-3.1 C
Paşcani
vineri, februarie 7, 2025

Accident cu victime aseară la Lespezi

Accident de circulaţie grav aseară lângă Pașcani. Şoferul unui autoturism marca Fiat, în timp ce se deplasa pe DJ 208 dinspre Paşcani spre Dolhasca, din cauza vitezei, într-un moment de neatenţie a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent într-un cap de pod. Martorii care au auzit zgomotul au sunat de urgenţă la numărul unic 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje de la Ambulanţă, Poliţie şi descarcerare. Nefericitul moment a avut loc aseară în jurul orei 23.30 în apropiere de Lespezi.

Alături de şoferul autoturismului în vârstă de 21 ani din Lespezi se mai aflau doi tineri de 19 respectiv 30 de ani. Toţi cei trei pasageri au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgenţă din Paşcani.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.
Autoturismul a fost avariat în proporţie de 95%.

Recomandări

Subvenții la apă și canalizare

Locuitorii județului Iași pot beneficia de subvenții pentru plata facturilor la apa si canalizare, daca au venituri mici. Începând din acest an Asociația Regionala...