Accident mortal pe trecerea de pietoni la Tg. Frumos: şoferul, condamnat la închisoare cu suspendare. 650.000 de lei daune morale

Pe „șoseaua morții”, pietonii nu sunt în siguranță nici în dreptul semafoarelor. O ieșeancă a fost ucisă la Târgu Frumos pe când trecea drumul european pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului. Accidentul, petrecut în urmă cu doi ani, a primit abia recent o primă concluzie din partea judecătorilor.

Pe 3 septembrie 2020, Andrei Iosub făcea naveta între Oniceni-Neamț și Lețcani. Adusese de dimineață un prim transport de produse de balastieră la Lețcani și se întorcea cu autoutilitara BMW cu semiremorcă la Oniceni, pentru a prelua o nouă încărcătură. A oprit la trecerea de pietoni din dreptul pieței, pietonii având verde. A doua trecere, cea de la benzinăria OMV Petrom, este prevăzută doar cu semafor pentru pietoni, dar pe partea dreaptă a străzii este montată o lampă galbenă care luminează intermitent atunci când pietonii au verde. Aici, Iosub a oprit pe prima bandă, întrucât cea de lângă axul drumului era ocupată de un automobil care intenționa să vireze stânga.

A acordat prioritate câtorva pietoni, dar cu ochii spre banda din stânga sa, unde voia să se încadreze, nu a observat că din dreapta își începuse traversara E.M., în vârstă de 85 de ani. Iosub a plecat de pe loc înainte ca lampa galbenă să se fi stins, pietonii având deci încă verde. Autoutilitara lui Iosub a lovit-o pe E.M., trecând peste ea cu roțile din stânga. Șoferul a oprit imediat, dar era prea târziu. Bătrâna suferise mai multe fracturi costale, un traumatism de bazin și traumatisme ale membrelor inferioare, decedând la locul accidentului.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
85%
4.2m/s
100%
mie
18 °
J
19 °
vin
17 °
S
17 °
D
20 °

Niciun articol afișat