back to top
marți, ianuarie 27, 2026
0.9 C
Paşcani
Login

Activităţi educative şi sportive, blocate din cauza unui geam spart

Situaţie fără precedent în învăţământul păşcănean. Din cauza unui geam spart, la uşa de la intrare, aproape 2000 de elevi nu au mai avut acces în sala de sport timp de peste o săptămână de zile. Au fost suspendate orele de sport şi antrenamente, exact în perioada pregătirii unor concursuri şi examene importante, deşi încăperea mai are încă două căi de acces. Decizia de închiderea a sălii a fost luată de directoarea Colegiului Sadoveanu, de frică să nu se întâmple un accident. Cei afectaţi au informat Inspectoratul Şcolar şi au cerut intervenţia reprezentanţilor Primăriei.

La Paşcani dacă se sparge un geam, este paralizată activitatea sportivă şi educaţionala a mii de elevi, timp de peste o săptămână de zile, în loc să fie rezolvată imediat problema. Aşa s-a întâmplat săptămână trecută la Colegiul Sadoveanu din Paşcani, unitate care administreaza si o sală de sport unde profesorii de la două şcoli îşi fac orele iar antrenamentele, sportivii de la un club de arte marţiale. Directoarea colegiului a dat ordin ca sală să fie închisă, de frică să nu se accidenteze cineva, după ce un geam de la uşa de la intrare a fost spart de vânt.

Măsura luată de directoarea Genoveva Serban a afectat aproape 2000 de elevi şi sportivi de performanţă.
Dacă profesorii colegiului au folosit probabil sala de sport a şcolii cei de la Liceul Economic Nicolae Iorga din Paşcani au fost nevoiţi să facă orele de sport afară, în frig.
Au fost afectate cca 50 de ore de sport. Unul dintre profesori spune că a fost nevoit să amâne o serie de măsurători biometrice în cadrul unui program stabilit de Ministerul Educaţiei, pe motiv ca elevii nu au avut acces la sală. El crede că decizia conducerii a fost luată cu rea credinţă şi că puteau fi folosite celelalte intrări în sala de sport.

Probleme au întâmpinat şi sportivii clubului de arte marţiale Long Ho Paşcani. Săptămâna trecută antrenorii au păzit uşa cu geamul spart pentru a nu se întâmpla un accident iar vineri au găsit sala închisă fără ca cineva să îi anunţe înainte. Zeci de sportivi şi părinţi au fost nevoiţi să renunţe la antrenamente şi să plece acasă din cauza acestui incident. Asta deşi unii dintre ei se pregătesc pentru campionatele naţionale de la sfârşitul lunii sau de examenele de grad.
Preşedintele clubului crede că astfel de incidente pot fi evitate dacă conducerea Colegiului Sadoveanu ar fi mai înţelegătoare. Până la urma sportivii vor avea din nou acces în sala din acesta seara.
De vină nu este doar conducerea şcolii ci şi administratia locală, proprietarul sălii de sport. Abia după o săptămână de zile timp în care geamul spart nu a fost schimbat iar sala de sport a fost închisă reprezentanţii Primăriei a cerut explicaţii. În urma intervenţiilor sala va fi redeschisa imediat, spune viceprimarita Gabriela Nedelcu.

Problemele privind folosinţa salăii de sport din fata Colegiului Sadoveanu s-au amplificat de când sportivii clubului Long Ho Paşcani au încheiat un parteneriat cu municipalitatea pentru a  face antrenamente gratuite cu elevii. Deşi a fost aprobat şi de Consiliul Local, proiectul a fost blocat deoarece Consiliul de Administraţie al şcolii nu a fost de acord cu hotărârea legislativului local, desi este obligatorie.
În spatele acestor conflicte s-ar afla şi profesorul de sport Petrică Anghelus, cel care este cercetat penal pentru hartuirea sexuală a unei eleve. Acesta a solicitat şcolii să facă ore suplimentare, exact atunci când sportivii clubului au programate antrenamentele. La fel s-a întâmplat şi în anii trecuţi, dar orele suplimentare anunţate nu au mai fost ţinute comform programului.  În acest conflict reprezentanţii Primăriei Paşcani amâna să ia o decizie, după numeroase discuţii cu conducerea şcolii, în timp ce consilierii locali tac nepăsători. Edilul municipiului, Dumitru Pantazi, a spus că va iniţia un proiect de hotărâre prin care sala de sport să fie dată în administrarea Clubului Sportiv Municipal iar accesul pentru antrenamente să fie făcut pe baza unui orar, dar până acum nu a făcut nimic.

