Accidente rutiere pe strada Grădiniței din Pașcani. Implicați au fost – biciclist și trei mașini

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Accidente rutiere pe strada Grădiniței din Pașcani. Implicați au fost – biciclist și trei mașini

Trei mașini și un biciclist au fost implicate într-un accident rutier. Nefericitule moment a avut loc pe strada Grădiniței din Pașcani, distanță de câteva minute și metri. Polițiștii au venit la fața locului pentru a face cercetări și măsurători iar personalul de pe Ambulanță din Pașcani a acordat îngrijirile medicale biciclistului ce s-a dezechilibrat și a căzut cu capul de asfalt și bordură.

Marți, 25 iulie, în jurul orei 14:00 Salvarea și Poliția au fost chemate pe strada Grădiniței, la ieșirea din oraș spre Iași, în apropierea unei benzinării la un accident rutier.

La fața locului s-a stabilit că un biciclist în vârstă de 45 ani s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la cap. Un șofer din Neamț a văzut și a oprit mașina pentru a acorda primul ajutor.

Victima, se pare că era băută, a fost transportată la Spitalul din Pașcani pentru îngrijiri de specialitate.

Cu câteva minute mai devreme, pe podul de la Peștișorul trei mașini s-au ciocnit din cauza neatenției la volan. Nu au existat victime, însă au fost produse pagube. Mașinile implicate aveau numere de Iași, Suceava și de Belgia.

Șoferii celor trei autovehicule au ajuns la sediul Poliției din Pașcani pentru a anunța coleziunea.

PULSUL ZILEI

Furnizarea apei potabile este întreruptă în municipiul Pașcani și suburbiile Sodomeni, Lunca, Gâștești și Boșteni

COMUNICAT APAVITAL: În vederea remedierii unei avarii apărute în cursul serii zilei de 28 iunie 2026 la conducta de aducțiune Moțca – Hanul Ancuței – Pașcani, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă...

Senatorul Lucian Rusu: Sunt pășcănean și mă mândresc cu faptul că VFU Pașcani este o emblemă a orașului nostru!

Zilele Porților Deschise la VFU Pașcani au fost o excelentă ocazie de a vedea îndeaproape cum tradiția și inovația merg împreună într-unul dintre cele mai importante centre ale industriei feroviare din România. În calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei...

Deputatul Bogdan Cojocaru: PNL și-a bătut joc de ieșeni, iar asta dovedește pe zi ce trece că trăiesc pe altă lume

Multa gălăgie. Zero rezultate PNL și Ilie Bolojan au ignorat Iașul și au tratat cel mai mare județ al țării la diverse. Niciun proiect major al Iașului nu a beneficiat de fonduri guvernamentale. Niciun proiect nu a avansat în ultimul...

Bătaie pe joburi în România. Experţii explică de ce e tot mai greu să găsești un loc de muncă. Harta șomajului

Peste jumătate de milion de români își caută un loc de muncă, iar situația este tot mai dificilă pentru tineri. Numărul de şomeri este fără precedent în ultimii doi ani, iar cei aflaţi la început de carieră se simt...

Electroputere VFU Pașcani, controlată de Gruia Stoica: a pierdut la profit anul trecut, dar afacerile au crescut. „Un singur tren poate înlocui 50 de...

Electroputere VFU Pașcani, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica prin Grampet Group, a raportat în anul 2025 un profit net în scădere cu aproximativ 15%, în timp ce afacerile au crescut cu 43% față de un an înainte. Compania,...

Echipa de fotbal CSM Pașcani a promovat în liga a III-a

C Victorie pentru fotbaliștii pășcăneni! CSM Pașcani a promovat în liga a III-a, după meciul cu Cimentul Bicaz, care s-a terminat cu scorul a fost de 3-1. Suporterii au venit într-un număr foarte mare pentru a-i susține pe pășcăneni în...

Aerul condiționat rece este la fel de periculos precum canicula. La ce temperaturi trebuie setate aparatele

Aerul condiționat răcit excesiv reprezintă un pericol la fel de mare precum canicula, întrucât generează organismului un șoc termic, căruia persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, vârstnicii și copiii nu i-ar putea face față. Canicula nu pune în pericol sănătatea doar prin...

Când se afișează notele la Evaluarea Națională 2026. Calendar complet al rezultatelor și cum se face admiterea la liceu

Evaluarea Națională 2026 reprezintă unul dintre cele mai importante momente din parcursul educațional al elevilor de clasa a VIII-a, deoarece rezultatele obținute influențează direct admiterea la liceu. După susținerea probelor scrise, mii de elevi și părinți așteaptă cu interes publicarea...

Impozitul în funcţie de valoarea proprietăţii, amânat. În unele cazuri s-ar fi dublat

Românii cu locuințe mai scumpe scapă, deocamdată, de impozitarea acestora la valoarea de piață. Reforma s-a blocat pentru că statul nu a reușit să adune toate datele necesare de la cadastru, notari și autoritățile locale. Impozitele se vor calcula...

Ce amendă primeşti pentru vorbit la telefon în trafic de la 1 iulie. Sancţiuni mai drastice

De la 1 iulie, plătim mai scump indisciplina în trafic. Punctul de amendă se majorează o dată cu creşterea salariului minim, iar abaterile ne lovesc mai tare în buzunar. Vitezomanii ar face bine să apese mai cu milă acceleraţia: amenzile...
Paşcani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
23.9 °
65%
1.6m/s
0%
D
24 °
lun
37 °
mar
34 °
mie
32 °
J
30 °

Niciun articol afișat