Actiuni la trecerile la nivel cu calea ferata, la Targu Frumos si Harlau

La 22.10.2014, între orele 07.00 – 20.00, poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Iaşi, Biroului Rutier Iaşi şi Pascani, Poliţiei Oraşului Hîrlău, Târgu Frumos şi Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii nerespectării regulilor rutiere la trecerea la nivel cu calea ferată, precum şi pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 239 sancţiuni contravenţionale, dintre care 29 la trecerile la nivel cu calea ferată, în valoare de 66.230 lei. Au fost reţinute în vederea suspendării 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru abateri la trecerile la nivel cu calea ferată.

Exemple:
1. M. Vasile, de 47 ani, din mun. Iaşi a condus un auto pe str. Sergent Grigore Ioan, iar la trecerea la nivel cu cale ferată, nu a oprit la culoarea roşie indicată de semaforul electric şi nu a respectat semnalele acustice instalate, continuându-si deplasarea. Acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 810 lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce auto pentru 90 de zile.

2. C. Augustin, de 47 ani, din mun. Bacău, a condus un auto pe str. Sergent Grigore Ioan, iar la trecerea la nivel cu cale ferată nu a oprit la culoarea roşie indicată de semaforul electric şi nu a respectat semnalele acustice instalate, continuându-si deplasarea. Acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 810 lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce auto pentru 90 de zile.

IPJ Iasi

PULSUL ZILEI

Unde te poți angaja în Pașcani: de la brutari și mecanici auto la economiști și ingineri – DOC

Dacă sunteți in căutarea unui loc de muncă, ar trebui să aruncați o privire pe oferta pusă la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca.  In aceasta săptămâna, in întreg județul Iași sunt disponibile 1420 de locuri de...

Aproape 50.000 de lei pentru flori și pământ de flori, la Pașcani. Ce pregătește Primăria pentru primăvară

Primăria Pașcani pregătește florile pentru primăvara viitoare, iar achizițiile pentru amenajarea spațiilor verzi ajung la aproape 50.000 de lei, fără TVA. Administrația locală cumpără mii de semințe de flori și sute de metri cubi de turbă, însă rămâne întrebarea...

Un adolescent monitorizat cu brățară electronică, iar celălalt expertizat, după bătaia de pe esplanadă 

Bătaia de pe esplanada din Pașcani, în urma căreia un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, are primele consecințe legale. Un tânăr de 16 ani, bănuit că a participat la agresiunea din 21 octombrie, a fost reținut...

𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗗𝗲𝗱𝗶𝘂, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻, întrebări pentru ApaVital

Am solicitat ca, în ședința de mâine a Consiliului Județean Iași, să fie prezentată situația clară a celei de-a doua aducțiuni de apă potabilă pentru municipiul Pașcani, din râul Siret, precum și stadiul stației de tratare și filtrare a...

370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile în depozitele din România. O nouă livrare este estimată la jumătatea lunii noiembrie

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),...

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...
Paşcani
ploaie ușoară
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
88%
3.4m/s
20%
mie
14 °
J
14 °
vin
11 °
S
10 °
D
7 °

Niciun articol afișat