ACŢIUNE PREVENTIVĂ LŞCOALA GIMNAZIALĂ MIRCEŞTI

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

ACŢIUNE PREVENTIVĂ LŞCOALA GIMNAZIALĂ MIRCEŞTI

La data de 30 mai 2016, între orele 12:00-14:00, în cadrulProgramului Cadru de Prevenire a Delincvenţei Juvenile şi a Victimizării Minorilor, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mirceşti au desfăşurat o activitate educativ-preventivă la Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII Mirceşti.

Activitatea a avut drept scop creşterea gradului de informare a elevilor pentru reducerea riscului de victimizare şi de implicare în traficul de persoane, principalele forme ale traficului de persoane, factorii care le determină, metode folosite de traficanţi şi sfaturi preventive pentru a nu ajunge victime ale acestei infracţiuni. Această etapă a avut ca şi componentă printre celelalte aspecte, prevenirea victimizării minorilor prin utilizarea reţelelor de socializare.

A fost prezentat un material cu tema „Siguranţa pe internet”,iar problematica abordată a fost îmbinată cu speţe concrete.

La activitate au participat 40 elevi ai claselor V-VIII ai Şcolii Gimnaziale cu clasele I-VIII Mirceşti, părinţi ai elevilor, 9 cadre didactice şi directorul şcolii.

PULSUL ZILEI

Accident feroviar mortal în comuna Mircești

ISU Iasi: În data de 25 iulie 2026, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat un accident feroviar produs pe...

Discursul unei absolvente a UMF Iași, viral. „Asta nu este Medicină”. Reacția rectorului

O absolventă a UMF Iași, Claudia Ciobanu, reprezentanta absolvenţilor de la specializarea Asistenţă Medicală Generală, a transmis, miercuri, un mesaj critic în discursul său rostit la ceremonia de absolvire a promoţiei 2026.Ea a reclamat lipsuri în pregătirea practică, cursuri...

Rezistența la antibiotice, pericol tot mai mare pentru copii. Decesele s-ar putea dubla până în 2050

Ca şi când nu era suficient că avem o situaţie atât de complicată în sistemul sanitar, studiile făcute în ultima perioadă ne mai presară puţină sare pe rană: antibioticele nu vor mai face faţă infecţiilor, arată acestea. Cei mai...

Motorina, la un pas de 10 lei pe litru. Cât s-au scumpit carburanții față de luna trecută

Când am crezut că am scăpat, un nou val de scumpiri la pompă ne loveşte bugetul. Motorina se apropie din nou, la doar câţiva bani, de pragul de 10 lei pe litru.La o stație de alimentare din Capitală, motorina...

Material o ducem mai bine decât oricând. De ce ne simțim tot mai rău? Paradoxul lumii moderne: „Ne comparăm cu ceilalți într-o manieră care...

Trăim mai mult, avem acces la medicină performantă, hrană din abundență și tehnologie care ne ușurează viața. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni spun că sunt anxioși, singuri și nemulțumiți. Cum se explică acest paradox? Psihologul Cristian Grigore,...

Șoferii care nu își plătesc amenzile în 90 de zile riscă suspendarea permisului. Noile reguli intră în vigoare din august

Șoferii care nu își achită amenzile rutiere în termen de 90 de zile riscă suspendarea dreptului de a conduce, potrivit unui nou mecanism care intră în vigoare peste o lună. Durata suspendării va fi calculată în funcție de suma...

Cartelele pentru gunoi vor fi distribuite acasă. Amenzi duble pentru încălcarea regulilor 

Dacă locuiți la bloc în municipiul Pașcani și nu ați obținut încă cartelă de acces la insula ecologică din cartier, administrația locală vă vine în ajutor. Săptămâna viitoare funcționării Primăriei ar urma să ajungă acasă al dumneavoastră pentru a...

Comercianții de lângă Piața Vale vor fi evacuați

Măsuri radicale în piața Vale anunțate de primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie.  Edilul i-a înștiințat pe consilieri că urmează să îi evacueze pe comercianții din parcarea de lângă piața agroalimentară din zona Vale. Este vorba de cei care au contractele...

Linii de gardă suplimentare la Spitalul Municipal de Urgența Pașcani

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani va avea două noi linii de gardă. Una la Anestezie și Terapie Intensivă și alta la Medicină Internă. Este vorba de gărzi suplimentare, de la domiciliu, care vor fi asigurate de doi medici specialiști....

Reguli noi și neclare la salubritate

Județul Iași va avea un nou regulament  pentru serviciile de salubritate. Legislativul local din Pașcani l-a votat deja in ședință din 24 iulie a.c. Totodată a fost aprobată modalitatea de organizare și funcționare a activităților de colectare și transport...
Paşcani
cer fragmentat
21.7 ° C
21.7 °
21.7 °
57%
2.2m/s
0%
S
22 °
D
31 °
lun
33 °
mar
25 °
mie
28 °

Niciun articol afișat