Neatentia unui sofer nemtean a provocat un accident rutier la Mogosesti-Siret. Mihai L. , in varsta de 38 de ani nu a oprit intr-o intersectie si a fost izbit in plin de un alt autoturism care circula regulamentar.
Evenimentul rutier a avut loc ieri, in jurul orelor 14:00, in intersectia Drumului Judetean 208 cu un drum comunal.
Adrian C. , in varsta de 27 de ani din Halaucesti, care se indrepta la volanul unei masini dinspre Pascani inspre Mircesti, nu a mai reusit sa evite coliziunea cand celalalt autovehicul care avea cuplata si o remorca i-a iesit in fata.
Din accident a rezultat ranirea usoara a soferului nemtean care a fost transportat la Spitalul de Urgenta Pascani cu diagnosticul de traumatism cranio-facial.
In cauza, a fost intocmit un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.