A intrat într-un apartament dar nu a avut ce să fure

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

A intrat într-un apartament dar nu a avut ce să fure

A forțat fereastra de la un apartament pentru a sustrage bunurile din locuință însă nu a găsit nimic ce să fure. Proprietarul a făcut sesizare la Poliție și acum hoțul a fost prins. Este vorba despre un tânăr din comuna Todirești prins în urma unei acțiuni de siguranță publică. Au fost vizate 5 zone de acțiune, fiind conduse la secția de Poliție 3 persoane pentru cercetări.

Poliția în acțiune pe străzile din Municipiu în această perioadă pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.  Numai într-o zi au fost găsite persoane bănuite de comiterea unor furturi.

„La data de 16 noiembrie a.c., poliţiştii Poliţiei municipiului Paşcani au acţionat pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, dependinţe şi anexe gospodăreşti, cât şi pentru identificarea şi cercetarea persoanelor bănuite de comiterea unor astfel de fapte. Astfel, au fost vizate de acţiune  5 zone  şi legitimate 9 persoane, 3 dintre acestea fiind conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.” au spus reprezentanții IPJ IASI.

În urma activității a fost găsita o persoană bănuită de comiterea unui furt. Aceasta ar fi pătruns prin forțarea unui geam, într-un apartament din Pașcani, la sfârșitul lunii trecute. Proprietarii nu se află în țară însă cei care supraveghează casa au găsit totul răvășit și au anunțat Poliția. Din primele verificări se pare că hoțul nu a furat nimic.

„Spre exemplu, în urma activităţilor de cercetare într-un dosar penal, privind o tentativă de furt calificat din locuinţă, a fost identificat bănuitul comiterii faptei – un tânăr,de 22 ani, din com. Todireşti.” au spus reprezentanții IPJ IASI.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei, iar la finalizare dosarul va fi înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani cu propunere procedurală.

PULSUL ZILEI

Dreptul la reparație schimbă regulile garanției. Măsura intrată în vigoare în România

Consumatorii din România beneficiază, începând de vineri, 31 iulie 2026, de noi drepturi privind repararea produselor defecte, în baza inițiativei europene „Dreptul la reparație”. Măsurile obligă producătorii să faciliteze accesul la reparații și piese de schimb, iar garanția legală...

Ce primești de la stat la 65 de ani dacă nu ai muncit niciodată

Românii care împlinesc vârsta de 65 de ani, dar nu au lucrat niciodată și nu au acumulat vechimea minimă necesară pentru pensionare, nu pot beneficia de pensia pentru limită de vârstă. Cu toate acestea, în anumite condiții, statul le...

Trei contestaţii admise pentru tronsonul 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii A8. Atribuirea contractului, amânată pentru toamnă

CNAIR: Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis trei contestaţii pentru tronsonul 2 Târgu Frumos-Leţcani al Autostrăzii A8. Atribuirea contractului, amânată pentru toamnă Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a admis, în parte, trei contestaţii depuse la contractul pentru tronsonul...

Nu ai încă o carte de identitate electronică? August este ultima lună de gratuitate

Ministerul Afacerilor Interne menține gratuitatea pentru prima carte electronică de identitate până la finalul lunii august, în limita fondurilor PNRR. După această dată, contravaloarea documentului va fi de 70 de lei, iar varianta simplă, fără cip, va costa 40...

Transport pentru copiii de la Grădinița PP nr. 3. Cursă specială din Vale până la Școala Fântânele

Vești importante pentru părinții copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din Pașcani. După petiția transmisă administrației locale, municipalitatea a decis alocarea unei curse speciale pentru transportul preșcolarilor care vor fi relocați temporar la școala din Fântânele,...

Nici o soluție pentru pășcănenii fără apă

Vești neplăcute pentru unii dintre locuitorii suburbiei Gâștești. Este vorba despre cei care locuiesc pe capetele unor străzi unde nu au ajuns rețelele de apă și canalizare. Primarul municipiului Pașcani spune că nu are bani pentru executarea acestor lucrări...

Al treilea contract pentru documentațiile de asfaltare a străzilor. Primele două au fost reziliate

După două încercări eșuate, sute de mii de lei cheltuite și două contracte reziliate, Primăria Pașcani caută un nou specialist pentru întocmirea documentațiilor tehnice necesare asfaltării unor străzi.  De această dată, procedura este directă și a fost lansată deja pe...

Scutire de impozit pentru succesiunile întârziate de blocajul ANCPI. Cine ar putea beneficia de noua regulă

v Moștenitorii care riscau să plătească impozitul de 1% deoarece nu și-au putut finaliza succesiunea în timpul blocajului informatic de la Cadastru ar putea primi o prelungire a termenului legal. Senatul a adoptat o derogare pentru cazurile în care perioada...

Incendiu de vegetație uscată în apropierea unei locuințe, în comuna Cristești

ISU IASI: Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat un incendiu de vegetație uscată izbucnit în proximitatea unei locuințe...

Cum procedezi dacă ecoinsulele nu funcționează. Harta unde trebuie să depozitezi gunoiul a fost publicată 

Noul regulament de salubritate a intrat în vigoare la Pașcani, dar în continuarea sunt multe probleme și întrebări. Primarul municipiului, Marius Pintilie, a încercat să răspundă la o parte dintre ele în ultima conferință de presă. Spre exemplu, edilul...
Paşcani
cer senin
33.6 ° C
33.6 °
33.6 °
26%
3.1m/s
0%
S
35 °
D
36 °
lun
36 °
mar
37 °
mie
39 °

Niciun articol afișat