Acțiuni ale Poliției de Ziua Siguranţei

Ieri, Ziua Siguranţei a fost sărbătorită prin acțiuni ale Poliției în câteva localități din județul Iași.

Peste 60 de țări din întreaga lume se implică în activitățile susținute de Inspectoratele de Poliției sau O.N.G.-uri, de obicei în parteneriat cu școli și licee.

Și în Târgu Frumos aceste activități au beneficiat de interes din partea celor implicați, polițiștii având și acțiuni care se referă la siguranța cetățenilor în general, după cum precizează și reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție din Iași.

”La data de 10.02.2015, între orele 07:30- 14:00, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, a personalului didactic şi pentru prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ, poliţiştii Poliţiei oraşului Tg.Frumos au acţionat în zona unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului, unde au menţinut un climat de siguranţă publică, fiind supravegheat şi traficul din zona unităţilor de învăţământ (Liceul Ion Neculce,
Liceul Tehnologic Petru Rareş, Şcoala Gimnazială Garabet Ibrăileanu, Şcoala Gimnazială Ion Creangă).

S-a avut în vedere supravegherea principalelor căi de acces către unităţile de învăţământ şi supravegherea elevilor care intră şi ies din unităţile şcolare. A fost verificat modul în care se asigură paza unităţilor şcolare şi accesul în incinta unităţilor de învăţământ, în acest sens fiind instruit personalul de pază.

Au avut loc  întâlniri cu conducerea unităţilor de învăţământ, au fost controlate   unităţile de alimentaţie publică din proximitatea şcolilor. Au fost depistaţi  4 elevi, absentând de la orele de curs.”

Pe lângă aceste activități poliţiştii de proximitate, au organizat şi desfăşurat ieri la amiază, în Târgu Frumos, o activitate marcând ,,Ziua siguranţei pe internet” la Liceul Tehnologic ”Petru Rareş”.

La activitate au participat elevi de liceu și profesori, iar cu această ocazie au fost prezentate măsuri de protecţie a vieţii private, utilizarea responsabilă a reţelelor sociale, descărcarea de muzică, filme sau jocuri video, achiziţii pe internet de către un minor şi nu numai.

Aceste evenimente anuale care au drept scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei on-line, marchează Ziua Globală a Siguranței pe internet, iar acțiunile au loc de obicei în luna februarie a fiecărui an, dar în funcție de posibilitățile de organizare, se pot susține, ca și anul acesta, în luna martie.

 

 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer fragmentat
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
70%
1.9m/s
88%
D
27 °
lun
18 °
mar
12 °
mie
12 °
J
6 °

Niciun articol afișat