Acord la nivel UE asupra noilor norme privind siguranța rutieră. Ce elemente de siguranță vor deveni obligatorii din 2022

Instituțiile UE au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la regulamentul revizuit privind siguranța generală, anunță Comisia Europeană într-un comunicat, informând că, începând cu 2022, va deveni obligatorie introducerea în vehiculele europene a unor noi tehnologii de siguranță pentru a proteja pasagerii, pietonii și bicicliștii.

Comisia Europeană amintește că, în mai 2018, a propus ca anumite măsuri de siguranță a vehiculelor să fie obligatorii, inclusiv sistemele care reduc unghiurile moarte periculoase la camioane și autobuze și tehnologiile care avertizează conducătorul auto în caz de somnolență sau de neatenție.

Potrivit Comisiei, elementele avansate de siguranță „vor reduce numărul accidentelor, vor deschide calea spre o mobilitate tot mai conectată și mai automatizată și vor stimula inovarea și avantajul competitiv global al industriei europene a autovehiculelor”. Totodată, spune Executivul comunitar, noile tehnologii de pe piață pot contribui la reducerea numărului de decese și de vătămări corporale pe drumurile europene, 90% dintre acestea fiind cauzate de erori umane.


„În fiecare an, 25.000 de persoane își pierd viața pe drumurile noastre. Marea majoritate a acestor accidente sunt cauzate de erori umane. Putem și trebuie să acționăm pentru a schimba lucrurile. Datorită noilor elemente avansate de siguranță care vor deveni obligatorii, putem avea același impact ca atunci când au fost introduse centurile de siguranță. Multe dintre noile elemente există deja, în special în vehiculele de lux. Acum ridicăm nivelul de siguranță în ceea ce privește toate vehiculele și deschidem calea spre o mobilitate tot mai conectată și mai automatizată în viitor”
, a declarat comisarul european pentru Piața internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska.

Continuarea pe hotnews.ro

PULSUL ZILEI

Noile tarife de la CSM Pașcani: Cât trebuie să plătești pentru ștrand, bazinul de înot sau terenurile sportive

Conducerea CSM Pașcani a aprobat noile tarife pentru ștrand, bazinul de înot, terenul de tenis si terenurile de antrenament ale clubului. Vor deveni operaționale după ce vor fi aprobate de legislativul local NR. OBIECTIV ACCES/BILET OBSERVAȚII 1 Acces sală de sport -100 lei/oră timp de zi -120...

Emoții și aplauze pentru absolvenții promoției 2026 de la Colegiul Sadoveanu Pașcani. Șefa de promoție, Bianca Bălan a încheiat liceul cu media 10

Atmosferă plină de emoție, zâmbete și lacrimi de bucurie la festivitatea de absolvire a promoției 2026 de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Pentru cei șase clase de absolvenți, clopoțelul a sunat pentru ultima dată, marcând finalul unei...

„Tradițiile aduc bucurie” la Deleni. Lista câștigătorilor – VIDEO

Căminul Cultural din Deleni a fost, vineri, 22 mai, locul în care tradițiile românești au prins din nou viață prin glasurile, costumele și emoțiile a sute de copii veniți din mai multe localități ale județului. Cea de-a VIII-a ediție...

De ce nu este dat în folosință bazinul de înot

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Pașcani s-a întâlnit în sfârșit pentru a lua decizii in legătură cu modul cum vor fi administrate ștrandul și bazinul de înot. Este vorba despre regulamentele de funcționare, modificarea organigramei în vederea angajării unor salariați și...

CSM Pașcani, campioana județului

Echipa pășcăneană de fotbal, CSM Pașcani, se pregătește pentru meciurile de baraj pentru calificare în liga a III -a de fotbal. În momentul de față se află pe locul I, în liga a IV-a, cu 70 puncte, iar locul...

Ce activități a pregătit Casa de Cultură Pașcani de Ziua Copilului în municipiu

Vă invităm să sărbătorim împreună ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Luni, 1 iunie începând cu ora 9.00 până la ora 9.30 se vor face înscrierile la concursul de desene pe asfalt iar în intervalul 9.30- 10.30 se va desfășura concursul pe...

Femeie filmată în timp ce fură flori din fața unei clinici din Pașcani – VIDEO

Furt în ziua mare surprins de camerele de supraveghere ale unei clinici medicale din municipiul Pașcani. O femeie a fost filmată în timp ce smulgea răsadurile de flori plantate recent pentru amenajarea spațiului verde din fața instituției. Incidentul a avut...

Uniforme noi pentru polițiștii locali

Echipamente noi pentru polițiștii locali din municipiul Pașcani. In acest sens a fost publicată o licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Potrivit caietului de sarcini, este vorba despre 23 de uniforme, care cuprind câte două cămăși cu mânecă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României!

Miza reală nu este conflictul dintre partide, ci recuperarea decalajului istoric dintre Moldova și vestul României. Pentru Iași, infrastructura nu este un proiect electoral, ci o condiție de supraviețuire economică. Fără A7 și A8, pierdem investiții, pierdem specialiști și pierdem...

Festival Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” pe 14 iunie la Tătăruși

Comuna Tătăruși se pregătește din nou de sărbătoare. Duminică, 14 iunie, va avea loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric "De la moșii noștri noi am învățat". Sunt invitate să participe ansambluri folclorice din județele Iași, Botoșani, Suceava și...
Paşcani
cer fragmentat
19.8 ° C
19.8 °
19.8 °
75%
6.7m/s
100%
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
18 °
D
22 °

Niciun articol afișat