ACŢIUNE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR LA HÎRLĂU. Au fost legitimate 75 de persoane

ACŢIUNE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR LA HÎRLĂU

În ziua de 07 ianuarie a.c., în intervalul orar 08:00 – 12:00, poliţiştii Poliţiei oraşului Hîrlău şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Hîrlău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilicit cu produse de contrabandă, a actelor de cerşetorie şi a încălcării normelor legale de circulaţie a autovehiculelor şi pietonilor, pe drumurile publice.

Au fostverificaţi 9 agenţi economici şi controlate  38 de autovehicule. Au fost legitimate 75 de persoane. Poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare 7.035 lei, dintre care 6 conform Legii nr. 61/1991, iar 14 conform O.U.G. nr. 195/2002

Exemple:

1.A fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 100 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, un bărbat, de 36 ani, din comuna Deleni care a fost depistat în timp ce consuma băuturi alcoolice în loc public.

2.A fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.305 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002, un bărbat, de 30 ani, din comuna Fîntînele, întrucât a fost depistat în timp ce se deplasa pe DJ 282 cu un atelaj hipo fără a avea numere de înregistrare.

3.A fost depistat un bărbat, de 50 ani, din oraşul Hârlău în timp ce conducea un auto, pe str. N. Iorga din oraşul Hîrlău, cu viteza de 85 km/h. Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 870 lei în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

PULSUL ZILEI

Se caută preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani

Un post de preot coslujitor la Parohia „Sfinții Voievozi” din Pașcani, din cadrul Protopopiatului Pașcani, este vacant și urmează să fie ocupat prin examen de selecționare organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Potrivit anunțului publicat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, examenul vizează...

Parc fotovoltaic la Târgu Frumos. Proiect de aproape 5 milioane de lei

Orașul Târgu Frumos pregătește o investiție de aproape 5 milioane de lei pentru producerea și stocarea energiei electrice din panouri solare și pompe de căldură. Consiliul Local a aprobat, pe 23 septembrie, studiul de fezabilitate și participarea orașului la...

12 artiști au expus lucrări diverse în sala Arcadia a Casei de Cultură Pașcani. Operele de artă pot fi văzute până la sfârșitul lunii...

Sala Arcadia a Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani s-a transformat, luni seara, într-un spațiu al întâlnirii dintre stiluri, generații și forme diferite de expresie artistică. 12 artiști din mai multe județe ale Moldovei și-au adus lucrările în...

Noi lucrări de modernizare la Spitalul Municipal. Două rezerve de la Gastroenterologie, renovate

Lucrările de modernizare continuă la Spitalul Municipal, unde două rezerve din cadrul Secției de Gastroenterologie sunt în curs de reabilitare. Spațiile vor avea în total cinci locuri pentru pacienți, iar lucrările sunt realizate în regie proprie, cu echipa unității...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI – 29 SEPTEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL DELENI - 29 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici proiectele de hotărâre discutate și voturile aleșilor locali din legislativul comunei. https://www.youtube.com/watch?v=tG9yCbpJ39o

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară

Prevenirea violenței în mediul școlar – activitate în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară La Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” Pașcani s-a desfășurat o activitate de prevenire a violenței în mediul școlar, realizată în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară, din...

Cum vreți să arate platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani?

Administrația locală se pregătește să reamenajeze platoul central și versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani. Deocamdată sunt discuții pentru realizarea proiectelor necesare în vederea accesării unor finanțări comunitare prin intermediul Noului Bauhaus European - o platformă europeană de finanțare...

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat

Noul regulament de administrare a cimitirelor din Pașcani este contestat deja și ar urma să fie modificat. O procedură administrativă în acest sens a fost inițiată de unul dintre funcționarii publici. În plângerea prealabilă depusă la secretariatul Primăriei, Laura...

Proiectul privind organizarea alegerilor anticipate, pus în transparență decizională. Ce se schimbă pentru românii din străinătate și pentru candidați

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță, luni, că proiectul de lege privind alegerile anticipate a fost pus în transparență, precizând că alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate, în cazul în care se va ajunge în această situaţie.   „AEP consideră că...

WhatsApp introduce o schimbare importantă de la 1 octombrie. Cine va trebui să plătească pentru mesaje

WhatsApp va introduce, de la 1 octombrie, taxe pentru mesajele trimise de companii și organizații prin intermediul versiunii enterprise a serviciului, WhatsApp Business API. Noua politică îi va viza atât pe agenții umani, cât și pe chatboturile folosite de...
Paşcani
nori împrăștiați
15 ° C
15 °
15 °
64%
2.1m/s
0%
mar
14 °
mie
20 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat