back to top
joi, ianuarie 1, 2026
-2.9 C
Paşcani
Login

Accesul în restaurante și baruri s-ar putea face pe baza certificatului Covid. Ministrul Sănătății: Este o variantă de lucru

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat, luni seară, că incidenţa la nivel naţional este în prezent sub unu la mie, însă ritmul de creştere al infectărilor este mai mare decât cel estimat de specialişti în urmă cu o lună. În aceste condiţii, se fac pregătiri pentru momentul în care incidenţa va creşte şi se discută diferite scenarii pentru ca accesul la anumite activităţi să se facă doar pe baza certificatului care atestă vaccinarea.

Astfel de documente s-ar putea solicita în locuri închise aglomerate, cum sunt mall-urile, restaurantele sau barurile.

”Sunt discuţii – între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, DSU, specialiştii de la INSP – referitoare la cum vom acţiona dacă cifrele incidenţei vor creşte semnificativ, dacă paturile din spitale vor începe să se umple. Avem câteva principii de la care plecăm: important este că ne dorim să ţinem şcolile deschise cât mai mult timp posibil. Aşa cum este în ordinul comun acum, până la 6 la mie incidenţă într-o localitate (…) dacă nu se întâmplă nimic deosebit în ceea ce priveşte situaţia infecţiilor la copii. Un al doilea obiectiv este să nu restricţionăm circulaţia persoanelor vaccinate şi al treilea este să ne străduim să nu închidem acele sectoare care au avut de suferit anul trecut, cum este HoReCa”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit News.ro.

Aceasta a explicat că s-a creat cadrul legal astfel încât certificatul verde europan să poată fi folosit şi la nivel naţional.

”În funcţie de cum va evolua pandemia, vom vedea la care dintre activităţi vom verifica aceste certificate, permiţând accesul fie pe baza certificatului COVID, fie pe baza certificatului COVID care atestă vaccinarea, dacă ne referim la activităţi cu risc mai mare de transmitere, activităţi în spaţii închise, cu aglomerări”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Mihăilă: În restaurante și baruri s-ar putea intra doar cu certificatul COVID

Întrebată dacă se va merge la mall, de exemplu, doar cu certificatul de vaccinare, Mihăilă a afirmat: ”Da, este o variantă de lucru, aşa cum o altă variantă este ca în restaurante sau în baruri – unde riscul de transmitere, nepurtând mască, este mare accesul să se facă pe baza certificatului. Aceste discuţii vot fi concretizate dacă incidenţa creşte”.

Ministrul Sănătăţii a precizat că momentan situaţia nu este gravă, dar numărul de cazuri creşte semnificativ.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit la 1 ianuarie. Tradiția spune să verși vin pe masă și să spargi un pahar alb

Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia...

Horoscopul anului 2026 – Ce zodii vor avea un an bun?

Se anunță un an interesant pentru toate zodiile. Astrologul Anca Stoica ne aduce previziunile pentru anul 2026- prin ce vor trece toate cele 12 zodii? Cine va avea un an bun și cine va fi mai puțin favorizat? BERBEC Anul 2026...

Revelion 2026: Cele mai frumoase mesaje și felicitări de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook în noaptea dintre ani

Anul 2025 este pe terminate și privim cu speranță spre noul an, anul 2026, care ne bate la ușă. Pentru că se apropie Anul Nou și 2025 este deja pe sfârșite, iată ce mesaje și felicitări le poți trimite rudelor,...

Superstiţii de Revelion. Ce pun românii pe masă şi în buzunar ca să aibă noroc, bani şi sănătate în 2026

Ne pregătim pentru noaptea dintre ani şi e momentul perfect să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie: nu este vorba de decor, local sau rochia de gală, ci de "garanţia" unui an viitor prosper şi norocos. Superstiţiile ne spun...

Mascații de la Ruginoasa, opriți de jandarmi. A fost folosit spray lacrimogen – FOTO/VIDEO

Ajunul Anului Nou a adus din nou tensiune pe străzile comunei Ruginoasa, unde tradiționala întâlnire a cetelor de mascați din zonele Vale și Deal a degenerat în incidente care au necesitat intervenția fermă a forțelor de ordine. Încă de...

Deputatul Bogdan Cojocaru: La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi —...

Dragi ieșeni, Dragi prieteni, La final de an, când privim în urmă cu recunoștință și înainte cu speranță, gândurile mele se îndreaptă către voi — oamenii acestui județ. 📍Iașul nu înseamnă doar străzi, instituții sau istorie, ci mai ales oameni: părinți,...

ARTICOLE PIROTEHNICE CONFISCATE DE POLIȚIȘTI

În această perioadă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Iași, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, au acționat în baza Planului de acțiune ,,PIROTEHNIC”, pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale...

ARTIȘTI LA MICROFON – EMISIUNE SPECIALĂ DE REVELION. BIT TV VĂ UREAZĂ LA MULȚI ANI! – VIDEO

✨ La cumpăna dintre ani, muzica și tradițiile ne adună. BIT TV vă urează La Mulți Ani printr-o ediție specială, în care artiști locali și tineri talentați își spun povestea prin cântec, joc și voie bună. Emisiunea va fi...

Taxe si impozite usturătoare pentru pascaneni impuse de primar cu votul a 13 consilieri locali

Pășcănenii vor plăti anul viitor taxe și impozite locale mai mari cu cel puțin 70%. Proiectul de hotărâre propus de primarul Marius Pintilie a fost dezbătut în ședința legislativului local din 30 decembrie a.c. și aprobat de majoritatea consilierilor....

Niciun articol afișat