ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR, LA HÂRLĂU, PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

În noaptea de 22 spre 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău şi Secţiei nr.9 Poliţie Rurală Hârlău au acţionat, pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acțiunii au fost controlate 13 societăți comerciale și au fost verificate 33 de autovehicule și 4 atelaje hipo, fiind legitimate 91 de persoane.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 17.870 de lei, dintre care 26 conform Legii nr. 61/1991, 14 conform O.U.G. nr. 195/2005 și una conform Legii nr. 12/1990.

Exemple:

  1. Un bărbat, de 44 de ani, din comuna Erbiceni, a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal la domiciliu, adresându-i cuvinte şi expresii jignitoare fostei soţii.
  2. Un bărbat, din comuna Scobinți, a fost sancționat contravențional, cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat conducând un autoturism, pe DE58, în localitatea Scobinți, cu viteza de 109 km/h, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h.
  3. Un bărbat, de 49 de ani, din comuna Gropniţa, a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991, deoarece a servit băuturi alcoolice clienţilor, în afara programului de funcţionare al societăţii pe care o administrează.

IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Stare de alertă într-un județ din România. 65 de oraşe şi comune au rămas fără serviciu de salubritate. Care este cauza

Autorităţile din judeţul Bacău au declarat, sâmbătă, stare de alertă în 65 de oraşe şi comune ale judeţului, care au rămas fără serviciu de salubritate. Printre localităţile afectate se află municipiile Oneşti şi Moineşti, precum şi oraşul Dărmăneşti. Comitetul Judeţean...

Medic ginecolog: „Copiii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț”. Colegiul Medicilor a deschis o anchetă

Declarații șocante, făcute de un medic ginecolog din Iași, au dus la o anchetă a Colegiului Medicilor. „Copiii concepuți în post nu ajung să se nască sau mor în pătuț, au malformații ori devin invalizi” – sunt câteva dintre afirmațiile făcute...

Ziua Mamei 2026, sărbătorită pe 3 mai: Ce semnifică și cum este celebrată în România

În România, începutul lunii mai nu este asociat doar cu minivacanțe și zile libere, ci marchează și un moment cu o puternică încărcătură emoțională: Ziua Mamei. Celebrată în prima duminică a lunii, această zi este dedicată oficial figurii materne,...

„Furnicar pe Autostrada Moldovei A7”. Secretar de stat în MT: În fiecare zi se aştern peste 10.000 de tone de asfalt – VIDEO

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Horaţiu Cosma anunţă că pe tronsoanele Focşani – Bacău – Paşcani ale Autostrăzii Moldovei A7 se lucrează „zi şi noapte”, cu „cinci mii de muncitori şi peste o mie de utilaje”, ţinta fiind...

România, Bulgaria și Grecia, țările cu cel mai mare risc de sărăcie din UE în 2025, arată datele Eurostat

Unul din cinci europeni a fost expus riscului de sărăcie sau excluziune socială în 2025, iar România se numără printre statele cu cele mai ridicate niveluri, alături de Bulgaria și Grecia, potrivit datelor Eurostat. Anul trecut, 92,7 milioane de persoane...

Impact puternic între două mașini, la Pașcani. Două victime – VIDEO

Accident rutier, în noaptea de vineri spre sâmbătă în municipiul Pașcani. Două mașini s-au ciocnit în jurul orei 23:00, la intersecția străzilor Crinilor și Grădiniței. Una dintre șoferițe nu ar fi acordat prioritate de trecere, iar impactul nu a mai...

Detalii despre tronsonul Pașcani-Suceava

Guvernul României a oferit mai multe detalii despre construcția tronsonului Pașcani-Suceava, parte a Autostrăzii A7, în contextul în care au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția tronsonului de 62 de kilometri. „Este primul contract pentru România finanțat prin...

ZERO lei pentru asfaltări la Pașcani. Administrația PNL condusă de Marius Pintilie eșuează în promisiuni făcute cetățenilor

    Comunicat: Organizația PSD Pașcani atrage atenția asupra unei realități grave și greu de justificat: în anul 2025, administrația locală condusă de primarul Marius Pintilie și viceprimarul Claudiu Bodoașcă nu a alocat niciun leu pentru asfaltarea străzilor din municipiu. Acest fapt...

Lucian RUSU: Legea prosumatorilor validată de CCR schimbă regulile jocului în energie

Decizia Curții Constituționale validează importanța acestei legi într-un moment în care producția descentralizată de energie capătă o pondere tot mai importantă în România, spune Lucian Rusu, Membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat. Acesta a...

Tradiția micilor de 1 Mai: Cum a devenit un preparat urban simbolul Zilei Internaționale a Muncii

Consumul de mici în ziua de 1 Mai s-a impus, în ultimele decenii, drept unul dintre cele mai populare obiceiuri din România. Dincolo de imaginea familiară a grătarelor în aer liber, tradiția reflectă o evoluție complexă, în care influențele...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.1 ° C
17.1 °
17.1 °
35 %
1.7kmh
100 %
D
17 °
lun
21 °
mar
22 °
mie
23 °
J
24 °

Niciun articol afișat