A început montarea căsuțelor pentru Târgul de Crăciun de la Pașcani. Deschiderea ar urma să fie săptămâna viitoare

Au inceput sa fie montate casutele de lemn pentru targul de Craciun pe esplanada din municipiul Pascani. Acestea vor fi puse intre rondurile mari de flori, toate pe partea dinspre cofetaria Riama. Joi, 2 decembrie, a avut loc o sedinta la primarie, in care s-au pus la punct ultimele detalii privind modul de inchiriere a acestor casute.

In conferinta de presa din aceeasi zi, alesii locali au precizat ca producatorii locali vor plati chirie doar pentru terenul ocupat, iar costul va fi de circa 28 de lei/zi.

Solicitarile va fi analizate de o comisie si este important ca produsele puse spre vanzare de comercianti sa fie traditionale si cu specific pentru sarbatorile de iarna, cum ar fi placinte, turta dulce, prajituri, sarmale, afumaturi, dulceturi si alte bunatati, dar si produse realizate de mesteri populari, si anume, caciuli, curele, chimire, cojoace, bundite, masti, icoane, costume populare si altele. Administratia locala isi doreste sa faca din acest eveniment o traditie.

Potrivit unor surse neoficiale, targul ar urma sa fie deschis in perioada 12 – 30 decembrie.

Manifestarea ce aduce spiritul magic al Craciunului a fost aprobata si in sedinta de Consiliu Local de la sfarsitul lunii noiembrie. Potrivit proiectului de hotarare, care a fost votat de consilieri, targul va fi organizat de primarie in parteneriat cu Directia pentru Agricultura Judeteana Iasi si Casa Municipala de Cultura „Mihail Sadoveanu”.

Suma aprobata pentru aceasta manifestare este de 10.000 de lei. Tot atat ar urma sa fie alocat si pentru un alt eveniment, „Scrisoare pentru Mos Craciun”, ce va avea loc in aceeasi locatie. Mai exact, mosul cel bun ar urma sa imparta cadouri copiilor in unele zile din targ.

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Protocol de prim-ministru pentru o ședință politică a PNL. Adio Ilie, adio sărăcie!

Premierul demis Ilie Bolojan s-a bucurat de toate onorurile funcției de șef al Guvernului la vizita de azi de la Iași deși aceasta a fost preponderent politică. Bolojan a venit la o sindrofie a PNL, dar Jandarmeria a scos...

PSD Pașcani are o nouă conducere

Organizația PSD Pașcani și-a ales noua conducere în ședința care a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai a.c. În funcția de președinte al organizației a fost ales Ionescu Dragoș, fostul președinte interimar, singurul candidat. De asemenea, au...

Comunicat: PSD Pașcani și-a desemnat noua echipă de conducere: Dragoș Ionescu, ales președinte al organizației municipale

Comunicat: PSD Municipiul Pașcani și-a desemnat noua structură de conducere în cadrul Adunării Generale de alegeri desfășurate ieri, eveniment care a reunit membri și reprezentanți ai partidului într-un moment important pentru consolidarea organizației și definirea direcțiilor de acțiune pentru...

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...
Paşcani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
77%
2.4m/s
100%
lun
24 °
mar
25 °
mie
27 °
J
17 °
vin
20 °

Niciun articol afișat