu Frumos! Astăzi, 7 octombrie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „RECREERE...

Noi măsuri de siguranță în trafic la Pașcani. Trecere de pietoni și limitatoare de viteză pe strada 1 decembrie 

O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Pașcani, pe strada 1 Decembrie, în dreptul parcului de joacă de la Mârzasca.  Decizia a fost luată miercuri, 7 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei de Organizare a Circulației, unde...

Pașcaniul scapă de împrumutul pentru apă

Administrația locală din Pașcani a scăpat de un împrumut împovărător. Este vorba despre un credit de peste 4,2 milioane de euro, contractat în septembrie 2002 de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru noua aducțiune de apă a municipiului...

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
75%
0.2m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
20 °
D
23 °
lun
14 °

Niciun articol afișat