PULSUL ZILEI

„IaȘi Cufărul cu Haine” la Pașcani

Comunicat: Pe 8 martie 2026, „IaȘi Cufărul cu Haine”, cel mai mare târg de resale din România, revine cu ediția a XXII-a și ajunge la Pașcani, județul Iași. După alte trei orașe (Iași, Botoșani și Piatra Neamț) în care evenimentul...

De la 1 februarie 2026, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită. Ce pierd angajații și ce probleme apar pentru firme

De la 1 februarie 2026, se vor aplica noile reguli pentru plata concediilor medicale, stabilite prin OUG nr. 91/2025, potrivit cărora prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de nimeni, nici de angajator, nici din bugetul...

Primarul care se opune la creșterea taxelor locale anunță un referendum local pentru 1 martie

La Sfântu Gheroghe va fi organizat un referendum cu privire la politica fiscală pe care ar trebui să o aplice administrația orașului în următorii ani, a anunțat primarul Árpád Antal, potrivit relatării presei maghiare din Transilvania, informează MTI, conform...

Bani europeni pentru reabilitarea blocurilor din Regiunea Nord Est

Începând de astăzi, municipiile din Regiunea Nord Est pot depune proiecte pentru susținerea investițiilor dedicate reducerii consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră în clădirile rezidențiale multifamiliale. Bani europeni pentru reabilitarea blocurilor din Regiunea...

Cât costă viața în Iași: comparație cu orașele lumii.

Costul vieții la Iași este de două ori și jumătate mai mic decât la New York și de aproape trei ori mai redus decât la Zurich, orașul considerat cel mai scump din lume în 2026. Aceste diferențe evidente ridică...

Femeie din Hârlău, omorâtă în bătaie de iubitul său. Bărbatul, găsit şi dus la audieri

O femeie de 35 de ani a fost omorâtă în bătaie, luni seară, de iubitul său, fapta având loc la Hârlău, judeţul Iaşi. Bărbatul de 45 de ani a fost găsit de poliţişti, fiind dus la audieri. Totodată, anchetatorii...

Simpozion la Biserica Sfinții Voievozi Heleșteni despre Ziua Unirii – VIDEO

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată duminică, 25 ianuarie, în localitatea Heleșteni, printr-un simpozion cultural și religios organizat la Biserica „Sfinții Voievozi”. Manifestarea a fost inițiată de preotul paroh Vasile Doroftei, în parteneriat cu Primăria Heleșteni și Școala...

Spectacol folcloric, de Ziua Unirii, la Pașcani – VIDEO

Evenimentul istoric marcat la sfârșitul săptămânii în toată țara, Ziua Unirii, a fost sărbătorit la Pașcani printr-un spectacol folcloric. Casa de Cultură Mihail Sadoveanu i-a invitat pe pășcăneni și nu numai să se unească la concertul aniversar susținut de Ansamblul...

Ruginoasa a răsunat de Ziua Unirii. Depuneri de coroane de flori, hora unirii în curtea palatului și spectacol folcloric la Primărie – VIDEO

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită cu fast sâmbătă, 24 ianuarie 2026, la Ruginoasa, localitatea în care se află Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentele au adunat numeroși localnici, tineri, reprezentanți ai administrației locale și invitați. Manifestările au început...

Ziua Unirii, sărbătorită la Biblioteca Municipală Pașcani – VIDEO

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită sâmbătă, 24 ianuarie 2026, și la Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” din Pașcani. Aproape 50 de cercetași, alături de părinți, au participat la eveniment, sub mesajul „Uniți suntem puternici!”.</strong Întâlnirea a început cu vizionarea...

Niciun articol afișat