Accident rutier cu victime, la ieşirea din Paşcani

Accident rutier cu victime, la ieşirea din Paşcani spre Gâşteşti în această după amiază. Două maşini s-au ciocnit din cauza vitezei şi neacordării de prioritate. La faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie, maşina SMURD şi o Ambulanţă.

acc gastesti

Două tinere au ajuns la spital după ce au fost victimele unui accident rutier petrecut astăzi la amiază, la ieşirea din Paşcani spre Gâşteşti. Nefericitul moment s-a petrecut atunci când, fetele în vârstă de 26 de ani aflate într-un BMW au vrut să facă o manevră la stânga, însă au fost lovite cu putere de către un al autoturism, aflat în spatele maşinii lor.

Impactul a fost destul de puternic, victimele având nevoie de îngrijiri medicale. Ambulanţa şi maşina SMURD chemate la faţă locului au transferat tinerele, din Tătăruşi, la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Muncipal Paşcani.

Consultate, tinerele aveau numeroase traumatisme şi plăgi la nivelul capului, însă starea lor era bună.

sofer acc gastesti

Şoferul care a provocat accidentul este din Suceava. El nu a vrut să comentezele cele întâmplate.

Poliţiştii prezenţi la faţa locului au început cercetările şi s-a deschis un dosar penal pe numele şoferului care a provocat accidentul.

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
85%
4.2m/s
100%
mie
18 °
J
19 °
vin
17 °
S
17 °
D
20 °

Niciun articol afișat