Acţiune de amploare la Hârlău

La data de 2 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţieioraşului Hîrlău şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pentru prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, a faptelor de comerţ ilicit, a actelor de cerşetorie, a încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice şi asigurarea unui climat de ordine corespunzător.

Au fostverificaţi 5 agenţi economici, 31 de autovehicule, 5 atelaje hipo şi legitimate 69 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.460 lei, dintre care 18 conform O.U.G. nr. 195/2002, 3 conform Legii nr. 61/1991, 4 conform Legii nr. 12/1990, 3 la HG 984/2005 şi 1 la Legea nr. 171/2010.

Totodată au fost ridicaţi în vederea confiscării 0,4 mc cherestea de brad, în valoare de 280 de lei.

Exemple :

1.Un tânăr de 22 ani, din com Fîntânele, a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 582 lei, în conformitate cu O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reţinut certificatul de înmatriculare, întrucât a condus un autoturism pe D.J.282 Şipote, având montate anvelope de alte dimensiuni decât cele omologate pe axa spate şi având defecţiuni la sistemul de iluminat.

2. Un bărbat de 43 de ani, din judeţul Botoşani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 720 lei în conformitate cu prevederile H.G. nr. 194/2005, întrucât a fost depistat pe D.J. 282, în comuna Şipote, în timp ce transporta cu o autoutilitară o cabalină fără a deţine documente sanitar – veterinare.

3. Un bărbat de 67 ani, din judeţul Suceava, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/ 2010 întrucât comercializa meterial lemnos fără documente de provenienţă. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.

Ipj Iasi

PULSUL ZILEI

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate (P): "Lucrările de reabilitare energetică de la Casa Pătrată sunt aproape finalizate. Este un proiect pe care l-am demarat în perioada în care am ocupat...

Școala Specială Pașcani lansează Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a!

Școala Gimnazială Specială Pașcani lansează Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a!. "💙 Lansăm Campania Națională de Conștientizare a Autismului „Albastru pentru Solidaritate” – ediția a XIII-a! 💙 Prin acest proiect ne propunem să promovăm,...

ETA pentru Anglia devine obligatorie din 2026. Cât costă autorizația digitală de călătorie și cum o obțin românii

Începând din februarie 2026, cetățenii Uniunii Europene, inclusiv românii, nu mai pot călători în Marea Britanie pentru turism, vizite sau alte șederi de scurtă durată fără Autorizația Electronică de Călătorie (ETA). Documentul digital, care nu este echivalentul unei vize,...

Eclipsa totală din 3 martie 2026: Unde va fi vizibil fenomenul supranumit „Luna Sângerie”

Pe 3 martie 2026 va avea loc o eclipsă totală de Lună, însă fenomenul nu va putea fi urmărit din România. Fazele principale, inclusiv momentul de maxim, vor fi vizibile în America de Nord și de Sud, în estul...

Vacanță pentru toți elevii în aprilie 2026. Cât durează și de când începe ultimul modul de învățare

În aprilie, elevii din întreaga țară vor intra în vacanța de primăvară, perioadă prevăzută în structura oficială a anului școlar 2025-2026. Intervalul liber este programat în apropierea sărbătorilor pascale și marchează trecerea către etapa finală a acestui an de...

Social-democrații din Pașcani sărbătoresc femeile din comunitate. Flori și eveniment festiv, cu ocazia zilei de 8 Martie

Organizația locală a PSD Pașcani anunță o serie de acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Femeii. În perioada 6–8 martie, social-democrații vor marca momentul printr-un eveniment festiv, dar și printr-o inițiativă în comunitate, adresată doamnelor și domnișoarelor din municipiu. "Împreună pentru...

BZI: Concurs aranjat la Spitalul Municipal Pașcani! Totul a fost descoperit după un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi

Un concurs aranjat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a fost descoperit după un control al inspectorilor de la Curtea de Conturi – Camera de Conturi Iași. Mai exact, unitatea medicală nu a respectat cadrul legislativ în ceea ce...

Incendiu devastator la o locuință în Lespezi. Proprietarii au rămas fără agoniseala de-o viață – FOTO

ISU Iasi: Incendiu la o locuință în sat Lespezi – intervenție a pompierilor din Pașcani În data de 2 martie 2026, în jurul orei 16:15, prin apel la 112, în Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași, au fost...

Taxe locale reduse pentru imobilele vechi și persoanele cu dizabilități

Guvernul a adoptat, vineri, ordonanța de urgență care prevede reduceri ale impozitelor locale pentru clădirile vechi, precum și diminuarea unor taxe și impozite locale pentru persoanele cu dizabilități și reprezentanții legali ai acestora. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ...

A început festivalul concurs de poezie Carmen Pasat

Primele zile de primăvară au fost marcate la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un eveniment dedicat poeziei și memoriei unei foste profesoare apreciate de generații întregi de elevi. Festivalul-concurs de poezie „Carmen Pasat”, ce se va desfășura în perioada...
Paşcani
cer fragmentat
5.5 ° C
5.5 °
5.5 °
65 %
4.6kmh
62 %
mar
6 °
mie
12 °
J
11 °
vin
9 °
S
8 °

Niciun articol afișat