Absolvenții de liceu susțin probele digitale

O nouă săptămână debutează cu o altă probă din cadrul examenului de Bacalaureat. De azi, 21 până pe 24 iunie cei aproape o mie de absolvenţi de liceu din Paşcani, Târgu Frumos şi Hîrlău susţin competenţele digitale.

O nouă zi cu emoţii pentru absolvenţii claselor a XII a. Astăzi, începând cu ora 13.00 a început evaluarea competenţelor digitale. La această probă elevii şi-au arătat îndemânarea în folosirea sistemelor de calcul, utilizarea computerului şi ordonarea fişierelor, folosirea textelor sau tabelelor în format electronic, dar şi cunoaşterea mijloacelor moderne de comunicare.

După 90 de minute elevii au fost evaluaţi, iar în funcţie de punctaj s-au acordat calificative.
În urma acestei probe candidaţii primesc un certificat de atestare a competenţelor digitale, pe care în funcţie de punctajul obţinut se trece nivelul de competenţă astfel: între 11 – 30 puncte utilizator începător, 31 – 55 utilizator de nivel mediu, 56 – 74 avansat, iar între 75 – 100 utilizatorul este considerat experimentat. Dacă obţin sub 10 puncte, absolvenţii vor primi un certificat, însă se va trece doar punctajul obţinut.

Elevii care au obţinut în anii de liceu un Permis European de Conducere a Computerului, ECDL au avut posibilitatea să îşi echivaleze rezultatul obţinut şi să nu mai susţină acestă probă. La nivelul judeţului 158 de candidați deţin acest certificat, însă niciunul din Paşcani.

Pentru elevii păşcăneni această proba s-a dovedit cea mai uşoară după cum ne spune un absolvent de la Colegiul Tehnic “CF Unirea”. Petrişor Măriuţa spune că a învăţat multe la orele de informatică în cei patru ani de liceu, iar acum are posibilitatea de a-şi pune cunoştinţele în practică.

Între 27 iunie şi 1 iulie absolvenţii vor susţine ultima evaluare a competenţelor lingvistice cu proba la o limba străină de circulaţie internaţională, iar pe 4 iulie vor începe probele scrise.

PULSUL ZILEI

Tichetul de energie pentru consumatorii vulnerabili, prelungit până la finalul lui 2026, fără depunerea unei noi cereri

Persoanele care beneficiază deja de tichetul de energie în valoare de 50 lei nu trebuie să depună o nouă cerere pentru a obține ajutorul până la finalul anului, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acordarea...

Opoziția a avut dreptate! Restaurantul din proiectul „Peștișorul”, eliminat pentru a putea fi semnat contractul de finanțare

Ies la iveală noi probleme în proiectul depus la finanțare pentru modernizarea lacului Peștișorul. Administrația locală nu poate semna contractul pana când nu va face o serie de modificări și clarificări mai ales în legătura cu funcționalitatea clădirii care...

Când vor fi asfaltate străzile din Aerodrom

Străzile din cartierul Aerodrom nu vor fi asfaltate nici in acest an. Administrația locală are în vedere lucrări de asfaltare doar pe 3 străzi din bugetul local anul viitor. Până atunci ar urma să fie realizate documentațiile tehnice. Este vorba...

Ședință despre problemele școlilor din Pașcani

Întâlnire importantă în sala de ședințe a Primăriei Pașcani. Pe 6 martie începând cu ora 10, directorii unităților de învățământ din municipiu au discutat împreună cu reprezentații Primăriei despre modul de gestionare a unor servicii din cadrul școlilor, după...

Spectacol aniversar și premiere, la final de sărbătoare la „Miron Costin” Pașcani – VIDEO

Zilele Liceului Miron Costin din municipiul Pașcani, în cadrul cărora au fost sărbătoriți cei 26 de ani de când școala poartă titulatura de liceu s-au încheiat vineri, 6 martie, cu activități cu ecou. De dimineață, la Clubul Copiilor a avut...

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului „Muguri de cântec românesc” organizat de Ansamblul Profesionist „C-tin Arvinte” al Consiliului Județean Iași

Încep înscrierile pentru o nouă ediție a concursului "Muguri de cântec românesc" organizat de Ansamblul Profesionist "C-tin Arvinte" al Consiliului Județean Iași "Dragi prieteni, Astăzi încep înscrierile pentru ediția a VI-a a Concursului de interpretare vocală a cântecului popular ”Muguri de...

Tânăra pictoriță din Pașcani, Alexandra Atodiresei, vă invită la o nouă expoziție. „Universul feminin”, vernisaj de 8 martie, la Pașcani

Tânără pictoriță din municipiul Pașcani, Alexandra Atodiresei, a pregătit un nou eveniment cu arta ei. Este vorba despre o nouă expoziție intitulată "Universul feminin", a cărei vernisaj va avea loc pe 8 martie, de la ora 14:00 la Elite...

Tâlhărie la Pașcani pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...
Paşcani
cer acoperit de nori
3 ° C
3 °
3 °
76 %
0.5kmh
94 %
S
11 °
D
10 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
4 °

Niciun articol afișat