Accident cu caruțe, investigat de polițiști

Accident mai putin obisnuit in comuna Ruginoasa. Doua carute s-au izbit una de alta dupa ce caiii nu au mai putut fi tinuti in frau. In urma impactului un bărbat a ajuns la spital cu umarul fracturat. Cazul este investigat si de politisti care au deschis dosar penal pentru vatamare corporala.

acc carute ruginoasa
Un bărbat de 54 de ani a fost victima unui accident rutier stupid. Căruța în care se afla a intrat frontal într-o alta. Cea din urmă fiind lăsată în fața unui magazin din sat. Calul s-a speriat și a început să o ia la galop. Netatent, săteanul nu a mai avut timp să evite impactul. În urma ciocnirii, acesta a ajuns pe asfalt.

La fața locului au ajuns o ambulață și un echipaj de poliție cu criminalist. Personalul medical i-a acordat îngrijirile medicale necesare, iar poliția a deschis o anchetă în acest caz.

Testat de polițiști, victima eră băută, având în aerul expirat o alcoolemie de 0,49 mlg.
Neferictul eveniment a avut loc în această după amiază, în jurul orei 12.00 în satul Dumbravita, comuna Ruginoasa.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT

PULSUL ZILEI

Cât costă carnea de miel înainte de Paște, în zona Pașcani

Prețul cărnii de miel pentru masa de Paște rămâne, în acest an, la fel ca anul trecut, în zona Pașcaniului, potrivit crescătorilor de animale. Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate scumpiri în mai multe domenii care afectează...

APAVITAL anunță digitalizarea cu sisteme AI a relațiilor cu clienții: timpii de procesare documente scad cu până la 80%

Comunicat:APAVITAL a introdus tehnologia AI în ecosistemul digital central de interacțiune cu clienții. Upgrade-ul înseamnă reducerea semnificativă, de până la 80%, a timpului de completare și procesare documentele, reducerea cu 60% a solicitărilor care necesită operatori și concomitent...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

„Seară cu rost duhovnicesc”, duminică, 29 martie, la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Credincioșii din Pașcani sunt invitați la o nouă întâlnire duhovnicească organizată la finalul acestei săptămâni. Duminică, 29 martie 2026, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Voievozi” din municipiu va avea loc evenimentul intitulat „Seară cu rost duhovnicesc”, dedicat aprofundării credinței...

Invitație la o acțiune de ecologizare

Comunicat: Acțiune de ecologizare organizată duminică, 29 martie, începând cu ora 11:00 Echipa Partidul Social Democrat Pașcani invită toți cetățenii interesați să participe la o acțiune de ecologizare ce va avea loc duminică, 29 martie, începând cu ora 11:00. Punctul de...

Ministerul Mediului a lansat „Inspectorul Balastierelor”, platforma pe care oamenii vor putea semnala nereguli

Ministerul Mediului lansează "Inspectorul Balastierelor", o platformă prin care atât autoritățile, cât și cetățenii pot verifica în timp real unde și cum se exploatează aceste resurse. Oamenii pot verifica pe site-ul inspectorulbalastierelor.ro datele firmelor, perimetrele aprobate și pot face sesizări atunci când...

Cum a fost descoperită fabrica de bani, ascunsă într-o pădure din județul Suceava. Ținta traficanților era Bulgaria

Peste un milion de euro, bani falși, ar fi urmat să pătrundă pe piețele din România și Bulgaria și să creeze haos. Bancnotele au fost tipărite de trei români și un italian într-o fabrică ilegală de bani din județul Suceava....

Medicamentele false fac tot mai multe victime. Pacienți ajung la spital după tratamente cumpărate online

Piața medicamentelor falsificate este în creștere la fel și numărul pacienților care ajung la spital, după ce folosesc astfel de produse cumpărate online. Pot conține substanțe toxice. Specialiștii avertizează că sunt contrafăcute și cele pentru slăbit. Autoritățile au lansat o campanie,...

Măsurile pentru reducerea prețurilor benzinei și motorinei întârzie. Experții se așteaptă la un impact mic la pompă

Motorina standard a depășit pragul psihologic de 10 lei pe litru la multe dintre stațiile din Capitală. După miezul nopții, prețurile afișate au ajuns la 10 lei și 21 de bani. Benzina standard a rămas sub 9,50 lei litrul. Între...

Ziua Poliției Române 2026: De ce se sărbătorește pe 25 martie

Ziua Poliției Române, celebrată anual pe 25 martie, odată cu sărbătoarea Bunei Vestiri, marchează un moment simbolic dedicat recunoașterii rolului esențial pe care polițiștii îl au în protejarea cetățenilor și menținerea siguranței publice. În 2026, instituția marchează 204 ani...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
44 %
3.1kmh
96 %
mie
15 °
J
15 °
vin
15 °
S
10 °
D
8 °

Niciun articol afișat