Bani în plus pentru pensionari în aprilie și în decembrie. Cine sunt beneficiarii

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a pus în transparență decizională proiectul Ordonanță de urgență pentru modificarea unor acte normative din domeniul asistenței sociale și stabilirea unor măsuri de protecție socială pentru pensionari.

Ajutoare pentru familiile vulnerabile, copiii cu handicap și pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei
Concret, instituția a făcut public documentul care prevede ajutoare pentru familiile vulnerabile, copiii cu handicap și pensionarii cu pensii de până în 3.000 de lei.

Potrivit propunerii de act normativ, „componenta venitului minim de incluziune reprezentată de ajutorul pentru familia cu copii se acordă în funcție de nivelul venitului net lunar ajustat și numărul de copii din familie”.

Mai mult, „pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 366 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este stabilit după cum urmează:

– 173 de lei, pentru familia cu un copil;

– 346 de lei, pentru familia cu 2 copii;

– 518 de lei, pentru familia cu 3 copii;

– 690 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți”.

Sprijin pentru familiile monoparentale
Potrivit documentului verificat de STIRIPESURSE.RO, pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 366 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii ar urma să fie stabilit după cum urmează:

– 211 de lei, pentru familia cu un copil;

– 420 de lei, pentru familia cu 2 copii;

– 629 de lei, pentru familia cu 3 copii;

– 838 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.

De asemenea, se arată în document, pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între între 367 de lei/lună și 930 de lei/lună inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii se va acorda astfel:

– 135 de lei, pentru familia cu un copil;

– 268 de lei, pentru familia cu 2 copii;

– 401 de lei, pentru familia cu 3 copii;

– 532 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.

Referitor la familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 367 de lei/lună și 930 de lei/lună inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii va fi de:

– 188 de lei, pentru familia cu un copil;

– 367 de lei, pentru familia cu 2 copii;

– 552 de lei, pentru familia cu 3 copii;

– 732 de lei, pentru familia cu 4 copii sau mai mulți.

Bani pentru cei care îngrijesc copii cu handicap
„Articolul 6 din Legea nr.248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 2 noiembrie 2015, republicată, cu modificările și completările ulterioare se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 6 – Valoarea nominală lunară minimă a stimulentului educațional se raportează la indicatorul social de referință și este de 0,4 ISR, exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris la grădiniță, beneficiar al stimulentului educațional”, se mai precizează în documentul făcut public de Ministerul Muncii.

Totodată, în proiectul de OUG se menționează că „părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii, beneficiază de prestații sociale, pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere și întreținere, astfel:

– 83% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap grav;

– 60% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap accentuat;

– 30% din indicatorul social de referință, prevăzut de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cazul copilului cu handicap mediu”.

Ministerul Muncii a făcut public proiectul de OUG! Bani în plus pentru pensionari în aprilie și în decembrie
În proiectul de OUG citat se menționează și ajutorul financiar pentru pensionarii civili și militari cu pensiile mai mici sau egale cu 3.000 de lei.

Acesta ar urma să se acorde astfel:

– în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

– în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;

– în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv.

În proiectul de ordonanță de urgență, se mai arată că „ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe egale, în lunile aprilie 2026, respectiv decembrie 2026, astfel:

a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv;

c) în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv”.

Ajutorul pentru pensionarii respectivi ar urma să se achite, din oficiu, în luna aprilie 2026, respectiv decembrie 2026, prin casele teritoriale de pensii/casele sectoriale de pensii, și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

De asemenea, în cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaș, „ajutorul financiar prevăzut la art. IV alin. (1) se acordă fiecărui urmaș în parte”.

Sursa BZI

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
-0.4 ° C
-0.4 °
-0.4 °
88%
1m/s
0%
lun
9 °
mar
10 °
mie
9 °
J
12 °
vin
15 °

Niciun articol afișat