Accident rutier spectacolos in a doua noapte de Craciun. Miercuri noaptea, in jurul orei 01:00 un localnic din satul Zagavia, comuna Scobinti s-a izbit violent cu autoturismul in gardul unei locuinte. In urma impactului atat soferul cat si pasagerul din masina au scapat cu rani usoare. De altfel, cei doi au fugit de la fata locului atunci cand au sosit echipajele de la Politie si descarcerare.
Reprezentantii legii nu au vrut sa dezvaluie identitatea soferului pe motiv ca ar fi fost un accident minor fara victime. In realitatea martorii povestesc ca atat soferul cat si pasagerul din dreapta se aflau sub influenta alcoolului, in momentul incidentului. Ramane de vazut daca anchetatorii vor stabili cu exactitate imprejurarile in care a avut loc accidentul sau daca nu cumva se incearca acoperirea cazului.