Comunicat: În urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Dumbrăvița, comuna Ruginoasa, unde un autovehicul a intrat într-un cap de pod.
În evenimentul rutier au fost implicate două persoane, ambele conștiente și neîncarcerate.
Pentru gestionarea situației de urgență, din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor (ASAS) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), cu 8 subofițeri.
La locul evenimentului a intervenit, de asemenea, un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Victimele au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale la fața locului. În urma evaluării, una dintre victime a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, pentru eliminarea riscurilor generate de evenimentul rutier.
Cauzele și împrejurările producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule, să evite orice activitate care le poate distrage atenția și să respecte regulile de circulație.
În cazul producerii unui accident, apelați 112, transmiteți cât mai exact locul evenimentului și respectați indicațiile operatorilor și ale echipajelor de intervenție.
ISU Iași

