Probe la fântânile arteziene din Pașcani

La sfârşitul săptămânii fântânile din municipiu vor fi puse în funcţiune, după cum spune edilul municipiului. Astăzi angajaţii de la primărie au verificat dacă funcţionează apa şi pompele. Printre fântânile verificate a fost şi cea din faţa administraţiei locale.

Au început probele la fântânile arteziene din municipiu, iar până la sfârşitul săptămânii vor fi puse în funcţiune după cum spune edilul Dumitru Pantazi. Angajaţi de la Gospodărie Comunală au îndepărtat vopseaua sărită şi au aplicat un nou stat, iar în zilele următoare, vor fi montate accesorile şi se va da drumul la apă.

Cele din Parcul Municipal urmează să fie vopsite de angajaţii Primăriei, după care vor fi puse în funcţiune.

Reamintim că lucrările la cele două fântâni de pe Esplanadă au început încă de pe 24 mai, când angajaţii de la Gospodărie Comunală au îndepărtat cu nisip şi pompe speciale vopseaua sărită, iar în urmă cu câteva zile au fost revopsite.

La Târgu Frumos, fântânile arteziene au fost puse în funcţiune.

PULSUL ZILEI

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...

Prefectura Iași nu ajunge la PSD: postul ar urma să fie ocupat de Petru Movilă, trecut prin PD, PDL și PMP. Social-democrații intră la...

Postul de prefect al județului Iași ar urma să îi revină lui Petru Movilă, fost deputat de Iași în patru mandate, trecut pe rând prin PD, PDL și PMP. Numirea vine odată cu instalarea Guvernului Luca Niculescu, învestit marți,...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
89%
3.4m/s
100%
mie
14 °
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat