Accident feroviar mortal la o trecere la nivel cu calea ferată, în comuna Ion Neculce

ISU Iasi: Accident feroviar mortal la o trecere la nivel cu calea ferată, în comuna Ion Neculce

În data de 22 iulie 2026, în urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, a fost anunțată producerea unui accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din zona pasajului Prigoreni, comuna Ion Neculce, în care au fost implicate un tren de călători și un autoturism.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași cu medic, un echipaj SAJ cu asistent medical și echipajul de salvare aeriană (ESA) SMURD Iași.

La sosirea echipajelor de intervenție, accidentul a fost confirmat. Autoturismul implicat fusese împins aproximativ 150 de metri de locomotiva trenului.

Trenul implicat este IR 1763, care circula pe ruta Iași – Timișoara Nord. În garnitură se aflau aproximativ 350 de pasageri, care nu au solicitat îngrijiri medicale.

În autoturism au fost identificate două victime încarcerate și inconștiente. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora dintre fiarele contorsionate ale autoturismului.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale au declarat decesul ambelor persoane:
•⁠ ⁠conducătorul autoturismului, bărbat, aproximativ 50 de ani;
•⁠ ⁠pasagerul din dreapta-față, bărbat, aproximativ 45 de ani.

Cercetările pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului sunt efectuate de instituțiile abilitate.

sursa foto CFR

Recomandări preventive


Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași reamintește tuturor participanților la trafic că traversarea trecerilor la nivel cu calea ferată trebuie realizată cu maximă prudență, cu respectarea semnalizării rutiere și feroviare. Oprirea înainte de traversare, asigurarea temenică și respectarea semnalelor luminoase și acustice pot preveni producerea unor tragedii.

Pentru informații privind comportamentul în situații de urgență, accesați fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

PULSUL ZILEI

Adolescent de 15 ani dus la Urgențe Pașcani după ce a fost bătut. Copilul a declarat că a fost lovit în baia unei școli

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani după ce ar fi fost bătut. Băiatul avea sânge la gură și leziuni la nivelul capului, iar medicii au constatat și un traumatism în...

Elevi din Pașcani, premiați pentru rețete tradiționale românești – FOTO

Două liceele din municipiul Pașcani au participat zilele trecute la concursuri cu tradiție, pe teme culinare, la Iași. Mai exact, echipe de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Nicolae Iorga au fost la Concursul Gastronomic Studențesc – „Tradiție...

Investiții pentru un padoc la Târgu Frumos

Administrația din Târgu Frumos face demersuri pentru autorizarea padocului unde sunt adăpostiți câinii fără stăpân. În ședință de marți, 20 octombrie, la propunerea primarului a fost aprobată o rectificare bugetara prin care au fost alocați peste 120.000 de lei.  Banii...

Patru persoane, reținute în dosarul traficului de minori de la Centrul de Plasament Verșeni

Patru persoane, o femeie și trei bărbați cu vârste între 17 și 32 de ani, au fost reținute in cazul traficului de minori si droguri, ieșit la iveală la Centrul de Plasament din Verseni, comuna Miroslovesti. Două persoane minore...

Nu avem adăposturi, dar avem indicatoare de adunare sub cerul liber

În caz de cutremur, incendiu sau alte situații de urgență, angajații unor instituții și servicii din subordinea Primăriei Pașcani au acum puncte de adunare semnalizate. Indicatoarele au fost amplasate în mai multe zone, inclusiv la sediul Primăriei, Finanțelor și...

O nouă încercare de a angaja un cardiolog la Spitalul Municipal Pașcani. Instituția caută doi medici – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani încearcă din nou să angajeze medici cardiologi, după mai multe demersuri fără nici un rezultat. De această dată, unitatea medicală a scos la concurs două posturi: unul de medic specialist în cardiologie și unul...

Trei profesori au fost eliminați din cursa pentru șefia școlilor din Iași. În joc au mai rămas 216 candidați. La a doua probă 40...

Rămân 216 candidați în cursa pentru conducerea școlilor din județul Iași, după ce trei profesori nu au reușit să obțină nota minimă 7,00 la proba de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară. Rezultatele sunt semnificativ mai bune...

O nouă avarie pe aducțiune de apă. Se întrerupe furnizarea de apă la Pașcani

O nouă întrerupere a furnizării apei în municipiul Pașcani. Apa a fost întreruptă la robinete miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 13:00, iar furnizarea ar urma să fie reluată joi, 22 octombrie, dimineața sau după ora 13:00. Operatorul ApaVital...

Tânăr găsit fără suflare la Ciohorăni

Tragedie în localitatea Ciohorăni la sfârșitul săptămânii trecute. Un tânăr de 22 de ani a fost găsit fără suflare într-o hală din spatele Primăriei din localitate. Descoperirea ar fi fost făcută chiar de apropiații bărbatului în vârstă de 22...

Pășcăneanul, Florin Bucșă, a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași

Pășcăneanul Florin Bucșă de la USR a demisionat din funcția de subprefect al județului Iași. Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare în cursul zilei de 21 octombrie a.c., după ce cu o zi înainte a demisionat și...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
89%
3.4m/s
100%
mie
14 °
J
14 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °

Niciun articol afișat